Cifre record pentru videoclipul de campanie al Parlamentului European
clip parlament europeanalegeri europarlamentarealegeri pe
Cu peste 75 de milioane de vizualizari intr-o saptamana, videoclipul "Alege-ti viitorul", parte a campaniei Parlamentului European (PE) bazate pe sentimentul solidaritatii, a avut un impact deosebit.
De la lansarea lui din 25 aprilie, videoclipul de trei minute a fost vizualizat de peste 75 de milioane de ori, cifre record pentru o campanie institutionala (date actualizate joi, 2 mai, ora 9.00, insumand numarul de vizualizari de pe toate platformele pe care a fost publicat).
Citeste si:
Postul national de radio din Germania a realizat un reportaj-documentar despre PSD si liderul sau: Dragnea orchestreaza politica tarii
Videoclipul este subtitrat in toate cele 24 de limbi oficiale ale UE, in alte limbi europene, in diferite variante nationale ale acelorasi limbi (33 in total), precum si in alte cinci limbi importante la nivel international (araba, chineza, rusa, hindi si turca).
Videoclipul a fost produs in 31 de limbaje mimico-gestuale si in limbajul mimico-gestual international, cu sprijinul Uniunii Europene a Surzilor (EUD).
Pus in scena de catre titratul regizor Frederic Planchon si produs pentru Parlamentul European de catre European Broadcast Partners si subcontractantul acestora, & Co./NoA, videoclipul se apleaca asupra momentelor intense, frumoase si fragile legate de venirea pe lume a copiilor in Europa si este menit sa ne faca sa reflectam asupra importantei votului.
Toate scenele de nasteri din videoclip sunt imagini documentare reale. Fiind una dintre componentele de baza ale campaniei pentru alegerile europene, videoclipul doreste sa ii faca pe europeni constienti de valorile comune, de emotii si responsabilitati.
Dupa cum spune fetita care nareaza povestea: "Fiecare poate influenta aceasta lume, dar impreuna putem face o schimbare reala. Alege Europa in care vrei sa cresc."
Campania Parlamentului European include platforma dedataastavotez.eu ce faciliteaza implicarea cetatenilor in alegerile europene. Pana acum, mai mult de 270.000 de persoane s-au inregistrat pe aceasta platforma la nivel european.
Citeste si:
Evazionistii scapa mai usor de pedeapsa, dupa modificarile aduse de PSD la Codurile penale
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc in toate statele membre intre 23 si 26 mai. In Romania, se vor desfasura duminica, 26 mai.