Compania chineza Xiaomi avanseaza in competitia cu Apple si Samsung
xiaomiapplechinasamsung
Producatorul chinez Xiaomi avanseaza puternic in competitia globala a smartphone-urilor, cu doua modele in topul zece al celor mai bine vandute telefoane inteligente din lume.
Doua dintre smartphone-urile produse de chinezi, Hongmi Redrice si Mi3, ocupa locurile 7, respectiv 10 in clasamentul celor vandute telefoane, potrivit unui nou raport al Counterpoint Technology Market Research.
Conform CNBC, smartphone-ul iPhone 5s si-a pastrat titlul de cel mai bine vandut smartphone din lume.
Tot compania americana Apple detine si locul urmator, cu iPhone 5c, iar marele sau rival Samsung detine cea de-a treia pozitie, cu Galaxy S4 si Galaxy Note 3.
"La nivel global a existat putina diversitate in ceea ce priveste brandurile in ultimele luni", a declarat Peter Richardson, director de cercetare la Counterpoint.
Potrivit expertilor, aparitia si mentinerea firmei chineze pe lista celor mai bine vanduti producatori arata ca, datorita pretului atractiv, clientii sunt dispusi sa testeze branduri locale, in detrimentul celor de renume international.
Telefoanele Xiaomi sunt vandute in special in China, unde sunt si foarte apreciate datorita combinatiei dintre specificatiile de top si preturile accesibile, scrie sursa citata.
Firma a intrat de abia recent si pe alte piete, de exemplu in Singapore, acolo unde a vandut 5.000 de unitati in doar opt minute de la lansarea oficiala, la inceputul acestui an.
Preturile mici ale telefoanelor sale au reprezentat principala strategie pentru asigurarea succesului pe piata locala foarte competitiva.
Potrivit sursei citate, smartphone-ul Mi3 cu Android costa aproximativ 330 de dolari, mult mai putin decat cel mai ieftin telefon Apple, iPhone 5c, care se vinde cu 720 de dolari.
Compania din China s-a lansat in 2010, a vandut 11 milioane de telefoane in primul trimestru al anului si intentioneaza sa vanda 60 de milioane de unitati pana in luna decembrie.