50 de ani de cand lumea s-a schimbat definitiv - istoria anului 1968 plus povestea unui "fapt divers"

50 de ani de cand lumea s-a schimbat definitiv - istoria anului 1968 plus povestea unui fapt divers 1968protesterazboivietnamceausescuinvaziecharles aznavour

Anul 1968, mai mult decat oricare altul din secolul trecut, a demonstrat ca puterea celor lipsiti de putere naste vise, iar unele dintre acestea chiar ajung sa se implineasca.
Razboiul din Vietnam era in plina desfasurare, iar implicarea SUA, care sprijinea Vietmanul de Sud in confruntarea cu Vietnamul de Nord, era la apogeu.

In ianuarie 1968, armata Vietnamului de Nord a repurtat o seama de victorii care au pus pe ganduri intreaga lume: o mana de soldati desculti au reusit sa tina piept celei mai mari puteri mondiale, spulberand mitul infailibilitatii armatei americane.
Razboiul din Vietnam era mai contestat ca oricand in intreaga lume si era privit drept o confruntare in care cei bogati vor sa-i subjuge pe cei saraci – un razboi profund imoral si nedrept.

Studentii din campusurile americane si-au radicalizat protestele impotriva razboiului, impotriva societatii de consum, a alienarii prin munca si militau pentru libertate individuala, libertate sexuala, egalitate intre clasele sociale, egalitate intre barbati si femei.
Spiritul protestelor si manifestatiilor din Statele Unite a trecut oceanul si s-a raspandit rapid in Europa.

In acelasi timp, au aparut si primele fisuri in blocul tarilor comuniste din estul Europei. In Cehoslovacia, Alexander Dubcek a devenit prim secretar al Partidului Comunist Cehoslovac si, sprijinit in principal de studenti si de intelectuali, a initiat reforme, ce pareau pana atunci de neimaginat intr-o tara comunista, in cadrul a ceea ce istoria a retinut sub numele Primavara de la Praga.
La 20 august 1968, trupele Pactului de la Varsovia (cu exceptia notabila a Romaniei) au invadat Cehoslovacia, pentru a "restabili ordinea". La 21 august, Nicolae Ceausescu a sustinut un discurs, vorbind liber din balconul sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, discurs care avea sa reprezinte momentul culminant al intregii sale cariere politice:

"Invadarea Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia constituie o mare greseala si o amenintare pentru pacea in Europa, pentru soarta socialismului in lume si este o zi a rusinii pentru miscarea internationala (…) Nu exista nicio justificare si nu exista niciun motiv care sa faca admisibila, fie si numai pentru o clipa, ideea unei interventii in treburile interne ale unui stat socialist fratesc (…) Niciun strain nu are dreptul de-a spune ce forma trebuie sa capete construirea socialismului."

Discursul lui Nicolae Ceausescu in fata unei multimi de oameni care venisera pentru prima oara de bunavoie la un miting organizat de Partid a starnit stupoare atat in Occident, cat si in Uniunea Sovietica: un asemenea act de lipsa de obedienta si de nesupunere fata de linia impusa de Moscova nu parea, pana atunci, cu putinta.

Trupele sovietice, ale Republicii Democrate Germane, Poloniei, Ungariei si Bulgariei aveau sa inabuse Primavara de la Praga, iar Ceausescu s-a ales cu un imens prestigiu in Occident, astfel incat, anul urmator, presedintele american Richard Nixon avea sa faca o vizita oficiala la Bucuresti.

In Europa de Vest, miscarile contestatare s-au intins cu repeziciune, avandu-i, ca regula, in prim plan pe studenti si pe intelectuali. Sloganurile acelei perioade au ramas si ele in istorie: "Sa fim realisti, sa cerem imposibilul!", sau "Este interzis sa interzici!" si spun totul despre spiritul manifestatiilor  din epoca.

Liberalizarea moravurilor, diversitatea culturala, respectul pentru ecologie, instaurarea unei democratii reale, iar nu doar declamative, libertatea de contraceptie se regaseau printre revendicarile "anarhistilor".
Cele mai puternice si mai radicale miscari contestatare de pe batranul continent au avut loc, incepand cu luna mai, in Franta.
Pornita din mediul studentesc, miscarea s-a raspandit in toate clasele societatii, blocand efectiv tara printr-o greva generala fara precedent. Fortele de ordine au intervenit de multe ori in forta, dar protestatarii au gasit un slogan si pentru pietrele cu care ripostau: "Sub fiecare piatra de caldaram se gaseste cate o plaja!"
Perceput ca un erou, presedintele de Gaulle a scapat situatia de sub control si s-a metamorfozat in perceptia francezilor intr-un batran depasit de mersul istoriei.

Evenimentele din Cehoslovacia erau privite cu fascinatie in Franta, care se iluziona ca intre cele doua sisteme antagonice, cel comunist si cel capitalist, si-ar putea gasi loc un al treilea, si anume comunismul cu fata umana.
Vantul revoltei occidentale incepuse sa bata pe toate continentele: in Japonia, in Mexic, in Liban, unde s-au intetit manifestatiile favorabile Palestinei, la doar un an dupa Razboiul de sase zile (5-10 iunie 1967) in urma caruia Israelul a invins o coalitie a statelor arabe (Egipt, Iordania si Siria) si a ocupat Fasia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan si Cisiordania.

In Mexic, represiunea manifestatiilor studentesti a fost brutala: politia a deschis focul si totul s-a soldat cu zeci de victime.
Revoltelor, schimbarilor, dorintei de libertate li se opuneau cu tenacitate conservatorii – in Statele Unite au fost asasinati, in 1968, la doar cateva luni distanta doi dintre cei mai progresisti lideri: mai intai Martin Luther King, apoi senatorul Robert Kennedy, candidat la functia de presedinte al Statelor Unite, fratele fostului presedinte John F. Kennedy, care la randul sau fusese asasinat la Dallas, in Texas, la 22 noiembrie 1963.

In Franta, revolta s-a transformat treptat in dezordine si anarhie, conditii in care generalul de Gaulle si dreapta au izbutit sa-si reafirme puterea si sa-si recapete autoritatea.
Anul 1968 a inceput furtunos si s-a incheiat "cuminte".  Cu toate acestea, protestele au avut cateva urmari notabile in Statele Unite si in Europa de Vest: a fost legalizat avortul, au fost adoptate legi care au normalizat relatiile de munca in intreprinderi, a fost redusa influenta factorului politic asupra institutiilor media, a fost liberalizat accesul la cultura iar ecologia a devenit un subiect care si-a gasit, de atunci, loc pe agendele de lucru ale tuturor guvernelor.

In istoria secolului XX, anul 1968 este considerat o borna importanta: este anul in care lumea a fost obligata sa se schimbe, anul in care democratizarea societatilor a fost resimtita drept o necesitate, anul in care libertatea cuvantului si libertatea de opinie si-au cerut si si-au obtinut drepturile si, nu in ultimul rand, anul in care oamenii au avut indrazneala sa viseze la o lume mai buna.
Merita mentionat si faptul ca retragerea trupelor americane din Vietnam (fara ca acest lucru sa insemne si incetarea razboiului) a inceput un an mai tarziu, in 1969. Cand s-a tras linie si s-au facut socotelile, dezastrul din Vietnam a insemnat, pentru Statele Unite, aproape 60.000 de morti si sute de mii de raniti. Estimat doar, numarul victimelor pe care razboiul le-a facut in randul vietnamezilor este de mai multe milioane.

Istoria asa-zis "mare" ramane scrisa in carti, in vreme ce istoria "mica", povestile banale ale oamenilor sunt, de cele mai multe ori, date uitarii. Tocmai de aceea, sa mai zabovim putin asupra unui "fapt divers" petrecut in Franta, la Marsilia, la 1 septembrie 1969.
In 1968, asa cum am aratat, Franta a fost zguduita de protestele anti-establishment declansate de studenti, proteste la care au aderat, curand, si alte categorii socio-profesionale. In esenta, protestele, de o amploare fara precedent, au fost indreptate impotriva oricarei forme de autoritate.

Pe fondul acelei atmosfere inflamate, in anul de gratie 1968, cand libertatea fusese dezbracata de haina sa conceptuala si devenise, cum se spune, pipaibila cu mana, s-a infiripat o poveste de dragoste.
Protagonisti au fost Gabrielle Russier, o profesoara de literatura din Marsilia, in varsta de 32 de ani, si unul dintre elevii sai, Christian Rossi, de 17 ani.

Parintii baiatului au prins de veste si le-au pus in vedere celor doi sa puna imediat capat relatiei. Ceea ce, fireste, nu s-a intamplat. Drept pentru care parintii elevului au sesizat autoritatile, iar acestea au facut ce stiu autoritatile sa faca: au dat-o in judecata pe profesoara, pentru corupere de minori.

Presa vremii, majoritar aservita puterii conservatoare din acea vreme a primaverii franceze, a legat-o pe Gabrielle Russier la stalpul infamiei si a supus-o unui adevarat linsaj mediatic.
Justitia, oarba, surda, muta si tuta, a dat sentinta: 12 luni de inchisoare pentru corupere de minori. Parchetul a contestat decizia, considerand-o prea blanda.

Incoltita de justitie si hulita de societate, Gabrielle Russier a hotarat sa puna ea capat procesului si intregului scandal: a inchis mai intai usa bucatariei locuintei sale, apoi geamurile si a dat drumul la gaz. Era 1 septembrie 1969.

Parintii l-au internat pe Christian Rossi intr-un stabiliment psihiatric. Cand a fost externat, baiatul a fugit si s-a ascuns la  pastorul care acceptase sa tina slujba de inmormantare a Gabriellei. A stat acolo pana cand a devenit major, apoi a dat o singura declaratie publicatiei "Le Nouvel Observateur", dupa care a disparut definitiv.
"A fost o femeie, pe care a chemat-o Gabrielle Russier. Ne-am  iubit, ea a fost condamnata la inchisoare si s-a sinucis. Iata cat de «simple» sunt lucrurile."

In 1971, regizorul Andre Cayatte a facut un film, cu Annie Girardot in rolul principal, pornind de la acest "fapt divers". Muzica a semnat-o Charles Aznavour, iar piesa "Mourir dʼaimer" de pe coloana sonora a ramas, peste timp, sa marturisesca acest episod tragic al unei povesti mici, care nu a mai incaput in scortoasele tomuri de istorie oficiala…