Se schimba regulile pe internet: Parlamentul European a adoptat Legea Copyright-ului

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Se schimba regulile pe internet: Parlamentul European a adoptat Legea Copyright-ului
Se schimba regulile pe internet: Parlamentul European a adoptat Legea Copyright-ului
de Magda Florea la 26 Mar. 2019
Urmareste-ne pe Google News
internetgoogleyoutubecopyrightdrepturi de autorlegea copyright uluifacebooksocial media

Parlamentul European a adoptat, marti, controversata directiva a copyright-ului. Aceasta a fost adoptata cu 348 de voturi pentru si 274 de voturi impotriva, potrivit BBC. Legea trebuie transpusa in legislatia fiecarei tari in termen de doi ani.

Reamintim ca Directiva Copyright propune, in cea mai mare parte, actualizari la legislatia drepturilor de autor adoptata in 2011, pentru a fi in concordanta cu avantul noilor tehnologii si cu modul in care utilizatorii folosesc acum Internetul.
 
Insa doua articole au fost cap de afis al dezbaterilor pro si contra din ultima vreme: 11 si 13, cunoscute sub numele de "taxa pe link", respectiv "filtrarea continutului".
 
Primul da dreptul creatorilor de continut sa fie platiti de fiecare data cand platforme ca Google sau Facebook afiseaza franturi din articolele lor. Pe de o parte, gigantii IT sustin ca publisherii fac bani din aceasta practica pentru ca le aduce trafic, iar cei de cealalta parte a baricadei considera ca aceste platforme fac bani, practic, din munca altora.
 
Celalalt articol prevede ca aceste platforme sunt direct responsabile de continutul distribuit de utilizatorii lor. Prin urmare, sunt nevoite sa foloseasca un instrument de filtrare, astfel incat sa poata verifica continutul inainte de a fi publicat, pentru a vedea daca incalca drepturile de autor sau daca cel care vrea sa incarce materialul a facut toate demersurile posibile pentru a obtine dreptul de a-l publica.
 
Aici se pune in discutie dreptul la libera exprimare si daca nu cumva aceasta practica este, de fapt, o cenzura. In plus, ar putea fi afectate tot felul de forme de continut care sunt populare pe Internet.
 
Pe de alta parte, implementarea acestor instrumente e scumpa. Totusi, startup-urile si firmele mai mici spera sa fie scutite de aceasta povara.
 

Ce sustin cele doua tabere

 
Draftul Directivei a fost puternic contestat de gigantii IT, care se plang ca vor cheltui multi bani pentru a crea filtrele care sa analizeze continutul si sa opreasca distribuirea franturilor de continut. Activistii care sustin libertatea Internetului arata ca practica ar putea duce la cenzura.
 
Pe de alta parte, casele de discuri, artistii si mass-media sustin schimbarile legislative. Acestia considera ca este nevoie de o actualizare a legislatiei ce priveste drepturile de autor, caci Internetul a facut ca munca lor sa fie demonetizata. "Muzica si cultura nu se intampla pur si simplu: este nevoie de multa munca din partea multor oameni. Avem nevoie de un Internet care sa fie corect fata de toata lumea si totodata sustenabil pentru toti", a opinat muzicianul Paul McCartney.
 

Wikipedia a protestat facand inaccesibile unele pagini pentru Europa, in timp ce utilizatorii retelei sociale Reddit au postat mesaje care iau in ras propunerile incluse in Directiva Copyright

 
"Ce-i drept, legislatia privind drepturile de autor trebuie adusa in secolul XXI. De exemplu, casele de discuri nu castiga destul din postarea clipurilor artistilor pe YouTube", precizeaza Hayleigh Bosher, profesor de Drept la Universitatea Brunel din Londra.
 
Totusi, ea crede ca propunerea legislativa are niste hibe mari: "Nu asa trebuie facuta aceasta actualizare, caci noile reguli pun o povara uriasa pe umerii platformelor respective".
 
Dincolo de implementarea filtrelor de continut, care e scumpa si poate duce la abuzuri si la cenzura, criticii mai sustin ca exprimarea e prea vaga. Prin urmare, unele forme de continut care sunt populare pe Internet - parodiile, meme-urile si chiar simpla citare a unor paragrafe sau inregistrari video din conferinte de presa - ar putea disparea.
 

