Editorial Florin Campeanu: Sfarsitul lumii civilizate

Editorial Florin Campeanu: Sfarsitul lumii civilizate supermarketsfarsitul lumiicivilizatieteleviziunecod rosu

"Din astea mai avem? Mai avem, da' mai ia"! Sotia isi ghideaza sotul printr-un soi de GPS familial. In supermarket, codul rosu se vede altfel. Mai apocaliptic. Ca si cum sfarsitul lumii va veni maine dimineata. De fapt, a venit. A venit sfarsitul lumii civilizate.
"Ii luati pe astia?" - ma intreaba o doamna intre doua varste, respectabila. "Ma mai gandesc" - zic, cu mintea aiurea, pentru cateva secunde. Greseala fatala. Doamna imi smulge plasa cu cartofi si dispare in multime. In supermarket, daca nu esti atent o secunda, ramai fara cumparaturi in carucior.

Un domn alearga, la propriu, cu o papusa in maini. Se loveste de cumparatori, strange si mai tare papusa la piept, si iese din raza mea vizuala. Un tip pe la vreo 30-35 de ani, cu alura de programator, zambeste. Are in mana un bax de bere de buna calitate. Cod rosu - cod rosu, dar sa bem o bere, zic. Ca tot se poarta acest zic, alaturi de gen si epic. Doi tineri se tin de mana si, cumva, imping amandoi la un carucior micut, din acela cu doua cosuri pe el. Iubire mare! Printre doua sticle de racoritoare si niste cipsuri, vad o cutie mai colorata. Nu-i frumos sa te uiti in cumparaturile oamenilor, dar ce naiba sa faci la coada timp de o ora jumatate? Am ghicit: este o cutie cu prezervative. E clar ca nu vor numara bani cand va veni omatul peste Capitala... Ma gandesc sa le fac cu ochiul, dar mi-e sa nu se interpreteze. Mai bine stau pe Facebook si vad ca nu sunt singurul care a nimerit la cumparaturile saptamanale in plina campanie de umplere a buncarelor antiatomice. In tot orasul, oamenii au iesit la cumparaturi cu o frenezie demna de o revolutie. Postez pe reteaua de socializare, cu zambete facute din doua puncte, liniute si paranteze: "Asta revolta, nu simulacrul ala de acum cateva zile..." Prietenii imi raspund, tinand gluma si facand-o mai frumoasa. Like.

La raionul de carne au mai ramas cateva gheare si doua pungi de pipote. Am un Deja Vu... Pe vremuri, asta era imaginea clasica a alimentarelor. Un tip cu fata de intelectual pune o intrebare, timid: "Mai aduceti pui, doamna"? Doamna se uita la el precum s-ar uita la E.T. coborat din microbuzele de transport gratuit, cu doua sifoane intr-o punga reciclabila. Raspunde, oarecum sictirita: "Gata pe azi. Maine"! Un alt domn incearca o gluma: "Trebuia sa fi dat cate unul, sa ajunga la toata lumea..." Imi vine in minte bancul cu taxatoarea si o iau spre raionul de carne congelata. Proasta idee. Dupa un sfert de ora de slalom urias, ajung in dreptul a ceea ce, pe vremuri, era un ladoi frigorific plin de pachete inghetate. Gasesc trei pungi de mazare. Imi sun sotia si ii spun precum in filmele cu Bond. James Bond. "Termitele au ras tot. Ma intorc la baza cu o punga de mazare si doua sticle de apa plata". Sotia rade cu pofta in telefon. Inainte sa inchid, o intreb: "Ne-au atacat cumva rusii? A inviat Saddam? A fugit Basescu cu elicopterul? S-a intamplat ceva, vreun cataclism"? Sotia imi spune ca nu. Doar ca ninge frumos, ca in poeziile lui Alecsandri.

In supermarket nu mai exista nici o regula. Cu atat mai mult regulile elementare de bun-simt. Soti condusi de sotii cu liste kilometrice, perechi de studenti care experimenteaza viata de cuplu, tineri carora refuza sa le creasca barba si tinere singure, cu un iaurt si doua kiwi in cos. Nu se uita unii la altii. Nu-si dau prioritate, nu se ajuta daca vreun produs este pe un raft mai sus. Angajatii magazinului sunt suparati pe cumparatori. Dau cu mopul peste bocancii nostri. Fara sa-si ceara scuze, fara sa astepte sa-mi pun punga de mazare in carucior. Din punga aceea de mazare ei isi iau salariul. "Sunt platiti prost..." imi zice, complice, o doamna. "600 de lei si 10 bonuri de masa". Dau din cap si merg mai departe. Ce sa zic? Putin mai devreme, am stat o jumatate de ora pe o straduta laturalnica, incercand sa intru in coloana mare, sa-mi iau copilul de la gradinita. Pana la urma, m-a lasat sa trec un domn cu numar de Cluj... Si aia tot prost platiti erau!?

La case, cozile sunt kilometrice. La propriu. Smecherasii in pantofi sport si geci primaveratice se baga in fata cu nesimtire. Ne luam de ei, dar suntem repeziti, cu injuraturi. Oamenii care trebuie sa asigure securitatea magazinului, a cumparatorilor, stau la cativa metri, la o barfa. Din cand in cand, se mai uita urat la cate un tanar care nu vrea sa-si dea jos rucsacul si sa-l puna in celebra punga de plastic. O doamna ii cheama: "Nu vedeti ca ni se urca astia in cap? Faceti ceva"! Un paznic, ca nu-i pot spune alfel, ii da o explicatie care ma lasa fara cuvinte: "Cu codul asta, doamna. Au innebunit toti. Nu vedeti ca vine sfarsitul lumii? Ninge de nu se mai opreste"!

O televiziune filmeaza la doua case mai incolo. Reporterul e dezamagit ca oamenii nu vor sa respecte regia si sa se inghesuie si mai tare. Nu prea e subiect de articol din acela exaltat, cum ca "romanul a luat cu asalt magazinele pentru a-si face provizii inainte de cea mai cumplita cadere de zapada din istoria recenta"... Doamna de la casa nu-mi zambeste, desi asta scrie pe un ecuson agatat de o esarfa. Ii zambesc si incerc sa-i descretesc fruntea. Nu reusesc. Achit si ma duc spre masina. Afara ninge superb, pe sufletul copiilor. E cod de plimbat cu sania prin parc.

Ma suna tata: ""Sunteti bine p'acolo? Ca dau astia la televizor tot felul de minunatii. Sa-ti aduc un sac de faina"? Ii zic sa stea linistit, sa aiba grija de ei. In mijlocul Baraganului, iarna ar trebui sa fie mai grea decat in mijlocul Capitalei... Tata continua: "La cum vorbesc astia, zici ca vine sfarsitul lumii".

Pai chiar vine. De fapt, a venit. A venit sfarsitul lumii civilizate.

* Florin Campeanu este Director General al Rentrop&Straton Group, trainer si public speaker.