O felie de viata ocolita cu jena: mor multi someri

O felie de viata ocolita cu jena: mor multi someri somajloc de muncacarierajob

Conform rezultatelor studiilor stiintifice morbiditatea si mortalitatea somerilor sunt mai mari decat ale populatiei active. Pentru multe tari - printre care si Romania - saracia nu este un simplu fenomen social sau statistic ci 'o boala'. Spun acest lucru la propriu. Acestea sunt tarile sarace care se supun implacabil situatiei de a avea cetateni ce subzista, nu exista. Ei traiesc de pe o zi pe alta, mult sub nivelul de trai decent. Asupra lor 'controlul corpului' aplicat de catre guverananti - Michel Foucault - are efecte devastatoare. Pana la inducerea mortii. O categorie notabila a acestor saraci sunt, in mod obligatoriu intr-o tara saraca, somerii.
Exista si tari bogate in care acest lucru  in general nu se intampla datorita interventiei unui sistem de asistenta sociala de tip “closca”. In Danemarca, pana recent, somerul a fost un om relativ bogat care a urmat, pana la batranete, cursuri de formare si de perfectionare, intr-o permanenta pregatire pentru un post de munca convenabil, dar virtual. Majoritatea nu au vrut sa iasa din aceasta stare, fiind in mod real mai bine platiti lunar decat daca ar fi muncit. In plus, au fost ocupati cu realizarea de lucruri intersante, mereu in centrul atentiei si au avut  privilegiul de a alege ceea ce este convenabil pentru viata lor.

Exista insa si tari bogate in care statutul de somer este de nesuportat de catre cei obligati sa joace si rolul aferent statutului. In acest sens am citit recent un foarte interesant studiu reprodus in articolul “Etre au chomage est tres mauvais pour la sante”, Andre Menache, Huffington Post ed.fr, 15.05.2017.

Sunt foarte rare anchetele realizate pentru a stabili un raport direct intre somaj si starea de sanatate. Societatea si guvernantii sunt pudibonzi, se jeneaza sa spuna ca ,responsabil de moartea unor cetateni, ar putea fi celebrul mecanism de “control al corpului” pus in functiune de catre guvernanti. Moartea din cauza starii de somaj inseamna, desigur, un esec major in guvernare.

Francezii au avut curajul sa infrunte aceasta jena. Potrivit lui Pierre Meneton, cercetator la INSERM “somajul omoara intre 10.000 si 20.000 de persoane pe an in Franta “ Aceste cifre sunt tot timpul actualizate, desi studiul s-a facut pe 6000 de voluntari  cu varste intre 35 si 64 de ani, intre 1995 si 2007. Pierre Menon precizeaza ca “privarea de un post de munca are efecte majore in ceea ce priveste accidentele cardio-vasculare si patologiile cronice. Ele apar in plus pe langa frecventele manifestari de anxietate, stres, hipertensiune, dureri de cap, depresie, dependenta de alcool si de tigari sau declansarea cancerului”.

Consiliul Economic, Social si de Mediu din Franta arata ca la o talie de 10% somaj se asociaza o talie de 1,5% sinucideri. Barbatii de 24-49 ani sunt cei mai frecventi sinucigasi someri. Talia sinuciderilor ar putea fi de 10 ori mai mare in Bretania decat in zona pariziana.

Problema este ca nu sunt inregistrate toate sinuciderile somerilor, multe sinucideri fiind inregistrate “moarte violenta cu o intentionalitate nedeterminata” (Directia de cercetare, studii, evaluare si statistica -Drees).

Somajul in Franta mai insemna si probleme sociale acute: separarea cuplurilor, violenta in famile, neglijarea educarii copiilor-exista o probabilitate redusa ca ei sa-si obtina diploma de bacalaureat.

Toate aceste fenomene se petrec pe fondul unei realitati crude : in ultimii 10 ani, desi populatia Frantei a ramas aceeasi - 65 milioane - somajul a crescut cu 47%.

In articol se propune o metoda oarecum socanta de contracarare a mortii din cauza somajului : “funemployment”. Termenul provine de la jocul de cuvinte “fun” (distractiv, vesel) si “unemployment”(somaj). Este deci vorba despre “placerea de a fi somer”. Poate fi un capitol  al foartei recente stiinte “Economia  fericirii”, despre care voi scrie cu un alt prilej.

In legatura cu acest subiect Lilou Mace scrie in cartea sa “Mi-am pierdut postul si imi place asta”: “nu caut reusita materiala. Functionez cu inima, mai putin cu creierul. Filozofia mea se inspira din legile atractiei: daca esti co-creator al propriei vieti ea devine mai frumoasa”

Cum stam noi romanii la capitolul imbolnavirii din cauza somajului? Binenteles ca nu stim si nici nu vrem sa stim.

Am sa ma refer la datele pe care ni le furnizeaza un profesionist pe care-l stimez mult – Dragos Paslaru- fost Ministru al Muncii in guvernul tehnocrat . Folosind datele sale si aducand, in acelasi timp, critici la ceea ce am gasit, accentuez, implicit, gravitatea acestui fenomen la noi.

In primul rand ni se vorbeste despre o rata a somajului in Romania de 4,7% (Wall Street, 25.11.2016). Nu se spune faptul ca o jumatate din populatia Romaniei locuieste la tara. Aceasta populatie nu este inregistrata la categoria”someri”. Sunt persoane care se autogospodaresc printr-o agricultura de subzistenta. Pe langa aceasta populatie mai avem minimum 6 milioane de oamnei care muncesc pe piata neagra.  Mai avem si persoane care au renuntat de mult sa se mai inregistreze ca someri .Si uite asa ajungem la foarte convenabilul si onorabilul procent de 4,7%. Gravitatea situatiei consta in faptul ca, in mod rel, sunt foarte putine persoane care pot contribui , in acest context, la fondul de somaj .(Adelina Mihai, Ziarul Financiar, 27.06.2014)

In fata acestei situatii Dragos Paslaru a propus niste masuri de gen “frectie la picior de lemn”:

1) sa se acorde o subventie de 900 de lei pe luna, timp de 12 luni, celor care angajeaza persoane ce provin dintr-un grup vulnerabil: tineri de 15-25 ani; persoane  peste 45 ani care si-au pierdut postul, “multe din mediul rural”(sic);someri; persoane cu dizabilitati; familii monoparentale.

2) problema formarii si a calificarii profesionale. Dragos Paslaru crede-gresit dupa parerea mea-ca statul va putea rezolva o astfel de problema. Statul a dovedit cu prisosinta ca este total utopic si greoi cand este vorba despre aceste subiecte. Nici Agentia Nationala pentru Calificari pe care o infiinteaza fostul ministru si nici scolile si universitatile noastre nu vor fi competente in astfel de probleme. Mai curand este nevoie de organisme competente si independente care sa fie agreate de stat.

In Franta, presedintele Macron a inteles acest lucru si merge pe mana profesionistilor independenti in calificare si formare profesionala (capitol la care se aloca 30 miliarde euro pe an) si pe reformarea totala a sistemului educativ pornind de la nevoile pietei.

Probabil ca indicele de mortalitate si cel de morbiditate al somerilor romani este mult mai ridicat decat cele ale populatiei active. Dar nu conteaza. Toate guvernele de pana acum au apelat la o oglinjoara fermecata care le-a aratat ca fiind cele mai frumoase. Pana atunci ne mor multi oameni neimpacati cu soarta lor. Suntem pe cale de a deveni o tara de moroi. Macar de ne-ar speria sufiecient!