Serviciul M-Pesa, disponibil la Rompetrol
m-pesarompetroltransferuri bani
Rompetrol Downstream, in parteneriat cu Vodafone Romania, include in reteaua de statii de alimentare serviciul de plati si transfer de bani M-Pesa.
Utilizatorii M-Pesa pot acum sa retraga sau sa depuna bani, in regim non-stop, in cele 135 de statii de alimentare ale Rompetrol din Romania.
In plus, clientii Rompetrol isi pot alimenta cardul Fill&Go direct de pe telefonul mobil, prin M-Pesa, fara costuri suplimentare.
Utilizatorii M-Pesa pot folosi, acum, serviciul de plati si transfer de bani in toate statiile de alimentare Rompetrol, cu acces la fonduri imediat si in regim non-stop.
Parteneriatul cu Rompetrol pune la dispozitia clientilor un numar crescut de locatii moderne, inclusiv in zonele de tranzit unde utilizatorii se asteapta sa gaseasca o varietate de servicii.
Promotional, clientii care vor face retrageri de numerar din statiile Rompetrol vor primi un bonus constand in minute nationale si internationale si trafic de date in reteaua Vodafone.
Pe langa transferul de bani, M-Pesa permite plata direct de pe telefonul mobil a facturilor de utilitati, plata la diversi comercianti sau reincarcarea Cartelei Vodafone.
M-Pesa poate fi accesat indiferent de modelul de telefon si nu necesita conexiune internet, credit pe Cartela sau existenta unui cont sau card bancar.
De curand, utilizatorii M-Pesa au posibilitatea de a primi bani din strainatate, prin serviciul de transfer international.
Serviciul de plati si transfer de bani M-Pesa completeaza pachetul de facilitati existente in reteaua Rompetrol - gama Efix, serviciul de plata la pompa Fill&Go si serviciile de restaurant Hei.