Good for Couples - Ce aplicatii mobile pot face viata in doi mai frumoasa
problemecupluaplicatiieurogsmphonegeeksantivirus
Tehnologia a devenit o parte tot mai importanta a vietii noastre de zi cu zi si afecteaza nu doar modul in care ne desfasuram activitatile cotidiene, dar si relatiile de cuplu. In acest sens, exploratorii The PhoneGeeks ai EuroGsm s-au gandit la cateva aplicatii mobile care pot face viata in doi mai frumoasa, fie ca sunt utilizate pentru a comunica cu persoana iubita sau pentru a consolida relatia cu aceasta.
„Una dintre cele mai frecvent utilizate aplicatii pentru servicii de chat si partajare de continut este binecunoscuta aplicatie Facebook, disponibila pe terminalele mobile. WhatsApp se bucura, de asemenea, de o mare popularitate, intrucat permite trimiterea de mesaje scrise prin intermediul conexiunii la internet, dar si a mesajelor vocale, datorita suportului de voce, oferind astfel o functie in plus traditionalului SMS”, a precizat Radu Boanca – The PhoneGeeks.
O alta aplicatie dedicata vietii in doi este Couple, prin intermediul careia se pot uploada fotografii, posta comentarii, planifica aniversari sau vacante, se pot intocmi liste cu activitati, se pot efectua apeluri telefonice sau se pot trimite mesaje, iar singurii care au acces la aceste schimburi de informatii sunt cei doi parteneri.
„Aplicatia Couple are si o functie numita ThumbKiss™, care reactioneaza in momentul in care cei doi utilizatori ating concomitent ecranul”, explica Adi Coman – The PhoneGeeks.
O aplicatie similara este si Between, care permite impartasirea momentelor speciale cu partenerul de viata, precum si transmiterea de scurte mesaje vocale.
Pentru a evita discutiile legate de aniversari sau alte evenimente importante in cuplu, partenerii isi pot instala aplicatia Any.Do si astfel vor fi siguri ca nu uita absolut nimic. Any.Do permite adaugarea de task-uri, organizarea acestora in functie de importanta, iar daca utilizatorul este sunat si nu poate raspunde, are la dispozitie varianta activarii unui reminder pentru a suna persoana respectiva intr-un anumit interval de timp. O aplicatie asemanatoare este si Life Reminder, care permite setarea de alerte pentru orice tip de activitate.
„Cuplurile care au ales deja sa se casatoreasca au la dispozitie aplicatia Appy Couple, un mod elegant prin care pot prezenta si partaja informatiile legate de nunta, cum ar fi data si locatia, tinuta obligatorie pentru invitati, sau data pana la care acestia trebuie sa isi confirme prezenta.
Pentru cuplurile care locuiesc impreuna si impart cheltuielile, exista aplicatia Pocket Budget, care le permite partenerilor sa inregistreze orice tip de cheltuiala, sa introduca un buget initial si sa seteze scopuri legate de economii. De asemenea, aplicatia Better Haves este prima de acest gen care a fost creata special pentru cupluri si care le ofera partenerilor posibilitatea de a monitoriza veniturile si cheltuielile, in functie de anumite categorii.
„Chiar si pentru aplicatiile destinate cuplurilor, utilizatorii nu trebuie sa uite de instalarea unui program antivirus pentru protejarea telefoanelor de programele de tip malware”, incheie Dan Badea – ThePhoneGeeks.
Probleme in cuplu? Exista o aplicatie si pentru asta
Desi simpla utilizare a unei aplicatii nu poate salva o relatie, cateva sfaturi nu strica niciodata in momentul in care partenerii intampina dificultati. In acest sens, pot fi utilizate Relationship Analysis, care analizeaza pas cu pas relatia, pe baza unor intrebari predefinite, si ofera sfaturi pentru remedierea problemelor, sau Improve Your Marriage, care prezinta 15 pasi prin care problemele in cuplu pot fi depasite.