REPORTAJ: Sufletele pe care societatea nu le vrea pentru ca sunt frante

REPORTAJ: Sufletele pe care societatea nu le vrea pentru ca sunt frante copii dizabilitaticompendiuprofesorieducatie

Copiii cu dizabilitati au fost vazuti, intotdeauna, in Romania, ca o mare piatra de moara, atat pentru familiile care au grija de ei, cat si pentru societate, cand, de fapt, adevarul este unul foarte simplu: sunt fiinte umane ca si noi, cu suflet si minte, dar cu o capacitate emotionala mult mai mare decat a unui om normal.
In schimb, cand vine vorba de educatia lor, impedimentul primar este cel intre copilul cu dizabilitati si proprii parinti, dar acesta este un obstacol peste care se poate trece pentru ca aici exista rabdare si dragoste. Insa, cand vine vorba de cum integrezi un astfel de copil in societate, intr-o scoala normala, impedimentul vine din partea parintilor celorlalti copii. Romania inca nu are o educatie a „bunului samaritean”, decat daca vine la modul declarativ. Atat!
 
La ajutarea integrarii acestor copii in sistemul educational romanesc, noi suntem inca la stadiul de inculti totali spre semidocti. Multi parinti care au copii fara dizabilitati nu inteleg prin ce sacrificii trebuie sa treaca si sa faca parintii acestor copii. Dar poate toate acestea se vor schimba la un moment dat si la noi.   
 
Provocare educationala
 
La 24 de ani de la democratizarea natiunii, Romania inca are o grava problema legata de educatia copiilor cu dizabilitati. Ne-a luat un sfert de secol sa facem primul compendiu dedicat tuturor celor care iau parte la educatia copiilor cu cerinte educative speciale. Acesta se numeste „Educatia alternativa” si a fost lansat de Asociatia C4C – Communication for Community.
 
Educatia copiilor cu cerinte educationale speciale constituie o provocare pentru sistemul de invatamant romanesc. „Considerata prea scumpa, in unele cazuri ineficienta, neadaptata nevoilor si particularitatilor psihoindividuale ale copiilor cu deficiente, a fost supusa in ultimii ani reformei care a cuprins intregul sistem de educatie”, se arata in introducerea compendiului.  


 
In ultimii 20 de ani, la noi in tara implementarea unui astfel de sistem s-a facut pe genunchi, astfel ca diminuarea numarului scolilor speciale si integrarea copiilor cu dizabilitati in invatamantul de masa au constituit, in Romania, politici educationale implementate brusc, fara o pregatire suficienta a sistemului educational, provocand confuzie, teama de respingere si autoizolare.
 
Atitudine „ariana”
 
Am ajuns sa ii privim pe cei cu dizabilitati ca si cum nu ar fi demni sa traiasca alaturi de noi, existenta lor, prezenta lor facand mai grea existenta noastra, iar acest lucru ne trage in jos pe scara umanitatii.
 
„Atitudinea discriminatorie si etichetarea copiilor cu cerinte educationale speciale se manifesta si in mediul scolar, fiind insotita de cele mai multe ori de rusinea parintilor si rezistenta in a recunoaste dificultatile cu care se confrunta copiii lor”, se mai arata in compendiu.
 
Astfel, le este diminuata implicarea si participarea la actul educational. Informarea si actiunea sunt directiile care au ghidat conceperea acestei lucrari. Informatiile se refera la cerintele educationale speciale, legislatie, traseul educational si dreptul la educatie de calitate pentru copiii cu dizabilitati, dar si la riscul de parasire timpurie a scolii de catre acestia.
 
Prin ochii fiecaruia. Avem dreptul la o viata mai buna. Toti!
 
„Ca parinti ne place sa visam cum merg copiii nostri la o scoala plina de lumina, de culori calde, in care este cald si curat, in care ei sunt fericiti: invata, rad, se descopera. Ne place sa ii stim in siguranta si sa ii descoperim acasa, interactionand, mai siguri pe ei si mai ei insisi in fiecare zi”, spune Daniela Visioianu, managerul de proiect.
 
Ca profesori ne place sa visam o scoala in care putem proiecta orice lectie, in care totul functioneaza si e bine utilat, in care sunt la dispozitie cele mai potrivite materiale pentru ca elevii sa fie dornici sa invete si sa descopere. Ne place sa ne dorim sa fim intr-o scoala in care sa ne bucuram, in fiecare zi, de progresul pe care il face, diferentiat, fiecare dintre elevii nostri.
 
„Ca elevi? Ne place sa traim, pentru ca scoala e parte din viata, intr-o scoala in care suntem respectati, in care sunt intelese si puse in valoare talentele pe care le avem. O scoala in care, mici fiind, sa putem sa ne asezam pe jos, sprijiniti de-o perna, pentru ca sa putem sa ne imaginam pe tavan personajele din povestea pe care tocmai ne-o citeste invatatoarea”, mai afirma Visioianu, in introducerea compendiului.  



Priviti-mi inchisoarea! Nu are ziduri!
 
