Care este sistemul de operare care domina domeniul smartphone-urilor
sistemoperareandroidnokiasamsung
Unul dintre criteriile importante dupa care utilizatorii isi aleg un smartphone il reprezinta sistemul sau de operare.
Potrivit datelor furnizate de compania de cercetare IDC, cel mai important sistem de operare de pe piata smartphone-urile este Android, care a urcat la o cota de piata de 81% in trimestrul al 3-lea din 2013.
Sistemul Android a depasit bariera de 80% a cotei de piata mondiala, in timp ce sistemul dezvoltat de Apple, iOS este pe locul al doilea, scazand la 12,9% cota de piata.
In plus, pe pozitia a treia a topului se afla sistemul Windows Phone, cu 3,6% cota de piata, potrivit CNET.
In cursul trimestrului al 3-lea, un total de 261,1 milioane de smartphone-uri au fost vandute in intreaga lume, iar dintre acestea exista mai multi producatori care au apelat la sistemul Android.
Potrivit sursei citate, Samsung a castigat cea mai mare cota de piata, mai ales ca modelul Samsung Galaxy S4 a ajuns la 39% din vanzarile smartphone-urilor, dotate cu sistemul de operare Android.
Sistemul iOS al celor de la Apple a coborat la 12,9%, fata de 14,4% in trimestrul al 3-lea din anul 2012. Compania Microsoft este in crestere, deoarece vanzarile smartphone-urilor care au sisteme Windows Phone au urcat cu 156% in ultimul an.
Expertii apreciaza ca principalul motor de crestere pentru telefoanele Windows este producatorul finlandez Nokia, avand 93,2 % dintre toate telefoanele mobile dotate cu acest sistem.
De asemenea, fostul lider, BlackBerry isi pierde cota de piata, ajungand pe locul la patrulea in top, coborand la doar 1,7%, de la 4,1% in trimestrul al 3-lea 2012.
Desi sistemul iOS are mare succes in Statele Unite, datorita smarpthone-ului iPhone, el nu este la fel de popular si pe piata mondiala, mai ales ca Apple a avut doar 12,9% cota de piata, valoare mai mica cu 1,5% fata de anul trecut.