Noul Mers al Trenurilor, in vigoare din 9 decembrie
mersul trenurilorcfrcfr calatoricirculatietraficcalatorii
Noul mers al trenurilor de calatori intra in vigoare duminica, 9 decembrie si este valabil pana in 14 decembrie 2019 urmand sa fie puse in circulatie, zilnic, peste 1.200 de trenuri. CFR anunta un nou tren pe ruta Brasov – Ploiesti Vest – Bucuresti Nord, cu opriri in toate statiunile montane.
CFR Calatori anunta ca, incepand cu data de 9 decembrie, va intra in vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil pana la data de 14 decembrie 2019.
Astfel, zilnic se vor afla in circulatie peste 1.200 de trenuri, in functie de perioada din an. Trenurile Zapezii vor circula spre si dinspre cele mai cautate statiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei si Vatra Dornei.
In plus, in perioada 8 ianuarie – 28 februarie, biletele valabile la Trenurile Zapezii vor fi reduse cu 25%, de luni pana joi. De asemenea, de luni pana duminica, biletele pentru calatoriile de pe Valea Prahovei (pe rute intre Sinaia – Brasov si retur) au reduceri intre 31% si 56%. Reducerea de 25% se aplica la tariful de transport pentru adult si copil, tichetul de rezervare a locului platindu-se integral.
Trenurile Soarelui vor asigura in perioada sezonului estival 2019 legaturi din toata tara catre statiunile de la Marea Neagra si Delta Dunarii.
Este introdus in circulatie un tren nou InterRegio pe ruta Brasov – Ploiesti Vest – Bucuresti Nord
CFR introduce in circulatie un tren nou InterRegio pe ruta Brasov – Ploiesti Vest – Bucuresti Nord, cu opriri in toate statiunile montane.
”Asigurarea legaturii directe intre Iasi si Constanta cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Barlad, Marasesti, Focsani, Buzau, Tandarei). In perioada mini-vacantei de 1 Mai si a sezonului estival se asigura legatura directa Iasi – Constanta – Mangalia", arata CFR intr-un comunicat.
A fost reconsiderata oferta feroviara intre Bucuresti si Galati/Braila
Oferta feroviara intre Bucuresti si Galati/Braila a fost reconsiderata prin suplimentarea numarului de trenuri si redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele doua rute, prin Urziceni, respectiv prin Buzau, si a fost suplimentat numarul de conexiuni directe pe ruta Bucuresti – Pitesti – Curtea de Arges prin introducerea in circulatie a unei perechi de trenuri Regio pe ruta Pitesti – Curtea de Arges ce se ataseaza la trenurile IR 1781/ IR 1790 care circula de la/la Bucuresti Nord.
Citeste si:
Amenzi de 53 de milioane de euro pentru UNSAR si 9 societati de asigurare
Redimensionarea numarului de trenuri Regio directe pe ruta Suceava – Dornesti – Radauti – Putna Hm
Astfel, in zilele lucratoare vor circula 3 perechi de trenuri, iar in zilele de sambata si duminica 2 perechi de trenuri.
”Pe ruta Timisoara – Remetea Mica si retur se va relua circulatia cu trei perechi de trenuri pentru a veni in sprijinul cererii de trafic din zona. Se reia circulatia intre Bucuresti si Galati pe ruta Faurei – Urziceni, ceea ce scurteaza distanta cu 30 km si timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute fata de ruta actuala prin Buzau – Ploiesti. In acest fel se asigura si conectarea zonelor din sud-est cu Aeroportul International Henri Coanda (Otopeni) si cresterea numarului de legaturi dintre Bucuresti si Aeroport”, arata sursa citata.
De asemenea, potrivit comunicatului citat, zilnic, legatura feroviara Bucuresti – Aeroport si retur va fi asigurata cu 17 trenuri - 9 pe sensul de dus, 8 pe sensul de intoarcere.
Sase trenuri Regio care vor circula pe ruta Bucuresti – Brasov si retur vor avea in compunere vagoane adaptate pentru transportul bicicletelor.
CFR anunta durate de parcurs reduse
CFR Calatori a transmis ca duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta Bucuresti Nord – Constanta au fost reduse in medie la aproximativ 2 ore si 15 minute pentru trenurile IR cu opriri in statiile principale si la 1 ora si 58 de minute pentru trenurile fara oprire.
”Pe langa legitimatiile de calatorie emise in baza facilitatilor acordate prin acte normative diferitelor categorii de calatori (ex. gratuitate pentru studenti si reduceri pentru elevi, pensionari etc), CFR Calatori ofera o gama diversa de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, minigrup, etc).
Detalii pe www.cfrcalatori.ro la sectiunea Trafic intern. Acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse intre 20% si 45% din tariful de transport pret intreg si copil la un numar de 104 trenuri InterRegio in perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019.
Acceptarea calatoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la 98 de trenuri InterRegio, in perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019. Distributia de bilete se asigura prin urmatoarele canale: online, statii si agentii CFR, automate de vanzare in gari si distribuitori autorizati cu care exista parteneriate de vanzare bilete”, adauga CFR.
CFR, anunt important si pentru traficul international
La capitolul trafic international, CFR anunta introducerea in grafic un tren nou – trenul Transilvania, pe ruta Cluj Napoca – Viena care circula zilnic. De asemenea, este creata o noua legatura directa intre Budapesta si Bucuresti (via Craiova, Timisoara, Arad, Curtici).
Trenul Dacia (IR 346/ IR 347) Bucuresti – Viena va reveni pe ruta consacrata, respectiv prin Sighisoara, orasul Sibiu fiind conectat cu Budapesta prin doua perechi de trenuri directe IR 74/IR 75 si IR 473/IR 472, atat cu parcurs de zi, cat si cu parcurs de noapte. Pentru calatoria de la Sibiu la Viena cu trenul Dacia este asigurata legatura in Medias cu trenul R 2567.
Trenul Harghita (IR 366/ IR 367) Brasov – Budapesta Keleti revine pe ruta consacrata Brasov – Deda – Dej – Cluj – Budapesta. Legatura cu Targu Mures va fi asigurata cu grupa directa de vagoane in perioadele 21.12.2018 – 05.01.2019, 18- 22.04.2019, 01.06 – 07.09.2019 si 31.10 – 03.11.2019 pentru dus si pentru intors 22.12.2018 – 06.01.2019, 19-23.04.2019, 02.06 – 08.09.2019, 2-4.11.2019, iar in restul perioadelor cu trenuri la legatura in Cluj-Napoca.
”Pasagerii vor putea calatori in afara tarii zilnic, cu trenuri directe din Bucuresti Nord catre Viena (de la 39 Euro pe sens) si Budapesta (de la 29 Euro pe sens), Chisinau (de la 19 euro pe sens), iar in sezonul estival catre Sofia (de la 30 euro pe sens), Istanbul (de la 54 euro pe sens) si Salonic (de la 56 euro pe sens). Din Viena exista posibilitati de calatorie catre orice destinatie europeana.
De asemenea, oferta de transport international include trenuri zilnice directe catre Budapesta si din Timisoara (de la 15 Euro pe sens), Cluj Napoca (de la 15 Euro pe sens) si Brasov (de la 19 Euro pe sens)”, arata compania.