M-am nascut in inchisoare. Celula mea este una mica, orizonturile mi se deschid odata cu ochii pentru ca ferestrele mele nu au zabrele, asa cum nici mintea nu-mi este oprita de ziduri sau sentimentul de bucurie. Am ajuns aici, dintr-o greseala teribila a judecatorului suprem care atunci cand s-a uitat la mine mi-a dat sentinta asta. Sau poate nici nu s-a uitat la mine, dar sigur se uita acum.

Superstitiosii din jurul meu spuneau ca am primit sentinta asta pentru ca am luat asupra mea pacatele parintilor. Sunt doar superstitii spuse de „bunii crestini”. Desi sunt „vietas”, cum ni se spune noua celor care facem inchisoare pe viata, eu nu sunt considerat periculos, pentru nimeni. In schimb, sunt considerat inutil. Inutil pentru stat, inutil pentru oameni, inutil pentru orice. Mai mult, sunt vazut ca o piatra de moara care atarna greu de gatul societatii. Poate si de asta am fost marginalizat.
 
Fiind ceea ce sunt, statul considera ca am o valoare mai mica decat cea a unui caine maidanez care omoara copii prin parcuri, sunt mai putin valoros si decat un violator sau un criminal. Pentru mine nu striga nimeni „Free Gigi”, si chiar daca ar fi sa strige tot nu as putea sa ies din inchisoare. Sunt multi care vin la marginea penitenciarului meu doar pentru a-si face poze cu mine. Da bine la prieteni sa faca asta. E bine sa si discute ca se implica in bunastarea mea, dar eu raman aici, ei raman acolo. Multumiti de ei, se bat pe burta reciproc ca au facut ceva pentru societate si la finalul zilei in imbecilitatea lor adorm fericiti. Si eu adorm fericit seara, dar am motivele mele.
 
Am genul de pedeapsa pentru care nu se poate face apel. Nici macar o excursie la Muntele Athos nu mi-ar scurta sentinta ca in cazul altora. Desi genul ala de oameni, care fac puscarie ar trebui sa aiba grija de cei ca mine, pe care societatea-i considera fara folos. De abia atunci poate vor simti cu adevarat ce-i aia pedeapsa. Sa stai toata ziua intr-o celula, cu televizor sa dirijezi totul prin telefon, nu este inchisoare, este doar libertate restrictionata. Eu in schimb am un gardian. Nu ca al lor. E gardian bun, e valet, e menajera, e bucatareasa, e inger. E mama! Gardienii lor le aduc tigari, le aduc telefoane, le fac viata mai usoara in celula.

Inchisoarea acestor oameni are pereti si garduri cu sarma, inchisoarea mea este propriul trup.



Despre compendiu
 
Acesta face parte din programul "Sa redescoperim scoala" POSDRU /91/2.2/S/63355, derulat in perioada martie 2011 – martie 2013 prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritara 2, „Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii”, Domeniul Major de Interventie 2.2. „Prevenirea si corectarea parasirii timpurii a scolii” si este implementat in parteneriat cu Consiliul Judetean Dambovita.
 
”Pe parcursul proiectului Sa redescoperim scoala, am intalnit o multime de parinti care pur si simplu nu isi cunosteau copiii, fiind preocupati pe gasirea de noi terapii si terapeuti sau resurse pentru a-si permite aceste tratamente. Asa ne-a venit ideea elaborarii unei astfel de lucrari”, declara Simona Danciu, coordonator stiintific al compendiului.
 
Informatiile se refera la cerintele educationale speciale, legislatie, traseul educational si dreptul la educatie de calitate pentru copiii cu dizabilitati, dar si la riscul de parasire timpurie a scolii de catre acestia.
 
Prin activitatile organizate si desfasurate in cadrul proiectului „Sa redescoperim scoala”, s-au adus impreuna copiii, parintii si specialistii. Adaptarea activitatilor fiecarui tip de dizabilitate, recunoasterea specialistului si sustinerea parintelui ca resursa in educatie constituie directii de actiune prin care promovam incluziunea atat in mediul scolar, cat si in afara lui.
 
„Speram sincer ca lucrarea sa contribuie la o mai buna si corecta intelegere a problematicii copiilor cu nevoi speciale si, implicit, a necesitatii unui program educational coerent, care sa urmareasca obtinerea maximumului de autonomie posibil pentru copil”, adauga Simona Danciu.
 
Compendiul este structurat pe 7 capitole, care abordeaza teme precum: abandonul scolar, politici educationale pentru copiii cu cerinte educative speciale, aplicarea metodelor alternative la diferite categorii de dizabilitati sau rolul specialistului in desfasurarea activitatilor.
 
”Alternativele educationale pot constitui o varianta de educatie pentru copiii cu nevoi speciale, fiind bazate pe teorii pedagogice si utilizand metode si strategii centrate pe elev si pe progresul acestuia. In lucrare sunt prezentate alternativele recunoscute in Romania: Waldorf, Montessori, Step by step, Freinet,  Jena si Pedagogia curativa”, a mai adaugat Simona Danciu.
 
Aceasta mai este de parere ca prezenta copiilor cu dizabilitati  in scolile de masa nu scade deloc din calitatea actului educational. Compendiul va putea fi procurat, gratis, de la sediul Asociatiei C4C – Communication for Community.