Carmen Iohannis a fost, pe tot parcursul mandatului de presedinte al sotului sau, o prezenta discreta in viata publica, continuandu-si cariera de profesor de engleza, pe care a cladit-o in aproximativ trei decenii.
Conform declaratiei de avere, Carmen Iohannis a realizat un venit de profesor de 33.276 de lei, respectiv 35.829 lei, bani obtinuti din inchirierea unui imobil, aceeasi suma provenita din respectiva inchiriere gasindu-se si in declaratia de a avere a lui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis are si un cont deschis la BCR in care poseda suma de 250 000 de lei. De asemenea, ca presedinte al Romaniei, Klaus Iohannis a incasat pe an un salariu de 165 100 lei.
Seful statului detine impreuna cu sotia sa doua apartamente si trei case de locuit in Sibiu, presedintele declarand ca, neavand copii cu sotia sa, a investit in imobiliare.
Printre pasiunile lui Carmen Iohannis se numara teatrul, gastronomia franceza si moda. De altfel, de-a lungul ultimilor cinci ani, Carmen Iohannis si-a castigat simpatia stilistilor care ii apreciaza aproape toate aparitiile publice.
Cristinel Dancila, sotul Vioricai Dancila, impartaseste discretia lui Carmen Iohannis. Se cunosc foarte putine detalii in spatiul public legate de viata sa sau de viata impreuna cu sefa PSD, insa stim ca el conduce o companie petroliera, fiind managerul OMV Petrom. Si sotul Vioricai Dancila a avut legaturi cu lumea politica, el fiind fost consilier PSD in Consiliul Judetean Teleorman.
Recent, odata cu intrarea Vioricai Dancila in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, cei doi soti au oferit primul interviu impreuna. Cristinel Dancila a vorbit despre debutul modest al relatiei cu Viorica, povestind cum a luat-o din gara cu caruta si cum a prezentat-o parintilor sai, care se indoiau de faptul ca Viorica, fiind "fata de la oras", nu se va adapta in mediul rural.
Insa, spun cei doi, lucrurile au evoluat bine si si-au intemeiat o familie, adoptand impreuna un copil, singurul lor fiu.
Cristinel Dancila castiga mai bine decat sotia sa. Viorica Dancila a castigat anul trecut 142.519 lei de la Guvern si 32.628 euro de la Parlamentul European, adica, in medie 24.780 lei pe luna.
Cristinel Dancila a incasat anul trecut un venit total de 325.949 lei. Asta inseamna ca a castigat lunar 27.163 de lei, o suma mult mai consistenta decat a sotiei sale.
Viroica Dancila a mai scris in declaratia de avere din iunie 2019 ca detine un teren intravilan de 544 de metri patrati in Brasov, precum si un teren intravilan de 1.200 de metri patrati in comuna Giurgita din judetul Dolj. Tot in Dolj premierul Romaniei detine un teren agricol de 2 hectare. Si acum sa trecem la case de vacanta: o casa in Predeal de 417 metri patrati, una in Dolj si doua apartamente, in Ploiesti si Videle (100 mp). Casa si apartamentul din Ploiesti au fost primite mostenire.
Sefa PSD are un Volkswagen Passat din anul 2014, dar si bijuterii care ajung la o valoare de 5.000 de dolari. In plus, fostul europarlamentar are un cont de economii in valoare de 100.028 lei, un fond de investitii de 17.942 dolari, precum si un fond de pensii in care sunt 40.427 lei.