Cat castiga in plus un programator datorita faptului ca nu plateste impozit pe venit?
salariu programatorsalarii ititistisalariu mare
Pe piata fortei de munca, programatorii sunt priviti ca o categorie privilegiata, deoarece, inca din 2015, ei sunt scutiti de plata impozitului pe venit, initial pentru intregul venit brut, iar de la 1 noiembrie 2023 doar pentru 10.000 de lei din acest venit (partea care depaseste 10.000 de lei se impoziteaza normal). Dar cat de consistent este de fapt acest avantaj? Cat castiga in plus un programator prin aceasta scutire de impozit?
De fapt, un programator se bucura nu numai de scutirea de impozit pe venit, ci si de reducerea cotei CAS de la 25% la 21,25%.
Aceste facilitati se aplica la locul unde se afla functia de baza, pentru veniturile brute lunare de pana la 10.000 lei inclusiv, obtinute din salarii si asimilate salariilor realizate in baza unui contract individual de munca, raport de serviciu, act de delegare sau detasare sau a unui statut special prevazut de lege. Partea din venitul brut lunar ce depaseste 10.000 lei nu beneficiaza de facilitati fiscale.
Concret, ce inseamna aceasta in cazul unui venit brut de, sa zicem, 12.000 lei?
Venit brut: 12.000 lei
CAS: 10.000 x 21,25% + 2.000 x 25% = 2.625 lei
CASS: 12.000 x 10% = 1.200 lei
Baza impozit pe venit: 12.000 – 2.625 – 1.200 = 8.175 lei
Impozit pe venit: 8.175 x 10% = 818 lei
Impozit scutit: 818 x 10.000 / 12.000 = 682 lei
Impozit datorat: 818 – 682 = 136 lei
Venit net:
8.039 lei (8.175 – 136)
Fara facilitati, situatia ar fi aratat in felul urmator:
Venit brut: 12.000 lei
CAS: 12.000 x 25% = 3.000 lei
CASS: 12.000 x 10% = 1.200 lei
Baza impozit pe venit: 12.000 – 3.000 – 1.200 = 7.800 lei
Impozit pe venit: 7.800 x 10% = 780 lei
Venit net:
7.020 lei (7.800 – 780)
Vorbim, asadar, despre un plus de cca
1.000 lei.
E un plus destul de consistent, dar asta si datorita faptului ca programatorii au salarii mari. Mai exista si alte categorii de contribuabili care beneficiaza de scutire de impozit pe venit, doar ca in cazul lor, fiind alte salarii (mai mici), scutirea nu are efecte foarte spectaculoase.
Aceste categorii sunt persoanele cu handicap grav sau accentuat, cercetatorii, beneficiarii Programului pentru stimularea angajarii tinerilor in sectoarele agricultura, acvacultura si industria alimentara, precum si angajatii din constructii, agricultura si industria alimentara (daca atat ei, cat si angajatorii lor, indeplinesc anumite conditii prevazute la art. 60 din Codul fiscal).
Sursa foto: www.pixabay.com