Editorial Florin Campeanu: Romania lui "Haide, ba!"

Editorial Florin Campeanu: Romania lui Haide, ba! steaualegialiga campionilorfotbal

Printul Cristea trimite o pasa magistrala catre Cristi Tanase. Doi Casanova rataciti pe terenul de fotbal, obligati sa-si gaseasca o ocupatie intre doua sesiuni foto pentru o revista de cancan. "Haide, ba!" se aude din tribune, cei peste 50,000 de spectatori strigandu-si, la unison, frustrarea. Dar "ba" se fastaceste si loveste balonul cu... burta. Ramane egal.
"Calificarea se joaca in deplasare. V-am avertizat ca vom intalni un adversar dificil" ne spune, calm, antrenorul. Cum adica, ne-ai avertizat? Pai si noi ce trebuia sa facem? Noi am platit biletul la meci, ne-am imbracat in rosu si albastru, ne-am urcat in masini si am parcat la doi metri de intrarea in stadion, sub ochii politistilor. Pentru ca asta stim sa facem. Pentru ca asa este romanul. Ar vrea, daca se poate, sa urce cu masina in tribuna, sa fie sigur ca ajunge acasa primul, dupa ce arbitrul fluiera finalul meciului. "Haide, ba, misca-ti dracu' cazanul sa trecem si noi!" striga un domn intre doua varste, cu un tricou de pe vremea lui Lacatus. "Ba" se misca in reluare, parca pentru a-i face in ciuda. Ei, parca...

Am mai spus-o si o spun din nou, chiar daca o sa ma urati: pana incepe meciul adevarat, suntem cu totii campioni mondiali. Ne umflam precum un balon de sapun facut de un copil ce se joaca pe pajiste si a descoperit ce forta are in plamani. Dar ne spargem la fel de repede. Cu foarte mici exceptii, suntem niste sportivi de mana a treia care traiesc dintr-un gol norocos sau o nevoie - normala - a presei de a crea idoli. Castigam ceva bani, invingand niste desculti mai... desculti decat noi, dar "volatilizam" rapid sumele ce vin de la UEFA in loc sa le investim in dezvoltare. In pepiniere. In copii si juniori, in educatori si antrenori. Negociem apoi cu fotbalistii refuzati de echipele de top si ii luam la pret de nimic. Dupa o reteta consacrata, presa il face pe un atacant de mana a patra un jucator de doua ori mai bun decat Ronaldo. Cel adevarat, cel gras, nu fotomodelul ala care joaca la Madrid. Peste noapte, jurnalisti de renume descopera in CV-ul atacantului ca a fost in vizorul lui AC Milan.

Discutam despre asta la TV doua saptamani. Ne felicitam pentru ca le-am suflat de sub nas adversarilor asa o mare valoare... In metrou, la 6 dimineata, mergand spre fabrica, romanul nostru se gandeste ca, in sfarsit, finantatorul echipei a bagat adanc mana in buzunar. Sa se uite si el la meci, cu o bere si o punga de seminte in mana. Si sa se bucure, ca prea e grea viata de roman. Insa atacantul a fost in vizorul lui Milan cam cum am fost eu in cel al lui New York Times. Sau BBC. In 10 meciuri, nu da nici un gol. "Nu a apucat sa se rodeze, trebuie sa inteleaga ce se doreste de la el, sa se cimenteze relatiile de joc". Sigur ca da, cand un atacant primeste balonul la 10 metri singur cu portarul, are nevoie sa astepte sa se adapteze. Deci, in primele meciuri, va trage afara sau, cand se mai rodeaza, in bara. Abia apoi va marca. Sa fim seriosi. De cele mai multe ori, ajunge pe banca de rezerve, apoi, dupa o petrecere si o betie crunta in club, la echipa a doua. Apoi, prin nordul tarii, la o nou-promovata. Unde un antrenor care a trecut pe la toate echipele din Liga I a promis ca-l readuce pe calea cea dreapta.

