Decebal Popescu este noul director general al ICI
director icidecebal popescu
Ministrul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala, Delia Popescu, l-a numit pe Decebal Popescu, incepand cu data de 1 octombrie 2016, in functia de director general al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica (ICI).
Potrivit Ministerului Comunicatiilor, ocuparea functiei de catre Decebal Popescu, fost consilier al ministrului de resort, are caracter temporar, pana la desemnarea unui director general, pe baza de concurs.
Decebal Popescu este profesor universitar la Universitatea Politehnica din Bucuresti (UPB), Catedra de Calculatoare, este licentiat al UPB, Facultatea de Calculatoare, iar, din 2003, este doctor in Stiinta Calculatoarelor.
Principalele sale domenii de interes in cercetare sunt: circuite inteligente in logica fuzzy, retele neuronale, eHealth, proiectarea arhitecturilor si serviciilor Cloud, platforme complexe de eGovernment, sisteme embedded, calculatoare reconfigurabile.
Popescu este membru IEEE si al Societatii de Robotica din Romania. Colaboreaza cu Universitatea din Hamburg si Universitatea din Bielefeld (Germania), in domeniul algoritmilor de control si al implementarii unor modele fuzzy, pentru conducerea sistemelor complexe.
Popescu a fost implicat in numeroase proiecte importante cu Fraunhofer Institute, Berlin, fiind coordonator al grupurilor de cercetare care au finalizat cu succes proiecte precum TrustedSafe (2010), E-Caesar EUSDRO (2008), High Performance Computing de personalizare Cardio Componenta Modele - HEART, Controlul si integrarea tehnologica a materialelor si structurilor inteligente - CITMSI.