Cum sa (ras)platiti prejudecata cu aceeasi moneda sau bancnota
prejudecatiromaniromaniaeurozona euro
Toti avem prejudecati. Unii si le exprima raspicat, altii cu jumatate de gura, altii le ascund prin cotloane intunecoase, de unde le scot la lumina in functie de cum bate vantul opiniei cvasigenerale sau al regimului politic, in timp ce o patra categorie este a celor care nu recunosc ca se antepronunta cu privire la oameni, locuri, obiceiuri.
Unii nativi de capitala au prejudecati fata de provinciali. Li se pare ca, daca s-au nascut in centrul administrativ al unui stat (de parca acest centru nu ar putea fi schimbat maine) sau au fost naturalizati acolo, capetele provincialilor au ceva din geometria colturilor de tara unde li s-a aratat lumina zilei.
Unii oraseni au prejudecati fata de tarani. Li se pare ca, daca au ajuns sa poarte costum si cravata cu ac si isi umfla plamanii intr-un birou sau automobil cu aer conditionat, le sunt net superiori celor care trudesc la camp si care poate stiu mai multe despre viata decat psihologul la care cauta alinare traitorul printre betoane.
Unii maaari, mari... ganditori cred ca sportivii (de performanta) au tot atata colb pe sinapse cat se pune pe "Dialoguri", in biblioteca, pana repun ei mana pe ele si le salveaza de la uitare.
Tinerii au prejudecati fata de batrini. In mod cu totul ilogic, li se pare ca, desi au trait 16-18-25-30 de ani, stiu absolut totul sau, oricum, mult mai multe decat niste... expirati de 50-60-70 de ani si asa mai departe.
Unii oameni instariti au prejudecati fata de cei saraci si unii oameni saraci au prejudecati fata de cei bogati.
Mai rau, unele rase se cred superioare altora. Unele natiuni se cred superioare altora. Cand distinsi, desigur, reprezentanti ai lor pronunta numele unei natii straine ii baga pe toti insii acesteia in aceeasi oala.
Cum si romanii traiesc pe aceeasi planeta, prejudecam si suntem prejudecati, numai ca exista moduri civilizate de a riposta cu aceeasi moneda sau cu aceeasi... bancnota.
Intr-una din tarile in care numerarul este folosit foarte putin (spre deloc), chiar nu trebuie sa te simti jignit ca tinerica angajata sezonier la supermarket, iti cere si un act de identitate dupa ce ai platit cu un card.
A fost foarte bine instruita: a vazut ca semnatura de pe tidula nu coincide cu cea de pe card, mi-a cerut pasaportul sau cartea de identitate.
I le-am aratat bucuros, cu bonus permisul de conducere, ca sa nu existe dubii. I-am explicat ca nu prea aveam timp si, pentru niste dulciuri... amarate, mi-am permis sa mazgalesc ceva in graba. In statul respectiv, vanzatoarea aceea sau oricare alta ar fi facut acelasi lucru cu oricine.
In schimb, intr-o tara cu mari pretentii de deschidere la minte si la granite, tara in care, pana (mai) ieri, nu m-am simtit in niciun fel jignit, am scos patru bancnote de 20 de euro si le-am pus pe banda din dreapta duduii de la casa de marcaj.
Intrucat se odihnisera intr-un plic, precum plantele in ierbar, bancnotele erau impecabile. In opinia duduii, impecabil inseamna suspect, asa ca le ia, se uita la ele de parca atunci ar fi aderat la zona euro, desi statul respectiv este membru fondator al "eurozonei", scoate un marker special pentru identificarea falsurilor si mazgaleste ceva pe spatiul alb.
Dupa care, cumva dezamagita de autenticitatea biletelor de banca, imi da rest, adica niste maruntis si o hartie de 5 euro. Ii multumesc si, cat se poate de politicos si de calm, o rog sa-mi imprumute markerul.
Cu mare satisfactie, las si eu un autograf alaturi de semnatura domnului Mario Draghi. Bancnota este buna, e autentica. De pe minuscula banda de securitate a hartiei de 5 euro, Europa imi zambeste cald cum probabil i-a zambit si lui Zeus, in timp ce fata casierei a imprumutat subit ceva din culoarea altei bancnote...
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML