Este site-ul tau pregatit pentru explozia tabletelor?
tabletecomputerelaptopuriipadandroidoptimizare site-uri
Potrivit marilor companii de cercetare a pietei IT, precum Gartner, IDC sau ComScore, anul 2011 va fi al tabletelor. Iar trendul nu se va opri curand. Intr-un raport recent, Forrester a prognozat ca vanzarile de tablete vor ajunge in 2015 sa fie de patru ori mai mari comparativ cu 2010.
Potrivit IDC, la fiecare trei luni se vand cu 45% mai multe tablete. Firma Caris & Co
estimeaza ca in acest an se vor vinde 54 de milioane de astfel de terminale. Este site-ul tau pregatit pentru a fi accesat de pe un astfel de dispozitiv?
Testeaza-ti site-ul pe o tableta
Daca esti administratorul unui site, fa rost de o tableta , daca nu ai deja una, si intra pe site. Vezi daca sunt zone care nu se aliniaza corect sau elemente care nu se afiseaza. Nu uita ca browserele de tablete sunt versiuni modificate, deseori simplificate, ale celor folosite pe computerele desktop si laptopuri. Atentie insa, daca site-ul arata bine pe iPad, nu inseamna ca acelasi lucru se va intampla si pe un terminal Android. Incercati sa il testati pe cat mai multe modele si browsere de internet.
Simplifica designul
Intr-un ecran de dimensiunii medii sau mici nu este recomandat ca paginile sa fie incarcate. Pentru a le putea cuprinde, browserul va micsora toate elementele si oamenilor le va fi dificil sa mai distinga scrisul sau alte subtilitati folosite in designul paginii web.
Daca folositi un layout cu trei coloane, ar fi bine sa renuntati la una si sa ramaneti cu doua. Simplificarea unui site aduce o multime de beneficii: acesta se incarca mai repede si sunt mai putine riscuri sa apara erori in diferitele browsere utilizate de vizitatorii tai.
Evita Flash-ul
Flash-ul este un mediu esential pe internet. Deocamdata, pana ce HTML5 nu va fi adoptat la scara larga, este principala modalitate prin care poate fi afisat continut multimedia bogat. Totusi, nu faceti abuz. O zona in care sa afisati continut video este suficienta. Evitati galeriile de imagini construite in Flash. Mai bine introduceti-le direct in text. Doua-trei poze sunt suficiente. Se stie ca rularea de continut Flash pe un smartphone sau pe o tableta consuma rapid bateriile dispozitivelor. De asemenea, utilizatorii ar putea evita site-urile cu mult continut Flash din cauza faptului ca acesta genereaza un trafic de date mai mare si oamenii platesc mai mult la factura de internet mobil.
Verificati anumite functionalitati
Pentru un site business, newsletter-ul este foarte important. La fel si serviciul de inregistrare a utilizatorilor. Daca acestea functioneaza ireprosabil pe desktopuri sau laptopuri, s-ar putea sa dea erori pe tablete. La fel, incearca sa testezi aceste functionalitati de pe doua tablete, una iPad si una Android. Acestea sunt cele mai folosite doua platforme ale momentului.
Daca bugetul iti permite si nu te pricepi sa faci in casa toate aceste finisaje sau modificari, nu uita ca sunt firme care iti pot construi o versiune de site adaptata special pentru tablete.