Unde se duc sutele de milioane incasate de stat din dividende
dividende 2013dividende statromgaznuclearelectricapetrom
La Bursa de Valori Bucuresti (BVB), este sezonul dividendelor. Unele companii le anunta, altele spun ca renunta la a distribui actionarilor macar o parte din profitul realizat in anul 2013.
Asadar, nu au inregistrat pierderi, ci au obtinut profit pe care sefii foarte bine platiti ai, sa zicem, societatilor de investititi financiare, care castiga din salarii mai mult decat din dividende, propun sa-l pastreze in totalitate pentru investitii.
Este al doilea an in care SIF Banat-Crisana (SIF1) le propune actionarilor sa se uite la profitul realizat de societate, eventual sa-l... admire, sa-l adulmece, sa-l miroasa, dar nu cumva sa se atinga de el.
De privarea actionarilor de dividende se molipsesc si alte surate SIF. Astfel, SIF Transilvania (SIF3) propune sa nu distribuie dividende, dar macar ar urma sa acorde actiuni gratuite.
In cazul SIF Moldova (SIF2), cu ani in urma, conducerea a stabilit criterii legate de cat anume din profit va fi distribuit sub forma de dividende, unul dintre criterii fiind preturile la care vor fi tranzactionate actiunile societatii.
Cum acestea au fost relativ mari, SIF2 propune, pentru profitul din 2013, un dividend de 0,0660 sau 0,0780 de lei pe actiune, indiferent de nivel urmand sa fie impozitate cu 16%.
La SIF Muntenia (SIF4), condusa cumva tot de SIF1, este totul sau nimic: ori se distribuie aproape intreg profitul (0,1380 de lei, brut, pe actiune), ori merge tot la rezerva.
Pana si Fondul Proprietatea (FP), desi sustinea, mai demult, ca dividendul "special", "exceptional", de 5 bani, net, pe actiune nu va afecta politica de dividende "normale", se pare ca s-a razgandit si va face ca SIF1, desi este greu de crezut ca, in AGA, marii actionarii straini ai FP vor inghiti aceasta masura.
Macar in cazul FP, acesta a mai inceput o campanie de rascumparare, in urma careia, preturile actiunilor ar trebui sa creasca.
In schimb, SIF Oltenia este darnica, si in acest an, cu actionarii, acestia urmand sa incaseze 0,16 lei, brut, pe actiune.
Cam asta este situatia. Daca actionarilor (care, oricum, obtin de la societatile care vor da dividende, randamente peste dobanzile bancare) nu le convine, au dreptul sa voteze impotriva si sa propuna ei cat ar vrea sa primeasca si cat sa ramana pentru investitii.
Numai ca actionariatul celor cinci SIF fiind faramitat, cine sa faca asta, in conditiile in care, de ani de zile, mii de mici actionari nu-si ridica la fel de micile sume din dividende, nici chiar in conditiile in care, in anii trecuti, prima zecimala nu era tot zero.
Daca in cazul acestor companii private, reinvestirea profitului nu este o idee rea, tocmai companiile de stat sunt obligate sa nu tina pentru ele cea mai mare parte a profitului si sunt nevoite, dupa ce le ies dividendele din vistierie, sa ia credite bancare sau sa emita obligatiuni ca sa-si finanteze activitatile curente si dezvoltarea.
Daca SIF sunt zgarcite cu actionarii, companiile din care statul s-a indurat cu greu sa vanda niste bucatele, tre' sa fie mana larga. Nuclearelectrica propune un dividend de 1,21 lei pe actiune; Transelectrica 2,228 lei pe actiune; Romgaz unul de 2,57 lei; Conpet 3,41 lei; Transgaz 17,58 lei.
In afara de asta, desi nu mai este actionar majoritar ca in cazurile de mai sus, statul roman ar urma sa se mai bucure de 0,0308 lei pe actiune, cat este dividendul propus de Petrom din profitul record realizat anul trecut si va beneficia si de cei 5 bani net de la FP din care mai detine 2,72%.
Cumulat, statul este, cam in fiecare an, cel mai mare incasator de dividende, care insumeaza sute de milioane de lei, la care se adauga alte sute de milioane obtinute din impozitul pe profit, platit de absolut toate companiile mentionate, private sau de stat.
Ce anume va face cu banii din impozitul pe profit si cu cei din dividende, aparent multi, dar care echivaleaza cam cu cat ia cu imprumut Ministerul Finantelor Publice intr-o singura zi din cele in jur de opt dedicate licitatiilor de titluri de stat organizate in fiecare luna? Din pacate, nu investitii.