The PhoneGeeks: Aplicatii de telefon pentru femei, in luna feminitatii
the phonegeeksaplicatiiandroidtelefoaneeurogsm
In luna femeii, ThePhoneGeeks recomanda doamnelor si domnisoarelor sa utilizeze aplicatii care le vor ajuta sa aiba grija atat de trupul, cat si de sufletul lor.
Pentru fanele gadgeturilor echipa propune instalarea unor aplicatii de socializare si mesagerie, sanatate si silueta si incurajeaza utilizarea unui device potrivit stilului lor, cu ajutorul carora isi vor putea infrumuseta viata de zi cu zi.
„Femeile utilizeaza cu preponderenta aplicatii de socializare si mesagerie, cele mai frecvent utilizate fiind Facebook, Skype si Viber. Trebuie mentionat ca Google Hangouts castiga din ce in ce mai mult teren deoarece imbina mesageria online cu SMS-ul clasic”, a explicat Bogdan Beleiu, reprezentant The PhoneGeeks.
Fashion Freax Street Styles este o aplicatie sociala in care femeile pot vizualiza stiluri de imbracaminte folosite de celelalte utilizatoare, pot posta propriile stiluri sau pot vota pozele deja existente.
„Pentru cele care isi doresc o sursa de inspiratie in alegerea coafurii sau a manichiurii, aplicatiile Hair Style Design si Nail Design le vin in ajutor cu o multime de sugestii”, a spus Radu Boanca, oficial The PhoneGeeks.
Aplicatii pentru sanatate si silueta
Lose It si Pilates se numara printre cele mai populare aplicatii, imbinand calculul de calorii asimilate intr-o zi si caloriile pierdute prin exercitii fizice si programe de antrenament.
„O alta aplicatie ce include sfaturi si diete pentru scaderea in greutate este How To Lose Weight, in timp ce aplicatia Lose Weight After Pregnancy prezinta diferite tipuri de antrenamente pentru ca proaspetele mamici sa ajunga rapid la greutatea de dinainte de sarcina”, spune Dan Badea – ThePhoneGeeks.
Aplicatii „de sezon”
Odata cu venirea primaverii, chiar si telefonul poate fi personalizat cu aplicatii dedicate, precum Season Clock Spring. Acesta este un ceas format din petale de flori, pe un fundal ce are tot o tematica florala.
Iar pentru ca pe 8 martie este Ziua Femeii, aplicatia Insta Greeting Card permite trimiterea unei felicitari personalizate mamei, bunicii sau celei mai bune prietene.
Specialistii EuroGsm nominalizeaza Samsung Galaxy S4 Mini, HTC ONE Mini si LG G2, modele puternice si robuste, dar cu finisaje placute si dimensiuni medii, astfel incat acestea sa fie purtate cu usurinta in mana unei doamne.
De pe platforma iOS, ei recomanda iPhone 5S, auriul telefonului fiind o culoare care emana feminitate.
Nu in ultimul rand, din gama Windows Phone, doamnele si domnisoarele pot alege un Nokia Lumia 525, cu design elegant si o gama variata de culori, procesor puternic, ecran clar si o camera foto pe masura, sau un Nokia Lumia 1320, un telefon ceva mai mare ca dimensiuni, dar cu specificatii foarte bune si o gama de culori extinsa, ideal pentru cele care petrec mult timp privind clipuri.