La solicitarea Comisiei Juridice din Parlamentul European, Rovana Plumb a transmis o scrisoare cu explicatii detaliate cu privire la declaratia sa de avere, insa raspunsul nu s-a dovedit a fi unul in favoarea social-democratei. Explicatiile nefiind pe masura asteptarilor, presedintele Parlamentului European l-a informat pe presedintele Comisiei Europene ca Rovana Plumb nu indeplineste conditiile si nu isi poate exercita functia de comisar european, decizia fiind una clara de respingere a candidaturii.
In continuare, presedintele Klaus Iohannis sustine ca respingerea candidaturii Rovanei Plumb reprezinta “o noua dovada a incompetentei premierului Viorica Dancila”, pe care o acuza ca “a crezut ca in Uniunea Europeana poti promova oameni in functii de conducere pe baza recomandarilor de partid si a priteniilor”. Totodata, seful statului subliniaza faptul ca “inca de la inceputul procedurii de desemnare a comisarului european din partea Romaniei” i-a transmis premierului Viorica Dancila “sa nu o nominalizeze pe Rovana Plumb deoarece nu indeplineste criteriile de integritate si profesionalism”.
Presedintele Klaus Iohannis nu se opreste insa aici si mai transmite cu aceasta ocazie ca cei de la PSD “exporta incompetenta peste granitele tarii prin actiuni politice repetate care afecteaza profund imaginea Romaniei”. In aceste conditii, “pentru a nu amplifica prejudiciile aduse deja tarii noastre”, presedintele Klaus Iohannis “ii cere imperativ premierului Viorica Dancila sa faca de urgenta o noua nominalizare pentru portofoliul de comisar european”. Insa, seful statului sustine totodata ca premierul Dancila trebuie sa faca aceasta noua nominalizare “doar dupa acordul Presedintelui Romaniei si cu avizul Parlamentului”.
Nici Ludovic Orban nu a ramas indiferent fata de aceasta tema, transmitand in cursul serii de joi ca respingerea Rovanei Plumb pentru functia de comisar european “reprezinta un esec major care afecteaza grav imaginea Romaniei”. Totodata, seful liberalilor surprinde si transmite ca Rovana Plumb “a fost tratata cu binevointa in conditiile in care niciun europarlamentar din Romania nu a votat impotriva ei”.
Intr-o interventie in cadrul unei emisiuni televizate, Ludovic Orban a transmis ca Rovana Plumb “nu avea nici cea mai mica sansa sa treaca de audierile din Comisia de Transporturi”. De asemenea, presedintele PNL este de parere ca “inclusiv nesinceritatea a fost taxata”, Rovana Plumb alegand sa nu ofere niciun fel de explicatii concrete cu privire la neconcordantele din declaratiile de avere. Nu in ultimul rand, Orban sustine ca Viorica Dancila “a facut rau Romaniei in mod deliberat”, fiind evident ca sansa Rovanei Plumb de a primi postul de comisar european “era egala cu zero”.
Dan Barna, liderul USR, i-a propus premierului Viorica Dancila un nou nume pentru nominalizarea pentru functia de comisar european. Mai exact, este vorba despre deputatul Catalin Drula, “un om cu un CV ireprosabil, care a demonstrat de-a lungul timpului preocupare si pricepere la infrastructura de transport”. Nici Victor Ponta nu s-a lasat mai prejos, inaintandu-i premierului Dancila alte trei nume care ar putea fi nominalizate pentru aceasta functie: Corina Cretu, Ramona Manescu, respectiv Luminita Odobescu.
Ultimele NOUTATI
Cosul de cumparaturi de Paste a golit buzunarele romanilor! Preturile sunt mai mari cu 40 la suta fata de 2024
Cum a ajuns euro sa ia fata dolarului american si sa devina preferatul investitorilor. Neincrederea din SUA ridica moneda europeana
Romanii au scos banii de la ciorap si au imprumutat statul cu o suma record. Niciodata in zeci de ani nu s-a mai investit atat de mult in titluri de stat!
Piata imobiliara fierbe. Locuintele se vand ca painea calda chiar si la Cluj, unde preturile bat capitala
Firmele se sufoca! Creste numarul societatilor comerciale care de-abia se descurca cu facturile si platile
Partenerii nostri
Cum sa creezi un mediu de lucru eficient si placut pentru angajati
Conditiile primirii de interni. Cine poate avea calitatea de intern?
[Q&A] Accesul in REGES-online pentru angajatori si salariati. Raspunsuri de la specialisti
D101 Grup fiscal: Termen de depunere si aspecte importante
Ce cuprind notele explicative la situatiile financiare anuale
Observator la Alegerile Prezidentiale 2025: acreditare, drepturi si obligatii
Alegeri Prezidentiale 2025: Calendar, Candidati, Sondaje si Model sesizare in ziua votului
Tot ce trebuie sa stii despre pensia de handicap si insotitor: acte si grade de handicap
Te-ar putea interesa si
Cum a ajuns euro sa ia fata dolarului american si sa devina preferatul investitorilor. Neincrederea din SUA ridica moneda europeana
Romanii au scos banii de la ciorap si au imprumutat statul cu o suma record. Niciodata in zeci de ani nu s-a mai investit atat de mult in titluri de stat!