5 semne care iti arata ca TELEFONUL tau E ASCULTAT
spionare telefonprograme spion telefonascultare telefoane
Telefoanele mobile au devenit smart, destepte, si la fel de destepte sunt si aplicatiile care iti pot asculta convorbiriile si pot vedea toate operatiunile pe care le faci cu ajutorul telefonului tau. Acesta este o tinta pentru ca am ajuns sa pastram in el tot mai multe informatii personale si date sensibile.
Nu este paranoia: de la aparitia lor si pana acum, indiferent de tipul lor,
telefoanele au putut fi interceptate, iar convorbirile ascultate. Daca cei care fac asta sunt autorizati, iar scopul este sa impiedice atentate teroriste, de exemplu, atunci scopul scuza mijloacele.
Exista, insa, si spionaj in folosul unor persoane care nu au legatura cu autoritatile. Oricum ar fi, in mod clar telefonul tau poate fi spionat si exista cateva indicii care arata clar ca ai aceasta problema.
Desi unele semne sunt mai greu de detectat decat altele, daca stii cum functioneaza dispozitivul tau in mod normal, poti detecta daca se intampla ceva cu el. Iata cateva indici:
Telefonul consuma un volum foarte mare de date
Desi nu intri frecvent pe net si nici pe aplicatiile de mesageri, constati ca nivelul de date mobile a crescut considerabil. Acest lucru poate indica faptul ca cineva a instalat spyware pe dispozitivul tau. Daca programul de spionaj nu este de ultima generatie va incerca trimite cat mai multe date despre dispozitivul tau celor care l-au instalat, iar asta poate folosi cantitati mari de date.
Tine evidenta volumului de date folosit lunar si acorda atentie cresterilor bruste si nejustificate. Pentru a verifica datele consumate, pe un telefon Android, trebuie sa accesezi Setari, apoi sa deschizi retea mobila si utilizarea datelor aplicatiei. In cazul iPhone, deschide Setari, alege optiunea celular, selecteaza utilizare si vizualizeaza utilizarea datelor.
Telefonul are activitate in modul de asteptare
Ecranul telefonului trebuie sa se aprinda cand primesti un apel, un mesaj sau alte notificari, ecranul smartphone-ului, nu fara motiv in timp ce este in modul de asteptare. Daca vezi ca ecranul se aprinde, auzi zgomote sau sunete neasteptate, dar nu vezi nicio notificare noua pe ecran, este posibil sa se intample ceva.
De asemenea, daca telefonul reporneste fara un motiv evident sau fara sa-l repornesti manual, este posibil ca cineva sa aiba acces neautorizat de la distanta. Repornirile neasteptate pot indica ca cineva are acces de administrator de la distanta si poate reporni dispozitivul dupa bunul plac. Verifica actualizarile sistemului de operare si pe cele ale aplicatiilor. Pe un telefonul cu Android, poti instala si rula software de securitate antivirus sau anti-malware pentru a scana dispozitivul.
Telefonul face sunete ciudate in timpul apelurilor
Cand retelele de telefonie mobila functionau in sistem analog, zgomotele ciudate in fundal si conexiunile instabile erau justificate. Retelele de ultima generatie ofera conexiuni stabile si fara zgomot. Daca auzi zgomote ciudate in fundal sau vocea altei persoane in afara interlocutorului, se poate ca cineva iti monitorizaeza sau inregistreaza conversatia.
Scade durata de viata a bateriei
Daca durata de viata a bateriei telefonului scade rapid si pe neasteptate, faptul ar putea insemna ca bateria este veche si trebuie inlocuita sau ca dispozitivul este infectat cu programe spion, iar incarcarea suplimentara pe care o presupune, consuma bateria mai repede decat de obicei.
Realizarea de capturi de ecran, copierea si lipirea textului, inregistrarea conversatiilor si, eventual, fotografii sau inregistrare video pot consuma durata de viata a bateriei intr-un ritm alarmant. Acest lucru este evident mai ales cand smartphone-ul tau este inactiv. Daca nu esti sigur daca este doar o baterie veche sau un software spion, testeaza acest lucru incercand alta baterie sau bateria dispozitivului tau pe un alt dispozitiv, apoi monitorizeaza utilizarea bateriei.
In acelasi timp, cresterea temperaturii bateriei poate sugera probleme tehnice, dar aceasta poate indica activitati spyware in fundal. Daca telefonul a stat mult timp pe birou, nu ar trebui sa fie cald sau chiar fierbinte la atingere. Daca este prea cald, atunci programele spion ar putea functiona in spatele scenei, colectand informatii si trimitandu-le celor care le-au instalat.
Telefonul este tot mai lent
Smartphone-urile cu procesoare de ultima generatie ar trebui sa functioneze rapid si sa nu aiba multe probleme de performanta in timpul utilizarii obsinuite. Daca smartphone-ul functioneaza mult mai lent decat de obicei sau epuizeaza brusc resurse precum memoria sau spatiul de stocare, este posibil sa fie infectat cu programe spyware.
Cum elimini un software spion
Pentru Android, mergi la setari, aplicatii si notificari; acceseaza vedeti toate aplicatiile, toate aplicatiile sau ceva similar, in functie de versiunea sistemului de operare Android.
Pe ecranul respectiv, vei gasi o lista de aplicatii instalate. Odata ce esti pe acel ecran, cauta nume de aplicatii care includ termeni precum spion, monitor, stealth, urmarire sau troian.
Sterge orice aplicatie suspecta, mai ales ca multe aplicatii de spionaj nu folosesc numele real al instrumentului de monitorizare, ci folosesc un nume fals. Deci, sterge orice aplicatie necunoscuta de pe dispozitiv.
De asemenea, poti folosi functia Google Play Protect din Magazin Google Play pentru a scana aplicatiile instalate pentru orice comportament daunator. Nu va detecta toate aplicatiile de spionaj, dar este o arma pentru a lupta impotriva aplicatiilor curioase.
In ceea ce priveste dispozitivele fabricate de Apple, sistemul de operare iOS este blocat, impiedicand instalarea aplicatiilor din afara App Store. Desi exista metode pentru a inlatura acest obstacol, acestea necesita acces fizic la dispozitivul mobil, ceea ce face mai dificil pentru cineva sa instaleze spyware pe dispozitiv.
Daca suspectezi ca ai programe spion pe dispozitivul tau iOS, schimbarea parolei iCloud va opri, de cele mai multe ori, monitorizarea aplicatiei.
Foto: pexels.com