Purtatorii de cuvant ai PSD si PNL au scos cutitele pe masa
purtator de cuvantpsdpnlivanpocora
Partidul National Liberal si Crin Antonescu nu trebuie sa faca vreo dovada de gratitudine fata de PSD, PNL fiind fidel proiectului USL si angajamentelor luate in fata romanilor, a declarat, recent Cristina Ancuta Pocora puratorul de cuvant al PNL.
Aceasta afirmatie vine sa contrazica spusele social-democratului Catalin Ivan.
“Partidul National Liberal a fost intotdeauna fidel liberalismului, intereselor Romaniei si angajamentelor asumate de USL la alegerile din 2012. PSD nu are de ce sa astepte acte de gratitudine din partea PNL sau vreun omagiu, cele doua partide fiind partenere intr-o constructie politica ce serveste interesului national, nu orgoliilor de partid”, spune Pocora.
POtrivit e, atat Crin Antonescu, cat si Partidul National Liberal sunt dedicati proiectului USL si constructiei politice pe care am cladit-o alaturi de cei de la PSD. PNL nu trebuie sa isi arate atasamentul fata de PSD, ci fata de proiectele si obiectivele pe care, ca membru al USL, si le-a asumat.
“In ceea ce priveste eventuale modificari la protocolul de functionare al USL, acestea trebuie discutate intai in cadrul Uniunii, deoarece decizia se ia la nivelul USL, nu in PSD sau PNL. Nu noi am avut pact de coabitare cu presedintele Traian Basescu, nu noi am facut numiri in functii contrare obiectivelor USL referitoare la justitie. PNL a fost si este un adversar permanent si radical al lui Basescu si al sistemului sau politic”, a spus Cristina Ancuta Pocora.
Aceasta a raspuns in acest fel purtatorului de cuvant al PSD, Catalin Ivan, care spunea ca PNL au aratat o apropiere fata de Traian Basescu.