Solutii de dreapta pentru roboti de stanga sau invers
robotiangajatorilocuri de muncavanzari
Compania de consultanta Deloitte si Universitatea Oxford au efectuat mai multe cercetari din care rezulta ca, in urmatorii 20 de ani, progresele tehnologice vor atenta la locurile de munca a milioane de britanici.
Pentru nu mai putin de 35% dintre persoanele care muncesc acolo, concedierea ar putea fi adusa de roboti. Cele mai amenintate sunt posturile care presupun activitati repetitive si nu foarte bine platite.
Astfel, cine are un salariu mai mic de 30.000 de lire sterline pe an este de cinci ori mai expus sa fie inlocuit fata de cine are un salariu mai mare de 100.000 de lire pe an.
Riscul creste de opt ori in cazul londonezilor care primesc mai putin de 30.000 de lire pe an.
Cele mai vulnerabile posturi sunt cele din administratie, vanzari si servicii, transporturi, constructii, industria extractiva si producatoare.
Cele mai putin vulnerabile sunt in management specializat, servicii financiare, IT, inginerie si stiinta, educatie, servicii juridice, servicii pentru comunitate, arte, media si sanatate.
In mod oficial, pe piata muncii din Marea Britanie lucreaza 30,8 milioane de persoane, iar una din trei urmeaza sa fie afectata de schimbarile tehnologice.
Si piata muncii din Statele Unite ale Americii ar urma sa fie afectata. Astfel, anul trecut, un studiu realizat de doi cercetatori de la Universitatea Oxford arata ca 47% dintre angajatii nord-americani sunt amenintati de automatizare.
In toamna anului 2011, populatia planetei noastre ajunsese la 7 miliarde de suflete. In acest ritm, estimarile arata ca, in anul 2040, pe Terra, vor exista 9 miliarde de suflete.
Toate au, in mod natural, dreptul sa nazuiasca la fericire sau macar la hrana, apa, casa, masina, bicicleta, electrocasnice, electronice, toata acestea din aceeasi suma de resurse care deja sunt exploatate abuziv.
In Europa, somajul, mai ales in randul tinerilor, este la un nivel foarte ridicat. Administratii locale si centrale, firme si companii incearca sa-si diminueze costurile. Pe de alta parte, statele mai mult sau mai putin indatorate tind sa taxeze din ce in ce mai mult si partea de economie care functioneaza, iar patroni si angajati sunt tot mai nefericiti. Au vieti de trait, au familii, au credite de rambursat.
Pe langa randamentul pe care il da un robot, acesta nu are constinta, nu are viata de trait, nu are dreptul la concediu, nu intra-n sindicat, nu face greva, nu cere mariri de salariu, nu se cearta nici cu seful nici cu ai sai colegi, nu trebuie (poate numai daca schimba statele legislatia) sa aiba contributii la asigurari de sanatate, de somaj, de pensii.
Daca se strica, poate fi inlocuit sau reparat, dar, oricum, nu se plange. Ce angajator nu ar fi tentat sa aiba o armata de astfel de angajati?
In aceste conditii, ce solutii vor adopta statele lumii? Ce guverne vor prinde la popor? Vor putea fi adoptate solutii "de dreapta" pentru sau contra unor roboti "de stanga" sau solutii "de stanga" pentru sau contra unor roboti "de dreapta"?