Lupta in Parlament pentru super-imunitate
parlamentsuperimunitatemruvot
"Parlamentarii nostri si-au votat propria imunitate si nu vor mai putea fi verificati pentru infractiuni de coruptie. Suntem martorii unor atacuri grave asupra statului de drept din Romania", a declarat Mihai-Razvan Ungureanu.
Senatorii vor depune o sesizare de neconstitutionalitate in legatura cu prevederile pct.5 referitor la art.147 din Codul penal, pe care le considera neconforme cu prevederile art.1 alin.(3) si (5), ale art.133 alin.(1) si respectiv ale art.16 alin.(1) din Constitutie, si in legatura cu prevederile pct.5 referitoare la art.309 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, pe care le considera neconforme cu prevederile art.1 alin.(3) si (5) si ale art.16 alin.(1) din Constitutie.
“Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor, care era Camera decizionala, a intocmit aceste raport fara sa fi solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii, incalcand astfel prevederile art.1 alin. (5) din Constitutie si prevederile art.1 alin.(3), referitoare la principiul statului de drept. De asemenea, nu s-a tinut cont de definitiile date functionarului public si functionarului de Codul Penal, care au doar semnificatii penale, si nicidecum legate de organizarea si functionarea unor autoritati sau institutii publice, definitie care tine doar de regulile de drept administrativ”, a mai spus presedintele partidului Forta Civica.
Potrivit lui MRU, nu are importanta ce statut are persoana in cauza, in Codul Penal aceasta este „functionar public” in intelesul legii penale, iar cei care savarsesc infractiuni pot fi sanctionati cu pedepse mai mari tocmai datorita importantei statutului pe care il detin, prin urmare nu se poate pune problema sa fie exceptati.
Aceste noi prevederi au caracter confuz si au drept efect o norma imprecisa si impredictibila, motiv pentru care se incalca prevederile art.1 alin.(3) si (5) din Constitutie.