Luam toti refuzatii la export, dar avem pretentia sa batem echipele care investesc 100 de milioane de euro in jucatori de valoare si inca 10 milioane in 100 de tineri promitatori. Cu astia ne batem noi si avem tupeul sa castigam. Nu este cazul polonezilor de la Legia, nu cu mult peste noi ca organizare si mentalitate. "O sa castigam, am batut Ajax si Chelsea anul trecut"! Sigur ca da, insa accidentele nu tin loc de performanta. Performanta, in viata personala, in sport, in afaceri, vine dupa investitii si antrenamente. "Nu putem juca din 3 in 3 zile. E mult prea obositor. Jucatorii sunt istoviti"! Afara, mai spre Vest, echipele joaca in ajunul Craciunului, dupa Craciun si pe 1 ianuarie. Este dorinta televiziunilor. O dorinta cruda, dar sportivii nu sunt nimic altceva decat gladiatori bine platiti care trebuie sa ofere circ audientei. Iar audienta e pe stadion sau in fata televizorului de Sarbatori. Ei nu mai obosesc...

Daca ai obosit, te poti lasa de sport. Asta daca te-ai apucat vreodata serios de el. Intr-o societate din ce in ce mai rapida, spectatorii nu mai au timp sa astepte pana te rodezi. De la "cel mai bun fotbalist din lume" pana la "Haide, ba!" e drum de cateva meciuri. Drum cu sens unic. 99% din fotbalistii adusi cu surle si trambite in ultimii 10 ani au facut acest drum. Cativa au reusit sa se transfere la echipe mai mari, pe unde au esuat lamentabil. Altii asteapta sa le fie aprobat transferul si nu mai joaca, de teama sa nu se accidenteze. Au si ei dreptate, in felul lor. Vor sa scape dintr-o cloaca ce ne este prezentata drept living room de lux...

Am fost la Steaua - Legia nu pentru ca as fi vreun mare fan al Stelei. Am ramas cu Craiova Maxima si Steaua lui Tudorel Stoica. Am fost pentru ca-mi place sportul si imi place atmosfera de pe stadion. Imi place sa merg cu prietenii. Am crezut ca mult-laudata galerie a Stelei va canta si-si va incuraja favoritii pe toata perioada jocului. Am gasit insa o peluza arhiplina, preocupata sa strige eternul si imposibil de reprodus intr-un spatiu civilizat "xxx Dinamo". Nu mai conta ca, in teren, idolii lor inotau incercand sa-l prinda pe numarul 20 de la polonezi. Important este ca Steaua a ajuns aici, iar Dinamo, nu. La scara mica, asa cum gandim de regula, Steaua este campioana mondiala. Dinamo, nu. Dinamo, asa cum spunea un oficial al clubului, trebuie sa fie lasata sa se pregateasca de Liga Campionilor. De vreo 20 de ani... "Haide, ba, ca n-am jucat rau!" se consola un nene cu un tricou de pe vremea cand Citi era sponsorul Stelei. Nu am jucat rau, insa mii de spectatori au plecat acasa din minutul 85. Uneori, sa prinzi un tramvai mai liber este mai important decat sa canti precum suporterii lui Liverpool, la 0-4...

La plecare, in marea de oameni din fata stadionului, o masina cu numere de Bulgaria era ca o insula ciudata. Un Opel vechi de cand juca Bumbescu. Un nene se urca in el, reusind, cu greu, sa deschida portiera din cauza puhoiului. Porneste motorul, deschide geamurile si da drumul la muzica. La maximum. "Cand dau tunuri iau bani grei / sa moara dusmanii mei / sa moara dusmanii mei / fac ce fac si imi merge bine / si toti au ciuda pe mine". Lumea din jur se uita cu un amestec de sila si admiratie. Trecut de la statutul de pieton, muritor de rand, prostime, la cel de sofer, nenea incepe sa claxoneze. "Haide, ba, ca m'apuca dimineata p'acilea" urla, acoperind "sa moara dusmanii".

Haide, ba, ca viata e frumoasa...


* Florin Campeanu este Director General al Rentrop&Straton Group, trainer si public speaker.