Amintiri din comunism: Recordul absolut de asistenta la un meci de fotbal din Romania (I)

Amintiri din comunism: Recordul absolut de asistenta la un meci de fotbal din Romania (I) cuplaje fotbalisticeceausescu

100.000. Acesta este numarul de spectatori inregistrat pe 16 martie 1985, pe stadionul 23 August, la un cuplaj fotbalistic intre cele 4 echipe bucurestene de top ale momentului: Rapid, Steaua, Dinamo si Sportul Studentesc. S-a stabilit atunci un record, unul cu o poveste spectaculoasa si incarcata de parfumul epocii. Un record care, cu siguranta, nu va fi depasit prea curand, dat fiind ca Arena Nationala, urmasul lui 23 August si cel mai mare stadion din tara la ora actuala, are doar 55.600 de locuri.
Istoria fotbalului romanesc consemneaza mai multe evenimente care au atras un public foarte numeros. De exemplu, meciul decisiv al nationalei pentru calificarea la Campionatul Mondial din Mexic din 1970 (1-1 cu Grecia in 1969, 90.000 de spectatori) sau victoriile cu Anglia (2-1, in 1980) si Italia (1-0, in 1983), fiecare cu cate 80.000 de spectatori.

Dar recordul absolut, 100.000 de spectatori, a fost inregistrat, cum spuneam, in ziua de sambata, 16 martie 1985, cand mai multi factori si-au dat mana pentru a favoriza aceasta asistenta de exceptie, creand o situatie de nerepetat si care, sa spunem cinstit, se putea transforma usor intr-o tragedie de proportii.

Primul factor a fost interesul enorm din jurul fotbalului si in special din jurul acestor cuplaje care presupuneau ca meciurile intre echipele din Bucuresti sa fie programate in aceeasi etapa si sa se desfasoare unul dupa altul, pe acelasi stadion. Ca o paranteza, sa nu uitam ca pe vremea comunismului posibilitatile de distractie erau practic inexistente si ca evenimentele sportive (de orice fel), alaturi de spectacolele de teatru si de varietati, constituiau cam singurele forme de divertisment.

Apoi, al doilea factor a fost faptul ca respectivul cuplaj (Rapid-Steaua 0-2 si Dinamo-Sportul Studentesc 1-2) nu s-a transmis la TV. Ca urmare, multi microbisti care in mod normal ar fi stat acasa, in fata televizorului, au luat drumul stadionului, dornici sa vada vedetele momentului – Hagi, Mircea Sandu, Belodedici, Lacatus, Piturca, Boloni etc. - cele mai multe dintre aceste vedete evoluand la Steaua, in exact aceeasi formula in care aveau sa castige peste un an Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla.

Si, in fine, un al treilea factor a fost vremea frumoasa. Era prima sambata cu soare dupa o iarna foarte grea (stadionul a trebuit, de altfel, sa fie curatat de zapada cu doua zile inainte) si lumea era foarte dornica sa iasa din casa si sa se bucure de primavara.

Iata deci contextul care a facut ca in acea zi bucurestenii sa se indrepte cu zecile de mii spre arena 23 August si s-o umple la intreaga capacitate, cu cateva ore inainte de fluierul de inceput al primului meci (Rapid-Steaua).

Doar ca fluxul de microbisti spre stadion nu s-a oprit, in ciuda faptului ca in interior nu mai era un locsor liber: oamenii se catarasera inclusiv pe cele doua tabele electronice si pe instalatia de nocturna, iar cei din tribune ajunsesera sa stea “pe dunga”, cu un umar indreptat spre teren din cauza inghesuielii crunte. Totusi, multi-multi altii continuau sa vina si sa forteze portile de acces.

Cand fortele de ordine au vazut ce se intampla, cat puhoi de lume e pe stadion si in afara lui si au realizat ca se poate produce o nenorocire, au recurs la o strategema. “Plecati acasa, cuplajul se transmite la televizor!”, s-a anuntat la statia de amplificare, dar efectul a fost nul – se vedea clar ca pe terasele blocurilor din jur sunt ciorchini de oameni dornici sa vada meciurile, ceea ce insemna ca la televizor nu se dadea nimic.

