Aplicatie pentru protejarea raurilor din Romania
protectie rauriaplicatii ecologieaplicatie rauriwwf romania
De Ziua Mondiala a Zonelor Umede, WWF a avertizat ca amenajarile hidroenergetice care nu tin cont de biodiversitatea zonei risca sa distruga rauri foarte de valoroase, odata cu specii de flora si fauna foarte importante.
WWF Romania si ESRI Romania au creat o noua harta interactiva, gratuita, precum si o aplicatie cu ajutorul careia toti iubitorii de natura pot contribui la protejarea raurilor.
"Aplicatia poate fi accesata si de pe telefon, astfel incat, daca, in timpul unei drumetii, ajungeti in preajma unei hidrocentrale in constructie sau in operare puteti cauta pe harta informatii sau puteti adauga foarte usor noi date, cum ar fi localizarea proiectului respectiv sau imagini de la fata locului", a explicat Diana Cosmoiu, coordonator national politici publice la WWF Romania.
Harta ilustreaza amplasarea hidrocentralelor din Romania in planificare, constructie sau operare in raport cu ariile natural protejate si raurile valoaroase din punct de vedere ecologic.
Potrivit WWF, sute de hidrocentrale au fost planificate si construite deja in zone montane foarte izolate, in mijlocul unor arii naturale protejate.
Acestea pun o presiune majora asupra ecosistemelor sanatoase ale raurilor. Pe viitor, aceste zone trebuie evitate in procesul de planificare a dezvoltarii in domeniu, pentru ca Romania sa asigure respectarea Directivei Cadru privind Apa si a Directivelor Natura 2000.
Un caz recent mediatizat il reprezinta proiectul hidroenergetic din Parcul National Defileul Jiului, care ar urma sa capteze aproximativ 85% din debitul actual al Jiului pe toata lungimea Defileului.