"Am putea ajunge in situatia absurda in care platformele vor cenzura o mare parte din continut, de teama sa nu fie trase la raspundere", avertizeaza Kent Walker, vicepresedinte senior la Google

 
Sa nu uitam ca Directiva Copyright va oferi publisherilor dreptul de a cere bani de la Google, Facebook si de la oricare alta platforma digitala pe care apar franturi din articole.
 
Prin urmare, Alphabet - compania-mama a Google - ia in considerare sa retraga Google News din Europa, dupa cum a precizat Jennifer Bernal, managerul pe politici publice al companiei, transmite LiveMint.
 
Asta pentru ca motorul de cautare nu face bani din acest serviciu, asa ca nu are de gand sa iasa in pierdere.
 
Doar ca textul legislativ nu explica ce inseamna mai exact acea frantura de articol. Este vorba doar de prima fraza? Sau de primul paragraf? Sau de orice parte a textului? Nu stim. Va ramane la latitudinea fiecarui stat membru sa defineasca mai bine acesti termeni.
 
Prin urmare, e posibil sa existe mai multe variante, deci restrictiile nu vor fi aplicate unitar la nivelul UE. Si nicio platforma nu isi va adapta modul de afisare a stirilor pentru fiecare tara in parte.
 
De cealalta parte, jurnalistii sustin ca munca lor merita remunerata pe masura, mai ales ca presa face din ce in ce mai greu bani in conditiile in care suntem bombardati de tot felul de continut din toate partile.
 
Mai mult, Google a avertizat ca o astfel de practica ar afecta publicatiile mici si va limita accesul publicului larg la o sursa variata de informatii.
 
Nu in ultimul rand, un continut poate fi postat pe YouTube sau Facebook, de exemplu, daca cel care il incarca demonstreaza ca a facut toate demersurile pentru a obtine acest drept. Insa in textul de lege nu scrie clar ce anume trebuie sa faci ca sa demonstrezi asta.

Citeste si: Ministrul Energiei: taxa de 2% din OUG 114 se scoate doar pentru producatorii de energie pe baza de carbune
Senior Editor Manager.ro

Ultimele NOUTATI

O firma din Romania poate plati salariile angajatilor ei in euro?
Companii

O firma din Romania poate plati salariile angajatilor ei in euro?

today22 Apr. 2025
Designul inteligent al biroului, secretul productivitatii moderne
Business

Designul inteligent al biroului, secretul productivitatii moderne

today22 Apr. 2025
Digitalizarea afacerilor in 2025 - De ce prezenta online este esentiala pentru orice firma noua
Business

Digitalizarea afacerilor in 2025 - De ce prezenta online este esentiala pentru orice firma noua

today22 Apr. 2025
Cosul de cumparaturi de Paste a golit buzunarele romanilor! Preturile sunt mai mari cu 40 la suta fata de 2024
Analize

Cosul de cumparaturi de Paste a golit buzunarele romanilor! Preturile sunt mai mari cu 40 la suta fata de 2024

today20 Apr. 2025
Cum arata seful ideal in viziunea romanilor?
Companii

Cum arata seful ideal in viziunea romanilor?

today20 Apr. 2025
Cum a ajuns euro sa ia fata dolarului american si sa devina preferatul investitorilor. Neincrederea din SUA ridica moneda europeana
Economie

Cum a ajuns euro sa ia fata dolarului american si sa devina preferatul investitorilor. Neincrederea din SUA ridica moneda europeana

today19 Apr. 2025
Romanii au scos banii de la ciorap si au imprumutat statul cu o suma record. Niciodata in zeci de ani nu s-a mai investit atat de mult in titluri de stat!
Economie

Romanii au scos banii de la ciorap si au imprumutat statul cu o suma record. Niciodata in zeci de ani nu s-a mai investit atat de mult in titluri de stat!

today19 Apr. 2025
Piata imobiliara fierbe. Locuintele se vand ca painea calda chiar si la Cluj, unde preturile bat capitala
Imobiliare

Piata imobiliara fierbe. Locuintele se vand ca painea calda chiar si la Cluj, unde preturile bat capitala

today18 Apr. 2025
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x