Si-atunci, pentru ca situatia sa nu scape de sub control si sa nu degenereze eventual intr-o manifestatie impotriva lui Ceausescu, militia a decis sa permita accesul celor din afara pe pista de atletism. Aceasta s-a umplut la randul ei pana la refuz, cu spectatorii ajunsi pana in tusa terenului, oferind o imagine aproape ireala (vezi foto) si care, evident, nu s-a mai repetat niciodata de atunci.

Iata si cateva amintiri ale unor martori oculari ai momentului:

“Toata saptamana nu s-a stiut daca se televizeaza cuplajul si de-abia in ultima clipa s-a aflat ca TVR nu face transmisia”, povesteste un suporter dinamovist, citat de www.gsp.ro. “Si-atunci o multime de microbisti, mai ales din zona stadionului, au decis sa plece catre arena, chiar daca nu aveau bilete. Cum au reusit sa intre? Simplu, cu 10-15 lei pusi in palma oamenilor de ordine de la porti.”

“Cabina in care am stat eu si nea Tedi, crainicul, era in dreapta tribunei oficiale”, isi aminteste Aurel Andrei, electronistul stadionului. “Tocmai ne minunam amandoi de puhoiul care navalise pe stadion, cand a intrat peste noi un sef de la militie, de fapt seful dispozitivului prezent pe 23 August, si i-a spus lui nea Tedi sa anunte ca meciurile se televizeaza. Nea Tedi n-a avut incotro. Dar anuntul n-a avut nici un efect, lumea continua sa vina.”

“S-au strans mii de oameni pe pista, imi amintesc si astazi cum se intorceau tusierii cu fata la public sa nu sara careva pe ei daca semnalizau ceva gresit.” (Nicolae Stere, inginer la Serviciul Tehnic al stadionului)

“Stateam la tribuna a doua, in galeria Rapidului, cu prietenii din cartier. La un moment dat, tin minte, nu mai atingeam pamantul, stateam suspendat intre omul din stanga si cel din dreapta, atat de aglomerat era.” (Marius Sumudica, fost fotbalist)

“Cel mai haios era la cornere, ala care executa trebuia mai intai sa discute cu oamenii: «Te rog frumos, da-te mai in spate sa imi iau elan!»” (Marian Rada, Rapid)

“Procedura de transmisie TV era urmatoarea”, povesteste Dumitru Graur, fost comentator sportiv. “Directorul TVR facea o cerere la secretarul cu presa si propaganda de la Comitetul Central al PCR sa se televizeze, dar aprobarea venea direct de la Elena Ceausescu. Si se intampla ca Elena Ceausescu sa fie ocupata cu treburi mult mai arzatoare ale tarii, asa ca uneori aprobarea venea in ultimul moment. Asa am crezut ca va fi si cu cuplajul acela, doar ca de data asta aprobarea n-a mai venit. Am coborat spre masa presei si, efectiv, n-aveai unde sta. Am dat sa urc spre cabina de transmisie, la fel: imposibil.”

In mod miraculous, nu s-au inregistrat incidente. Multimea, desi compactata la maximum si aflata in pericol sa fie destabilizata de orice miscare mai brusca a vreunui spectator, a urmarit meciurile cu calm si totul s-a incheiat cu bine, inclusiv evacuarea finala a arenei.

In zilele urmatoare insa au fost niste anchete dure, iar directorul stadionului, Mihai Lambridis, a fost retinut si anchetat vreo doua zile de militie, trebuind sa explice cate bilete s-au pus in vanzare, cati oameni de ordine au fost la porti, cum a fost posibil sa intre atata lume etc.

Au trecut de atunci – iata – aproape 30 de ani, s-au intamplat intre timp o gramada de lucruri, dar cuplajul din 16 martie 1985 ramane in continuare un eveniment demn de povestit. Asta poate si pentru ca a fost un eveniment la care au participat de bunavoie 100.000 de oameni - lucru total atipic in acea perioada, cand o audienta de o asemenea anvergura (necesara pentru cuvantarile Tovarasului) nu putea fi stransa decat cu ordin de la partid.