Discutam insa despre un instrument cu ecran de sapte inci, produs de Asus, brandul taiwanez cunoscut pentru notebook-urile sale relativ scumpe si hibrizii notebook-tableta.
Pe masura ce vanzarile de PC-uri au inceput sa scada, scriu analistii Financial Times, producatorii din industria resepctiva vaneaza cresterea prin lansarea unor tablete de mici dimensiuni, iefine, similare popularului model iPad mini de la Apple.
Analistii spun ca decizia de a intra pe aceasta piata cu tablete ieftine risca sa compromite chiar si profiturile mici de acum - dar producatorii de PC-uri nu au alte optiuni la indemana.
"Chiar daca nu este o industrie foarte profitabila, ei vor sa ramane relevanti pentru consumatori", spune Pin Chen Tang, analist al Canalys. "Este simplu, ei isi spun: "Daca nu fac asta, o vor face alti vanzatori si eu o sa pierd bani".
Companii precum Asus, Acer, Hewlett-Packard si Lenovo au anuntat sau chiar au lansat pe piata tablete cu Android, care costa sub 200 dolari, printre care Asus MeMO Pad HD, de 129 dolari si HP Slate 7, care costa 170 dolari.
Acer, care se concentreaza asupra productiei de tablete ieftine, estimeaza ca vanzarile sale se vor tripla, fata de numarul de 1,8 milioane unitati vandute in 2012.
Tabletele mici si ieftine reprezinta "campul de batalie al marilor producatori de calculatoare personale", spune Alberto Moel, analist al Bernstein.
Dincolo de promovarea agresiva a tabletelor - o industrie dominata de Apple, Samsung si Kindle - brandurile de PC-uri testeaza interesul consumatorilor cu privire la dispozitivele convertibile, care pot servi fie drept notebook, fie drept tableta.
Fenomenul tehnologic seamana cu cel inregistrat in industria smartphone-urilor. Brandurile chinezesti fara nume, care au lansat telefoane cu cipuri ieftine, produse de MediaTek din Taiwan, au determinat o scadere a pretului la telefoane performante, la 100 dolari.
Componentele MediaTek nu se regasesc insa doar in telefoanele no-name. Astfel, tableta MeMO de la Asus dispune de un procesor MediaTek cu patru nuclee, foarte puternic, lansat luna trecuta; tabletele mici de la Acer si Lenovo folosesc, de asemenea, cipuri Mediatek.
Producatorul de cipuri din Taiwan a spus in aprilie ca vanzarile de asemenea produse pentru tablete vor creste in 2013 de la 5-10 milioane unitati la 15 milioane unitati.
Analistii spun insa ca noile tablete vor ajuta mai degraba compania MediaTek, decat brandurile respective.
Kevin Chang de la Citi estimeaza ca Memo de la Asus va genera u profit de 1-2%, daca volumele de vanzari vor fi ridicate - destul de indepartat fata de profitul companiei din ultimul trimestru, care s-a situat in crestere cu 5,3%.
"Tabletele cu Android sunt prea neprofitabile", a scris Chang. El mai spune ca "declinul preturilor la tablete si imbunatatirea performantelor acestora" vor afecta in continuare industria producatoare de notebook-uri traditionale.