Western Union a lansat campania Fereste-te de fraude!
western unionfraudebanitransfer de bani
Furnizorul de servicii de transfer de bani Western Union a lansat campania "Fereste-te de fraude!" care are ca scop informarea consumatorilor despre cum se pot feri sa nu devina victime ale fraudatorilor atunci cand fac transferuri de bani.
Campania va include o serie de sase caricaturi, semnate de Ion Barbu, care vor ilustra cele mai frecvent intalnite scheme de frauda si modalitatile prin care consumatorii le pot identifica, astfel incat sa nu cada victime ale escrocilor.
"Ca furnizor de servicii financiare, Western Union acorda o mare importanta protectiei consumatorilor sai. Este, insa, o realitate regretabila ca sunt utilizate adesea servicii legitime pentru derularea unor activitati frauduloase. De aceea, lansam campania „Fereste-te de fraude!” prin care ne dorim sa crestem nivelul de informare al consumatorilor nostri asupra diferitelor tipuri de frauda, dar si asupra semnalelor de alerta de care trebuie sa tina cont pentru a face transferuri de bani in siguranta", a declarat Daniela Budurea, Country Director Romania si Bulgaria, Western Union, intr-un comunicat remis Manager.ro.
Seria de caricaturi va ilustra sase scheme de frauda dintre cele mai frecvent intalnite: oferte de masini second-hand pe internet, oferte de apartamente ieftine de inchiriat sau de cumparat pe internet, licitatii online pentru diverse produse, loterii cu premii sau vize, oferte de locuri de munca in strainatate si castigarea unor premii surpiza.
Campania va demara cu prezentarea mecanismului de frauda cu masini second hand la preturi irezistibile pe internet.
"Escrocii ii vizeaza pe cei care cauta masini second hand pe internet. Anunturile, foarte atragatoare, sunt publicate pe site-urile specializate si spun, in in linii mari, o poveste de genul: masina este aproape noua, are putini kilometri parcursi, iar pretul este negociabil. Cand potentiala victima devine interesata de oferta si suna la numarul de telefon din anunt (de obicei, un numar de cartela prepaid), falsul proprietar ii propune sa corespondeze doar pe e-mail. Urmeaza cateva zile de discutii, in care presupusul vanzator mai lasa cateva sute de euro din pretul masinii si castiga increderea viitoarei sale victime. In momentul incheierii tranzactiei, falsul vanzator ii cere cumparatorului sa faca o operatiune aparent ciudata: sa-si trimita banii siesi, prin Western Union si sa-i furnizeze pe mail o copie cu dovada efectuarii transferului. Vanzatorul invoca pretextul ca nu vrea sa faca drumul degeaba, inainte de a avea dovada ca clientul este serios si detine suma stabilita. Clientul dornic sa intre cat mai repede in posesia masinii second hand la pret de chilipir efectueaza transferul, doar ca, in momentul in care se duce sa-si ridice banii, constata ca acestia au fost deja ridicati. Banii au fost preluati de vanzatorul-escroc cu un act de identitate falsificat, folosind codul MTCN (numarul de control unic care nu trebuie dezvaluit decat destinatarului) furnizat chiar de catre cumparator", se arata in comunicatul Western Union.
Campania Western Union isi propune sa traga un semnal de alarma si sa ajute consumatorii sa identifice situatiile de frauda prin recunoasterea unor elemente comune:
- Daca o oferta pare prea buna pentru a fi adevarata, probabil ca asa si este.
- Fiti intotdeauna precaut cand vi se solicita orice tip de plata inaintea livrarii produsului, a vizionarii aprtamentului, a masinii sau inaintea semnarii unor forme de angajare pentru munca in strainatate.
- Fiti precaut atunci cand ofertele promit produse la preturi mici, case, apartamente de inchiriat cu mult sub pretul pietei sau salarii mari pentru posturi care nu necesita experienta, oferind totodata garantia angajarii.
- Daca comunicati cu angajatorul sau vanzatorul prin e-mail, verificati daca acesta foloseste corect limba romana. Punctuatia, greselile de ortografie sau greselile de gramatica reprezinta, cel mai adesea, un semnal de alarma. De asemenea, acordati atentie si adresei de e-mail, fraudatorii folosind, de obicei, adrese generice si nu specifice companiei din care pretind ca fac parte.
- Fiti precaut atunci cand discutati cu persoane care pretind ca locuiesc in alta tara sau sunt plecati din tara in interes de afaceri. Fraudatorii folosesc aceasta scuza pentru a evita o intalnire fata in fata.
- Daca aveti de-a face cu o agentie sau o companie necunoscuta, contactati Oficiul pentru Protectia Cosumatorului pentru a verifica daca au fost depuse plangeri.
- Nu uitati ca Western Union nu va recomanda sa utilizati transferul de bani catre persoane straine sau catre cineva a carui identitate nu o puteti verifica.
Informatiile referitoare la situatiile de frauda pot fi accesate si pe site-ul
Transferdebani.ro.