ATP interzice folosirea zgurii albastre, in urma plangerilor celor mai buni jucatori din lume
zguraalbastratenisturneumadridion tiriacrafael nadal
Zgura albastra, ideea promovata de fostul tenisman Ion Tiriac si pusa in aplicare la turneul de la Madrid din acest an, este interzisa pentru competitiile ATP World Tour din 2013.
"Dupa o analiza atenta, am decis ca terenurile cu zgura albastra sa nu fie permise anul viitor. Eu cred cu tarie in inovatii si in cautarea unor metode de imbunatatire a acestui sport. Zgura albastra poate a oferit o vizibilitate mai buna la televizor, dar au existat clar probleme in privinta calitatii terenurilor de la Madrid in acest an, ceea ce nu a fost acceptabil pentru un turneu Masters 1000, unul din principalele noastre evenimente din lume.
Indiferent de culoare, noi trebuie sa asiguram in primul rand faptul ca terenurile sunt sigure si rezonabile pentru jucatori. Stiu ca Ion Tiriac a fost de asemenea dezamagit de calitatea terenului de la Madrid, in acest an. Ion este un mare sustinator al tenisului de mai multi ani si ii incurajez in continuare ideile, inclusiv testarea zgurii albastre la evenimentele ce nu fac parte din circuitul ATP. Insa acum este clar ca sunt necesare imbunatatiri inainte sa se ia in considerare folosirea la nivel de ATP World Tour", a declarat presedintele ATP, Brad Drewett.
Anul trecut, ATP a permis utilizarea zgurii albastre doar pentru turneul de la Madrid din 2012, pentru o evaluare completa.
Dupa ce a fost eliminat din turneu in luna mai, Rafael Nadal a spus ca nu va mai participa la acest eveniment anul urmator, in cazul in care conducerea competitiei va hotara mentinerea jocului pe zgura albastra.
Ion Tiriac a propus aceasta culoare pentru a conferi un confort vizual mai bun spectatorilor si obtinuse acceptul ATP, insa decizia a fost criticata de cei mai buni jucatori din lume, care spun ca terenul este alunecos.
Acestia s-au plans de schimbarea culorii zgurii traditionale la doar cateva saptamani inainte de inceperea turneului de la Rolang-Garros.