TOP 15: Cate stie sa faca Samsung Galaxy S III
topsamsungsamsung galay s iiismartphoneandroidquad-core
Samsung Galaxy S III este un smartphone cu sistem de operare Android care nu se "zgarceste" in privinta functiilor tehnologice de ultima ora. A treia generatie reprezinta cu siguranta o nava-amiral pentru Samsung, dotata cu procesor quad-core, ecran Super AMOLED HD de 4,8 inci si o camera foto de 8 megapixeli.
1. S Voice Assistant - Siri are un rival. Samsung a declarat ca noul sau serviciu S Voice permite lansarea de aplicatii, verificarea starii vremii, activarea camerei si adnotarile, intocmai unui iPhone 4S. S Voice poate "trezi" smartphone-ul "din somn", printr-un singur mesaj: HI, GALAXY. Cei de la Samsung au spus ca aceasta functie va fi disponibila in multe limbi, precum engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, coreeana etc.
Samsung Galaxy S III sau HTC One X?
2. Procesor cu patru nuclee - Galaxy S III dispune de un procesor quad-core. Nicio surpriza, pana aici. Compania a anuntat din timp ca telefonul va avea un procesor quad-core Exynos de 1,4 Ghz. Acesta suporta orice, de la jocuri 3D, pana la editarea de videoclipuri. Samsung a mentionat ca noul CPU de pe Galaxy III este de doua ori mai rapid decat cel prezent pe generatia anterioara si cu 20% mai economic, din punct de vedere energetic.
3. Pop-up Play iti permite sa rulezi videoclipuri pe ecranul smartphone-ului - Una din functiile interesante ale lui Galaxy S III este Pop-up Play, care iti permite sa vizionezi videoclipuri, chiar daca parasesti pagina sursa a acestuia. Pop-up Play reprezinta in principiu un picture-in-picture pentru smartphone-ul tau si poti "trage" fereastra video oriunde pe ecran.
4. Smart Stay permite iluminatul inteligent al ecranului - Functia Smart Stay de pe Galaxy S III mentine ecranul iluminat si activ in timp ce lecturezi eBook-uri sau vizitezi site-uri, folosind camera frontala, pentru detectarea miscarilor privirii. Smart Stay permite utilizarea ecranului fara a mai fi nevoie de atingere sau reintroducerea parolei.
5. Direct Call permite trecerea de la text sms la voce intr-o clipita - Functia Direct Call de pe Galaxy S III este simpla si permite trecerea de la editarea de mesaje la convorbire, printr-o simpla atingere. In loc sa iasa din aplicatia de messaging si sa te conduca la apelant, Direct Call te lasa sa pui telefonul la ureche imediat si sa vorbesti cu persoana careia ii trimiteai mesajul SMS.
6. Smart Alert tine istoricul mesajelor pierdute - Smart Alert te informeaza, atunci cand ai ratat un apel sau un mesaj. Smart Alert functioneaza prin vibratie ori de cate ori activezi ecranul S III-ului si iti prezinta mesajele/apelurile pierdute.
7. Camera face toti banii - Potrivit Samsung, camera verso de 8 megapixeli poate filma in format video 1080p si ii trebuie sub o secunda sa se "pregateasca" pentru urmatorul cadru de fotografiat. Modul burst iti permite sa realizezi 20 de fotografii consecutive; de asemenea, functia Best Photo permite realizarea unui numar de 8 fotografii si o alege pe cea mai potrivita. Camera frontala are 1,9 megapixeli si poate filma in format HD. Ca si in cazul lui HTC One X, poti realiza fotografii in timp ce filmezi.
8. Social Tag te ajuta sa iti etichetezi prietenii - Functia Social Tag reprezinta, de asemenea, un element interesant. In timp ce vizualizezi galeria foto, telefonul va asocia chipul unui subiect cu imaginea de profit folosita in retelele sociale, pentru a-ti oferi informatiile de contact, linkuri catre paginile sale si altele.
9. S Beam iti permite sa partajezi la viteze ridicate - S Beam este o extensie a sistemului de operare Android Ice Cream Sandwich; S Beam combina functiile NFC cu Wi-Fi pentru a realiza un transfer mai rapid intre smartphone-uri. Samsung spune ca S Beam permite transferul unui fisier video de 1 GB intre telefoane in 3 minute si 10 MB de fisiere mp3 in sub 2 secunde.
10. Functia AllShare Cast permite transferul wireless de continut intre telefon si televizor sau alt mediu.
11. Cu Buddy Photo Share, poti eticheta prietenii in imagini si apoi poti partaja imaginile cu ceilalti amici etichetati.
12. Functia wireless de incarcare a telefonului - Nu mai e doar un zvon. Samsung Galaxy S III poate dispune de o statie wireless de incarcare a acumulatorului.
13. Drive Link face legatura intre S III si masina ta - Functia Drive Link permite transferul de informatii intre smartphone si sistemul de infotainment al automobilului tau.
14. Wi-Fi cu doua antene - Pentru a eficientiza navigarea pe internet, Galaxy S III dispune de doua antene integrate pentru Wi-FI (Wi-Fi Channel Bonding), care dubleaza viteza conexiunii.
15. 50 GB gratuiti in Dropbox - Ca si HTC, Samsung a anuntat ca va oferi utilizatorilor de Samsung Galaxy S III un abonament gratuit la Dropbox. Astfel, utilizatorii care isi inregistreaza S III-ul vor obtine 50 GB spatiu online timp de doi ani, dublu fata de cel oferit de HTC, de 25 GB. O afacere destul de buna! (sursa:
laptopmag.com)