Unde isi tin banii bogatii Europei?

Unde isi tin banii bogatii Europei? Ati auzit de insula Jersey, situata intre Franta si Anglia, in Canalul Manecii? Are doar 100.000 de locuitori, dar gazduieste depozite bancare de peste 600 de miliarde de euro, bani feriti de impozite, care stau ascunsi in conturile a vreo 50 de banci internationale care functioneaza pe insula.
Jersey este de fapt al saptelea cel mai mare paradis fiscal din lume, un teritoriu care profita de statutul sau special de dependenta britanica. Concret, asta inseamna ca, desi guvernul insulei jura credinta reginei si plateste Londrei anumite sume pentru ca aceasta sa se ocupe de aparare si de partea de politica externa, pe plan intern el isi face propriile legi, in special in ceea ce priveste impozitarea.

Si aceste legi sunt foarte avantajoase, stabilind, printre altele, un impozit maxim de 20% si care nu poate depasi 125.000 de euro anual, oricare ar fi volumul veniturilor. Un adevarat cadou pentru milionarii lumii, care s-au grabit sa-si stabileasca domicilul aici – desigur, doar scriptic, nu si in mod real – pentru a profita de situatie.

De-aceea nu trebuie sa ne mire ca peste jumatate din “locuitorii” insulei sunt bancheri, contabili, avocati si consilieri financiari care se bucura din plin de fiscalitatea redusa. Si trebuie spus ca nici cealalta jumatate nu o duce rau: “taranii”, cum li se spune in jargonul local celor care nu sunt milionari si nici nu lucreaza in sectorul finantelor, au un venit pe cap de locuitor mai mare decat in Marea Britanie.

Si asemenea insulei Jersey mai sunt si alte teritorii europene – Man, Guernesey (tot insule) – care ii primesc cu bratele deschise pe miliardarii dornici sa scape de Fisc. Acestia sunt niste “refugiati”, dupa cum ii numeste publicatia El Pais, si ei sosesc in numar mare pe acest “taram al fagaduintei”, doar ca nu in barci nesigure, ca refugiatii adevarati, ci cu avioane private. Iar pe insule nu-i asteapta Jandarmeria si Garda de Coasta, ci soferi in uniforme, care le deschid usa cate unui Bentley, Porsche sau Ferrari (Man, de exemplu, se lauda cu una dintre cele mai mari concentrari de masini de lux din lume).

Si daca ii adaugam si pe ceilalti "refugiati" din alte paradisuri fiscale europene (Andora, Liechtenstein, Elvetia, Gibraltar, Monaco etc.), ajungem la o dimensiune colosala a evaziunii: 1.000 de miliarde de euro.

Sa ne gandim, de exemplu, ca in Luxemburg, un stat de doar 2.500 kmp, isi au sediul 150 de entitati bancare, ale caror active insumate sunt de 20 de ori mai mari decat PIB-ul tarii. Sau ca in Gibraltar, un teritoriu de doar 7 kmp, sunt inregistrate 80.000 de firme, mai mult de doua pe cap de locuitor. In mod sigur, nimeni nu e naiv sa creada ca toate aceste afaceri functioneaza in aceste locuri dintr-un alt motiv decat banii si, la fel de sigur, nimeni nu e naiv sa creada ca acesti bani ar fi cumva putini. Din contra, sunt foarte multi.  

Problema cu aceste paradisuri fiscale este generata de lipsa de armonizare fiscala, care le-a permis unor tari ca Cipru sau Irlanda sa cunoasca, prin intermediul unei politici fiscale avantajoase, un nivel de dezvoltare pe care structura economiei lor nu il permitea. Si care, in acelasi timp, a favorizat transferuri masive de capitaluri din tari care, in mod normal, ar fi trebuit sa le impoziteze conform legislatiei locale (pentru ca acolo au fost obtinute respectivele capitaluri).  

Dar cel mai grav este ca ideea unei armonizari fiscale, atat de necesare cand vine vorba de aceste paradisuri, este trasa intotdeauna pe linie moarta. Motivul, in opinia publicatiei El Pais, il constituie rezistenta unor state membre ale Uniunii care vad in parghia fiscala unul dintre ultimele elemente de politica economica de care pot dispune in mod suveran si care, in consecinta, nu sunt pregatite sa renunte la acest atu. Chiar daca asta inseamna pierderea a miliarde de euro care iau drumul unor orizonturi mai blande.  

“E multa gargara politica cand vine vorba de paradisurile fiscale”, explica El Pais, “dar trebuie inteles ca acestea exista doar pentru ca asa doresc elitele conducatoare si guvernele. Totul este o prefacatorie. Numai Jersey administreaza 200 de miliarde de euro bani lichizi pentru sistemul bancar britanic, o suma care ar ajuta de minune la rezolvarea multor probleme. Doar ca, atunci cand au nevoie de bani, statele ii iau intotdeauna din pensii si din salarii, nu din marile averi. E un secret stiut de toata lumea.”