Cum si-a dus Nae Caranfil spectatorii mai aproape de Luna (inaintea lui Richard Branson)
closer to the moonmarele jafnae caranfilfilantropica
Nae Caranfil face filme rar, din an in Paste, dar cu cat zaboveste mai mult intre ele, cu atat scrie mai bine si cu atat rezultatul este "Closer to the Moon", mai aproape de Luna. Spre deosebire de confratii sai premiati pentru scenarii mai subtiri ca pelicula pe care au fost transpuse, Nae pune carne, substanta, scrie, sterge, viseaza filmul sub toate aspectele si din toate unghiurile, iar, cand striga "Actiune!", nu comite o contradictie in termeni.
Dupa "Filantropica", pauza a fost de cinci ani, la capatul carora, aparea "Restul e tacere", o punere pe pelicula a pataniilor prin care trece realizatorul primului film romanesc.
Poate ca, peste 100 de ani, un alt regizor va (s)pune pe pelicula sau pe ce suport o mai nascoci mintea omului sau a cyborgului, povestea celui mai bun si mai atipic film romanesc, probabil "Filantropica".
Deocamdata, dupa sapte ani, despre care unii au spus ca-s "de pauza" - de parca un film exceptional poate fi scris si regizat in zece zile - Caranfil ne aduce, inaintea zborurilor spatiale ale lui Richard Branson, "Closer to the Moon", intr-o alta reconstituire, de data asta a primului si ultimului jaf de banca, singura ramasa in Romania comunista a anului 1959, cea nationala.
Ca si in "Filantropica" si in "Restul e tacere", Caranfil spune povesti de ar muri de oftica sfioasa Seherezada. Un spectator de rand al reconstituirii oficiale a jafului masinii Bancii Nationale a Republicii Populare Romania vede niste fete triste, spasite, condamnate la moarte prin impuscare, totul filmat fad, sumbru, alb-negru.
Un spectator-regizor-scenarist genial precum Caranfil vede reconstituirea si, avand in vedere lipsa unui motiv oficial al jafului, isi zice: "ce-ar fi daca as da eu un motiv si am trata si jaf, si banditi, si comunism, si reconstituire... cu umor, cu bascalie, cu spuma?
Ce-ar fi daca n-as arata Bucurestiul anilor '60 sumbru, ca pe o mare... Copsa Mica, ci ca pe un oras scaldat de soare, in care un tanar indrazneste sa viseze ca face filme si in care niste condamnati la moarte devin stele internationale, cu toanele si capriciile de rigoare?"
Caranfil aplica regimului comunist excelenta idee a lui Roberto Benigni si Vincenzo Cerami din "La Vita e Bella" si a lui Radu Mihaileanu din "Trenul Vietii", de a vedea ca, in orice lucru rau, in orice tragedie, se poate strecura, ca un prizonier in afara lagarului, ca un spion dincolo de frontiera inamica, umorul.
Iar faptul este reusit fara a umbri sau stirbi nenorocirile, fara a lua in deradere vreo victima reala a acelor vremuri, in care, daca-i asculti muzica la postul de radio oficial, pana si Brahms suna a propaganda.
Caranfil moseste, in engleza si cu actori preponderent britanici, proscrisi romani simpatici, ii ridica de la haiduci la gangsteri de... Republica Populara.
Asadar, nu sunt fratii Burrows, Sonny Wortzig si Sal din "Dog Day Afternoon", banda de presedinti din "Point Break", spilcuitii lui Danny Ocean, ci sunt membri ai Rezistentei din Al doilea razboi mondial, ajunsi in functii mari si, ulterior, trecuti pe linii moarte.
Multe popoare au sau isi iau libertatea de a protesta si de a rasturna regimuri, iar cine traieste deja in state in care democratia nu se clefaie ca guma de mestecat, se relaxeaza sau fuge de realitate facand sporturi extreme, scriind pe blog, zdrelindu-si pumnii in fight club.
Dezamagitii eroi principali din "Closer to the Moon", folosesc jaful ca protest, ca mijloc de a regasi sensuri vietilor lor, ca o urcare nu in duba militiei, ci intr-o capsula spatiala in care se pot inchide pentru a se apropia de un ideal, de Luna de unde nu se vor mai intoarce.
In lipsa de parapanta si de corzile de bunjee-jumping, sportul lor extrem si degetul mijlociu ridicat catre stat este jaful dubitei Bancii Nationale, iar scena jafului va ramane, in anale, drept una dintre cele mai originale si mai amuzante.
La fel ca si scena impuscarii. Caranfil face tandari cliseul mortii sublime, sub gloantele plutonului de executie, in fata caruia eroii, barbatii adevarati, personalitati ale istoriei aleg sa nu fie legati la ochi.
In fata tevilor de pusca, prin gesturile pe care le fac cu legatura care ar fi trebuit sa-i impiedice sa-si vada moartea cu ochii (de parca, daca ar fi legati la ochi, ar fi feriti de gloante), personajele lui Caranfil sunt delicioase. Parca pana si mortii insesi ar reusi sa-i smulga un zambet, dupa ce i-a crapat coasa de ciuda.
In afara de asta, de la cel mai recent film al lui Caranfil, se pleaca greu. Regizorul a ales ca lista distributiei de la final sa fie insotita de imaginile care l-au inspirat sa scrie "Closer to the Moon", adica reconstituirea numita "Marele jaf comunist". Niciun spectator nu s-a clintit din scaun, pana la ultimul cadru alb-negru.
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML