"Muzica de mers pe jos"
Zonga Music Space ne propune playlist-uri legate de stilul nostru de viata, fiecare putand sa isi aleaga ceea ce il reprezinta si i se potriveste: “Muzica de stat pe net”; “Muzica pentru citit in metrou”; “Bucurestiul Asculta”; “Muzica Zilei”; “Muzica pentru o zi ploioasa”; “Muzica de iesit”; “Muzica pentru luni dimineata”; “Muzica pentru trezit”; “Muzica de sala”; “Muzica pentru pauza dintre cursuri”; “Muzica de ascultat in drum spre casa”; “Muzica de relaxare”; “Muzica de invatat”; “Muzica de mers pe jos”; “Muzica de mers cu bicicleta”.
De asemenea, tot incepand de maine, bucurestenii pot asculta “Melodia zilei”, prin intermediul Zonga, in 18 statii de metrou. Astfel, printr-o simpla scanare a unui cod QR, utilizatorii au acces in fiecare zi la o piesa noua, din trei genuri muzicale: Rock, Pop sau Electro. Statiile de metrou in care va fi disponibila “Melodia Zilei” sunt: Piata Victoriei 1 si 2, Piata Unirii 1 si 2, Universitatii, Piata Romana, Eroilor, Politehnica, Grozavesti, Obor, Izvor, Petrache Poenaru, Crangasi, Aviatorilor, Eroii Revolutiei, Gara de Nord, Piata Sudului, Pipera.
Lansarea Zonga Music Space, noua platforma digitala dedicata iubitorilor muzicii, va avea loc vineri, 1 martie, la ora 16.00, pe pasarela din statia de metrou Piata Victoriei M2. Evenimentul va fi prezentat de vedeta TV Cabral, iar bucurestenii sunt invitati sa vina si sa se bucure de concertele live sustinute de Breeze si Tooftaff, doua trupe inedite din peisajul muzical romanesc. Stilul muzical al trupei Breeze este Bossa Nova Tribute & Lounge, iar programul lor artistic va include cover-uri cantate pe ritmuri de Bossa Nova. Tooftaff este o trupa de percutionisti care foloseste vibratia orasului si transforma zgomotul cotidian intr-unul muzical. Proiectul muzical Tooftaff este format din: Marcel Moldovan, Claudiu Purcarin si Claudiu Buna.
Pentru a putea asculta muzica din Zonga Music Space, utilizatorii trebuie sa aiba instalata aplicatia Zonga pe telefon sau tableta. Clientii Vodafone beneficiaza de serviciul Zonga gratuit pentru primele trei luni, precum si de trafic pe mobil inclus in cadrul aplicatiei, pe toata perioada de utilizare a serviciului. Dupa primele trei luni, abonatii Vodafone si utilizatorii Cartelei Vodafone pot alege intre doua oferte speciale:
- pachetul Zonga Vodafone, cu muzica nelimitata pe computer si cinci ore pe mobil, pentru doar 1,99 Euro/ luna (fara TVA);
- Zonga Vodafone Nelimitat, cu muzica nelimitata, atat pe PC cat si pe mobil, pentru 2,99 Euro/luna (fara TVA).
Utilizatorii din alte retele pot activa pachetul Zonga Nelimitat la www.zonga.ro, primind acces nelimitat la toata colectia de muzica, indiferent de dispozitivul folosit, pentru 3,99 Euro/luna (fara TVA).
Serviciul Zonga este accesibil de pe smartphone-urile compatibile cu sistemele iOS, Android si Symbian si de pe computer, la www.zonga.ro. Pentru a avea acces la Zonga de pe smartphone, utilizatorii trebuie sa aiba activat serviciul “Internet pe mobil”. Acestia beneficiaza si de „modul offline”, pentru situatiiile in care nu au o conexiune la internet.
17 milioane de melodii
Prin parteneriatele incheiate cu casele de discuri majore, precum Universal Music Group, Sony Music Entertainment, Warner Music Group, Cat Music, Roton, MediaPro Music si multe altele, Zonga ofera acces la un catalog de 17,5 milioane de melodii la cea mai inalta calitate, apartinand unui numar de 1,4 milioane de artisti locali si internationali.
Vodafone, Trilulilu Music si Zonga, un trio de divertisment
Vodafone detine 15% din Trilulilu Music, compania locala care a creat produsul Zonga. Zonga este cel mai mare serviciu romanesc de muzica, lansat la sfarsitul anului trecut din dorinta de a oferi tuturor romanilor posibilitatea de a se bucura de muzica si artistii lor favoriti, oricand si oriunde s-ar afla.
De asemenea, serviciul a fost nominalizat la 5 categorii in cadrul competitiei The Next Web Romanian Startup Awards, fiind premiat pentru “Best Design” si “Best User Experience”. TNW Romanian Startup Awards face parte din turneul european organizat de TheNextWeb.com si premiaza cele mai hot startup-uri. Nominalizatii au fost alesi de catre un juriu din cele 1.400 de propuneri venite din partea publicului, castigatorii fiind desemnati printr-un sistem de votare online.