Umorul la locul de munca sporeste performantele profesionale ale angajatilor dvs

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Umorul la locul de munca sporeste performantele profesionale ale angajatilor dvs
de Manager.ro la 04 Dec. 2008
Urmareste-ne pe Google News
managermuncapersonal


               Umorul la locul de munca sporeste performantele profesionale 
                                             ale angajatilor dvs

  
Numeroase studii arata ca angajatii care in fata unei situatii stresante au puterea sa rada nu sunt numai mult mai sanatosi decat ceilalti, ci si cu mult mai productivi pe termen lung.



Orice manager este constient ca satisfactia angajatilor este un factor esential pentru randamentul acestora la locul de munca. Este curios insa faptul ca foarte putini acorda importanta cuvenita umorului ca modalitate de imbunatatire a atmosferei din intreprindere.

Rasul este foarte sanatos atat pentru indivizi, cat si pentru afaceri. De aceea tot mai multe firme occidentale au adoptat umorul ca tehnica de a mari performantele angajatilor.

Companii precum General Electric, AT&T, Kodak, IBM au apelat la ajutorul specialistilor pentru a destinde atmosfera la locul de munca, ceea ce a sporit gradul de fidelitate al angajatilor si le-a marit simtitor performantele.

Rasul ca medicament

Se spune ca rasul este un foarte bun medicament si specialistii o confirma. O portie buna de ras scade presiunea sangelui pentru 45 de minute, solicita plamanii si mareste cantitatea de oxigen in sange.

De asemenea, rasul stimuleaza eliberarea in creier a unei substante care are rolul de a anihila senzatiile dureroase si de a induce o stare de relaxare. Dupa cum reiese din cele de mai sus rasul are proprietati exceptionale si este esential pentru mentinerea sanatatii fizice si psihice a individului.

Cum o afacere de succes se bazeaza in primul rand pe oameni, orice manager isi doreste angajati sanatosi si satisfacuti, eliberati de stres si care dau randament maxim la locul de munca. De aceea umorul a devenit in tarile occidentale o politica de personal foarte apreciata si care aduce numeroase beneficii.

Avantajele umorului ca politica de personal

Pentru multi oameni serviciul este o corvoada, un loc unde se duc de nevoie, obositi si tracasati ca sa infrunte o rutina fara nici un fel de satisfactie psihica. Chiar daca le place ceea ce fac,in scurt timp se plafoneaza si actioneaza din inertie cu minimum de implicare in problemele care apar zilnic.

Un grup de cercetatori americani a realizat un studiu intr-o mare companie unde au introdus umorul la locul de munca sub diferite forme: de la un buletin umoristic editat o data pe saptamana si distribuit tuturor angajatilor, pana la zile tematice(de exemplu "ziua palariilor traznite" in care fiecare angajat trebuia sa poarte o palarie cat mai hazlie).

Rezultatul a fost ca dupa un an de la inceperea programului fluctuatia personalului a scazut cu 21% si absenteismul de Vineri s-a diminuat cu 38%. S-a observat si o scadere drastica a cazurilor de imbolnavire.

Daca rasul este un medicament foarte bun, stresul este dusmanul major al sanatatii oricarei persoane. Astfel prin crearea unei atmosfere destinse la serviciu, cauzele stresului aproape dispar si zilele de concediu medical pe care trebuie sa le plateasca angajatorul sunt tot mai putine.

Rasul este un liant intre angajati

Rasul te face sa te simti bine, destinde atmosfera si face ca problemele sa para mai usor de rezolvat. Cercetatorii au constatat ca prescolarii zambesc in medie de 400 de ori pe zi, pentru ca aceasta cifra sa scada treptat, incat la 35 de ani un om zambeste in medie de 15 ori pe zi.

In stransa legatura cu buna dispozitie sunt si relatiile cu ceilalti oameni, pentru ca se observa ca numarul persoanelor din anturaj scade o data cu varsta. Umorul la locul de munca este tonic si favorizeaza relatiile de camaraderie in colectiv.

Astfel sunt evitate problemele legate de lipsa de comunicare dintre angajati, iar competitia dintre ei devine mai degraba amuzanta decat o lupta pe viata si pe moarte.

Membrii unei echipe au in comun o istorie si glumele care le apartin, momentele vesele ii unesc foarte bine si le sporesc randamentul.

Un bun manager are simtul umorului

Se discuta foarte mult despre calitatile unui manager de succes, iar simtul umorului este printre caracteristicile preferate de toti angajatii. Un sef prea sobru este incomod, greu de abordat si provoaca angajatilor o stare de neliniste permanenta. Cei mai apreciati lideri sunt cei care au capacitatea de a rade de ei insisi. Daca nu esti autoironic din cand in cand, oamenilor li se pare ca ai permanent o critica la adresa lor in timp ce pe tine te consideri perfect.

Situatiile hazlii nu trebuie inventate pentru ca ele se ivesc la tot pasul in viata cotidiana. Orice sef are o binemeritata porecla si este maimutarit de un angajat mai vesel, dar acest lucru nu trebuie privit ca pe o subminare a autoritatii.

Exista doua posibilitati de a reactiona astfel incat angajatii sa nu considere ca seful lor este un incuiat: ori seful se preface ca nu stie de porecla si nici de glumele care se fac pe seama lui, ori le raspunde cu aceeasi moneda, in gluma, castigand astfel simpatia tuturor.

Umorul este o unealta, nu o arma

Exista insa si niste limite privitoare la umorul de la locul de munca. Orice gluma are farmec pana in momentul in care supara pe cineva. Este esential ca atunci cand incercati sa destindeti atmosfera sa cunoasteti sensibilitatile si felul de a fi al celor din jur.

Glumele care nu sunt adaptate audientei careia ii sunt adresate devin foarte usor ofensatoare. Bancurile fara perdea nu sunt interzise, dar se potrivesc unui anume tip de colectiv (se stie ca in meseriile cu risc maxim oamenii sunt mai slobozi la gura pentru ca asta ii face sa isi infranga teama si corespunde gradului de nebunie necesar pentru a pilota un avion, a conduce un tren sau o masina foarte mare etc.)

Trebuie evitate in orice conditii glumele care iau in ras un grup fie el rasial, sexual, etnic sau de alta natura. Nu intotdeauna oamenii isi declara apartenenta la un anumit grup. Dar in momentul in care membrii acestuia sunt luati in ras grupul devine un reper identitar foarte important si gluma poate fi o samanta de scandal nedorita. In fond, trebuie sa razi cu ceilalti si nu de ei. De altfel, nu oricine poate sa spuna bancuri si acestea nu sunt intotdeauna amuzante.

Mituri despre glumele de la locul de munca

Exista cateva idei preconcepute referitoare la umorul de la locul de munca ce trebuie depasite. Multi cred ca daca sunt glumeti oamenii nu ii vor mai lua in serios. De fapt, singurul lucru de luat in serios la serviciu este munca si nu trebuie sa fii solemn pentru a avea performante deosebite.

Rasul are darul sa ne pastreze capul limpede atunci cand rezolvam probleme complexe sau cand luam decizii grele. Umorul la locul de munca este o chestiune de maxima seriozitate din mai multe motive. Am mentionat efectele pozitive ale rasului la locul de munca si faptul ca ne elibereaza de stres. Apoi moralul ridicat al personalului este esential pentru atingerea obiectivelor companiei.

Creativitatea depinde in cea mai mare masura de starea de spirit a angajatilor, iar umorul este cea mai buna muza cu putinta. Si, nu in ultimul rand, umorul le permite managerilor sa obtina de la angajati un feed-back onest, deschis, in baza unei relatii de prietenie si a unei comunicari foarte bune angajat-lider.

Putini oameni sunt constienti ca poti munci si sa te amuzi in acelasi timp. In general, cei mai veseli devin retinuti la locul de munca datorita convingerii ca "bufonul" este sarit de la prima pentru ca pierde vremea razand si facandu-i si pe ceilalti sa rada.

Un manager care intelege rolul esential al umorului in prosperitatea afacerii pe care o conduce trebuie sa aiba grija ca astfel de prejudecati sa dispara si oamenii sa se desfasoare in voie.

Ce se poate face concret pentru a rade la serviciu

Sunt mai multe modalitati de a introduce umorul la locul de munca. O metoda destul de raspandita si la noi in tara sunt posterele amuzante care impanzesc birourile. Secretul lor este insa sa fie schimbate periodic pentru ca odata integrate in peisaj nu mai prezinta nici un interes.

Intamplarile personale, pline de haz sunt cele mai reusite glume la locul de munca. Oamenii isi impartasesc experientele si devin din ce in ce mai legati unul de celalalt. Comunicarea in interiorul companiei poate fi insotita de tuse fine de umor, memoriile pot fi foarte hazlii, ca si notele informative de tot felul.

Un avizier cu bancuri poate fi o idee buna daca se ingrijeste cineva sa le schimbe permanent si daca este plasat intr-un loc circulat sau de stationare, cum ar fi un oficiu sau un fumoar. Pot fi editate lunar scrisori umoristice pe baza unor intamplari din interiorul companiei, care sa fie distribuite tuturor angajatilor. Aceste scrisori devin o baza comuna de discutie intre colegi si un motiv bun pentru a se destinde.

S-a observat ca zilele tematice, care impun o anumita costumatie se bucura de mare succes in randul angajatilor. Acestia petrec tot mai putin timp in familie si in mijlocul comunitatii din care provin pentru ca munca ii solicita foarte mult. De aceea, o data la cateva luni, un carnaval la serviciu poate fi un moment de neuitat.

Camera de ras

Una dintre marile companii care a pus mare pret pe umor ca metoda de crestere a satisfactiei angajatilor fata de locul de munca este Kodak. Aici exista o "camera de ras" unde angajatii se pot retrage pentru a scapa de presiunea activitatii zilnice. Peretii sunt impanziti cu imagini cu Charlie Chaplin si alti comici celebrii. Exista si o multime de "papusi-sef" cu care angajatii pot initia discutii care este foarte putin probabil sa apara in cadrul relatiilor de serviciu.

De asemenea, in ideea ca rasul si creativitatea merg mana in mana, angajatii au la dispozitie computere pe care pot sa lucreze si sa se joace in acelasi timp. Rezultatul este o atmosfera destinsa si niste angajati extrem de creativi - o confirmare a faptului ca munca poate fi luata in serios si cu zambetul pe buze.

Mai multe articole despre acest subiect gasiti in sectiunea: Creativitate in afaceri

Ultimele NOUTATI

Salariul mediu real in Romania a sarit de pragul de 1.000 de euro
Economie

Salariul mediu real in Romania a sarit de pragul de 1.000 de euro

today21 Dec. 2024
Ne-ar placea ca Romania sa fie reprezentata de Calin Georgescu pe plan international?
Analize

Ne-ar placea ca Romania sa fie reprezentata de Calin Georgescu pe plan international?

today20 Dec. 2024
Ghidul suprem de cadouri cum sa gasesti darul perfect pentru oricine
Life Style

Ghidul suprem de cadouri cum sa gasesti darul perfect pentru oricine

today20 Dec. 2024
Reteta zilei

Cum sa faci cozonaci pufosi de fiecare data secretul pe care bunica nu ti l-a spus

today20 Dec. 2024
Cele mai originale cadouri de Craciun pe care toata lumea le va iubi
Life Style

Cele mai originale cadouri de Craciun pe care toata lumea le va iubi

today20 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori
Economie

De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori

today20 Dec. 2024
Cat de darnici sunt patronii romani cu angajatii, in prag de Sarbatori? Tichete, bonuri de masa, petreceri si cadouri. Unele firme nu se uita la bani
Companii

Cat de darnici sunt patronii romani cu angajatii, in prag de Sarbatori? Tichete, bonuri de masa, petreceri si cadouri. Unele firme nu se uita la bani

today20 Dec. 2024
ANAF-ul a stabilit o NOUA TAXA pentru romani. Cine e pe lista neagra si cat are de dat la stat?
Financiar-Bancar

ANAF-ul a stabilit o NOUA TAXA pentru romani. Cine e pe lista neagra si cat are de dat la stat?

today20 Dec. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cuRegulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Ghidul suprem de cadouri cum sa gasesti darul perfect pentru oricine
Life Style

Ghidul suprem de cadouri cum sa gasesti darul perfect pentru oricine

today20 Dec. 2024
Reteta zilei

Cum sa faci cozonaci pufosi de fiecare data secretul pe care bunica nu ti l-a spus

today20 Dec. 2024
Cele mai originale cadouri de Craciun pe care toata lumea le va iubi
Life Style

Cele mai originale cadouri de Craciun pe care toata lumea le va iubi

today20 Dec. 2024
De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori
Economie

De ce nu trebuie sa-ti fie frica de un credit de nevoi personale. Ghid pentru incepatori

today20 Dec. 2024

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x