"Banca Nationala in niciun caz nu isi ridica mainile, cum se spune, de pe creditarea persoanelor fizice. Este important ca acest sistem de creditare a persoanelor fizice sa functioneze in continuare. Populatia are dreptul la credite dar din pacate acesta este numai un drept moral pentru ca material lucrurile sunt mai complicate in sensul ca, cum se spune, "miresele frumoase s-au cam maritat", a declarat Vasilescu, citat de
Agerpres.
El spune ca 3,5 milioane de romani care aveau dreptul la credite si-au exercitat dreptul, au luat imprumuturi, iar acum bancile cauta persoane eligibile.
"Din pacate aici este o problema foarte complicata pentru ca foarte putini reprezentanti ai populatiei mai indeplinesc conditiile in ziua de astazi ca sa vina la creditul unei banci. Pentru noi este limpede ca in etapa imediat urmatoare creditarea populatiei nu poate fi decat in pasul 2. Adica creditul pleaca de la banca la intreprindere, la companie, compania face productie, face locuri de munca mai multe si in felul acesta ajunge ceva din creditul acesta si la populatie prin salarii mai bune, prin locuri de munca, si prin alte conditii materiale. Pentru Banca Nationala este foarte limpede ca trebuie sa functioneze foarte bine creditarea economiei reale. Aici, din pacate, suntem in fata unei tatonari. Economia reala asteapta relansarea pe baza creditarii, iar bancile asteapta sa relanseze creditarea dupa ce se relanseaza economia reala", a precizat Adrian Vasilescu.
Vasilescu a spus ca, daca mentalitatea se va schimba, tara noastra va trebuie sa mai astepte un moment in care sa inceapa creditarea, iar bancile au o responsabilitate in aceasta directie.
BNR si ARB alaturi de publicatia Finantistii organizeaza o conferinta, denumita "Garantarea si contragarantarea creditelor dupa Basel III".
La acest eveniment iau parte Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului BNR, Cristian Socol, consilier economic al premierului Victor Ponta, Sergiu Oprescu, presedintele executiv al Alpha Bank, Claudiu Cercel, director general adjunct BRD-Group Societe Generale, Ioan Hidegcuti, presedinte al Directoratului Fondului Roman de Contragarantare, Veronica Toncea, director general al Fondului de Garantare a Creditului Rural, Sorin Coclitu, presedinte al Fondului Roman de Garantare a Creditelor pentru Intreprinzatorii Privati, Ionut Dumitru, economist-sef al Raiffeisen Bank si Florin Citu, economist independent, informeaza sursa citata.