O forma aparte de turism: turismul de reproducere

O forma aparte de turism: turismul de reproducere fertilizare in vitroclinici fertilizare

In fiecare an, cca 25.000 de femei din Occident calatoresc peste hotare pentru a beneficia de un tratament de fertilizare in vitro la o clinica de specialitate din strainatate. Fenomenul in cauza poarta si un nume, destul de frivol: „turism de reproducere”.
Motivul pentru care aceste femei apeleaza la turismul de reproducere este ca legislatia din tarile lor de origine este foarte restrictiva vizavi de fertilizarea in vitro: in Franta, cuplurile de lesbiene si femeile singure sunt excluse, in Olanda exista o limita de varsta foarte scazuta pana la care este permis acest tratament, iar in Italia femeile nu au pur si simplu dreptul de a fi inseminate cu spermatozoizi sau ovule de la donatori/donatoare.

Principala destinatie a acestor “turiste” este Spania. Autoritatile medicale din aceasta tara au calculat ca, din cele 40.000 de proceduri de fertilizare in vitro care se realizeaza aici in fiecare an, 15-20% vizeaza paciente care provin din afara Spaniei. Asta inseamna in jur de 8.000 de femei – o treime din numarul total de "turiste" la nivel european – care cheltuiesc in clinicile spaniole in jur de 40 de milioane de euro anual.

Alte destinatii importante sunt Belgia (unde sunt acceptate femei pana in 47 de ani), Danemarca, Suedia, dar si Slovacia, Rusia sau Republica Ceha. Clinicile cehe au chiar un renume foarte bun datorat atat ratei foarte mari de reusita, cat si preturilor foarte accesibile care includ nu numai tratamentul in sine, ci si vizite la obiective turistice din zona si sedinte de balneoterapie.

In plus si legislatia este foarte toleranta. In Cehia aproape totul este permis - donarea de ovule si spermatozoizi, congelarea celulelor sau transferul lor imediat, microinjectiile sau cultura embrionara – iar cuplurile pot alege profilul donatorilor dupa criterii personale, lucru neacceptat in multe alte tari.

Se doneaza atat sperma, cat si ovule

Mai mult de 50% din sperma utilizata in Europa in tratamentele de fertilizare in vitro provine din Danemarca. Si asta nu neaparat pentru ca viitoarele mame doresc copii blonzi cu ochi albastri, ci si pentru ca bancile de sperma din alte tari se confrunta cu o penurie de “marfa”. In Suedia de exemplu, lista de asteptare dureaza chiar si 18 luni.

Nu este insa si cazul Danemarcei. Danish Cryos International este una dintre cele mai mari banci de sperma din lume si dispune de peste 75.000 de esantioane pe care este dispusa sa le vanda clinicilor din toata lumea. Se poate vorbi chiar de o “invazie mondiala daneza”, un lucru benefic de altfel pentru ca, asa cum spun specialistii, copiii sunt mult mai sanatosi atunci cand intre parinti nu exista absolut nicio legatura genetica.

Exista insa, cum spuneam, si donarea de ovule, iar aici lucrurile sunt mai sensibile. Astfel, spre deosebire de donarea de sperma care este cel mai adesea dezinteresata (sau recompensata cu sume modice), donarea de ovule se plateste consistent. Familiile instarite din Occident ofera sute, chiar mii de euro donatoarelor si intermediarilor, fapt care da nastere unui comert sumbru – tinere sarace din Romania, Cehia, Ucraina sunt tentate de acesti bani si se supun procedurilor medicale ce implica stimularea ovariana artificiala si recoltarea ovocitelor.

Este o treaba destul de imorala si din acest motiv donarea de ovule este aspru criticata, ba chiar interzisa in multe tari ale Uniunii Europene. Este o forma de prostitutie - considera unii medici - dar o prostitutie intr-o conjunctura unica, pentru ca aceasta e singura situatie in care o femeie exploateaza corpul unei alte femei.

Problema, pana la urma, o constituie diversitatea legislatiilor nationale

Intr-o Uniune Europeana care tinde sa unifice normele, fertilizarea in vitro constituie unul dintre putinele domenii in care diferentele legislative de la o tara la alta sunt imense. Astfel, in Spania, aproape toate formele de reproducere asistata au fost aprobate, cu exceptia celor care permit alegerea sexului copilului si folosirea mamelor-surogat. Iar limita de varsta pana la care se poate incerca fertilizarea in vitro este generoasa - 50 de ani.

In Italia in schimb, Legea 40 adoptata de guvernul Berlusconi in 2004 a interzis congelarea embrionilor si apelarea la donatori. Si, desi Curtea Constitutionala a respins in 2009 prima prevedere a aceastei legi, cea de-a doua, referitoare la donatori, este inca in vigoare si lasa fara nicio optiune cuplurile infertile (adica le lasa doar optiunea turismului de reproducere).

Asteptam, asadar, unificarea legislativa in acest domeniu. Dar fara prea mari sperante. Este foarte clar ca vom avea de asteptat mult si bine, deoarece conceptia, ca si avortul, constituie un subiect mult prea sensibil ca sa poata fi rezolvat prin niste decizii seci venite de la Bruxelles.