Despre Steve Jobs si cum s-a schimbat piata de la lansarea primului iPhone al Apple
steve jobsappleiphonetelefonpiata
In urma cu 7 ani, pe 9 ianuarie 2007, Steve Jobs, co-fondatorul Apple, prezenta primul smartphone al companiei americane, care avea sa revolutioneze piata telefoanelor mobile inteligente.
Business Insider apreciaza ca modelul a schimbat cursul istoriei dispozitivelor mobile. Publicatia a rememorat cele mai importante momente de la lansarea primului iPhone si schimbarile care s-au petrecut pana acum.
Steve Jobs a prezentat produsul la Macworld: Apple tine in prezent propriile conferinte de presa. Macworld se numeste acum iWorld, insa aceste evenimente nu sunt foarte populare printre utilizatori.
Jobs a ras de cei de la Microsoft: La lansarea primului telefon iPhone, Jobs a prezentat un citat al unui oficial Microsoft, care declara ca ar achizitiona laptopurile Apple, daca nu ar fi angajat la compania condusa de Bill Gates. Recent, noul CEO al gigantului IT a luat in ras Microsoft, Tim Cook criticand tabletele Surface Pro.
Apple Tv primeste laude: Regretatul Steve Jobs a vorbit 20 de minute despre Apple Tv, un produs care nu este foarte popular in prezent. In urma cu 7 ani, el costa 299 de dolari, acum pretul este cu 200 de dolari mai mic.
Ce fel de crestere uriasa a avut serviciul iTunes: Serviciul de muzica iTunes a explodat in ultimii 7 ani. Desi in anul 2007, utilizatorii au cumparat 2 miliarde de cantece, in prezent numarul lor a ajuns la 30 de miliarde. Atunci iTunes avea la vanzare doar cateva sute de emisiuni TV si filme, insa acum aproape toate sunt de inchiriat sau de cumparat.
Cum aratau smarpthone-urile atunci: Business Insider scrie ca piata telefoanelor mobile s-a schimbat foarte mult in ultimii 7 ani, mai ales in ceea ce priveste design-ul aparatelor.
Steve Jobs s-a laudat cu functia multi-touch a produsului sau: Jobs era foarte mandru de aceste brevete de inventie, insa fiecare telefon al producatorilor IT are acum destule functii multi-touch.
Apple va fi cu cel putin 5 ani inaintea competitiei din domeniu: Jobs a declarat ca in 2007, compania sa era cu 5 ani in fata rivalilor, in materie de telefoane mobile. Compania IT Google a venit tare din urma si a recuperat uriasa diferenta in doar trei ani, cu ajutorul sistemului de operare Android.
"Cea mai tare functie este apelul vocal. Doar e un telefon, nu-i asa?": Steve Jobs a afirmat acum 7 ani aceasta fraza, insa astazi nu-i mai pasa nimanui de apeluri, cand exista o multitudine de alte modalitati de comunicare: Facebook, What's Up, Instagram.
Jobs s-a laudat cu evolutia actiunilor Apple la bursa: In acel moment, un titlu al companiei valora 87,9 dolari, iar acum a ajuns la 541 de dolari, datorita vanzarilor spectaculoase ale iPhone-ului.
Pretul unui Iphone este unul cam mare: Acum 7 ani, telefonul de la Apple era disponibil la un singur operator de telefonie mobila din SUA si costa 499 de dolari cu un abonament pe doi ani. In 2014, iPhone-urile pot fi gasite in toata lumea, iar costurile incep de la 0 dolari in cazul anumitor contracte.
Modificarea numelui firmei: Steve Jobs a schimbat numele firmei din Apple Computers in Apple Inc, pentru a marca orientarea catre dispozitivele mobile.