Statul le datoreaza viitorilor pensionari 7,36 miliarde de lei
titluri de statdatorie romaniacssppfonduri de pensiisituatie fonduri de pensii
Cel mai recent buletin informativ publicat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) arata ca numarul participantilor la fondurile de pensii private era, la 31 decembrie 2012, de 5,77 milioane, in crestere cu 4,65% fata de perioada similara din 2011.
Interesant este ca fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) si-au majorat cu aproape 10% investitiile in titlurile de stat, la 76,3%, la 7,36 miliarde de lei, in totalul activelor celor noua fonduri.
In ultima luna a anului trecut, numai sumele plasate in depozite bancare si obligatiuni municipale au inregistrat scaderi, comparativ cu decembrie 2011.
Sumele plasate in celelalte clase de active au inregistrat cresteri cuprinse intre 1,6% si 73%.
Activele totale aflate in administrare la nivelul intregului sistem de pensii private au crescut constant pe parcursul anului trecut, inregistrand, la sfarsitul lunii decembrie 2012, un cuantum de 10,24 miliarde lei, in crestere cu 50% fata de finalul anului 2011, si cu aproximativ 22% mai mare fata de iunie 2012.
La 31 decembrie 2012, activele totale din sistemul pensiilor private reprezentau 1,68% din PIB, de la 1,19%, la 31 decembrie 2011.
La sfarsitul lui 2012, 5,77 milioane persoane participau la Pilonul II, mai multe cu 4,65% fata de decembrie 2011, si cu 1,94% comparativ cu iunie 2012.
La finele anului trecut, valoarea medie a unui cont in Pilonul II a fost 1.728 lei. Aproximativ 69% dintre participanti s-au situat sub medie, iar 31% peste medie.
In decembrie 2012, au fost virate catre fondurile de pensii administrate privat peste 217 milioane lei, in scadere usoara fata de noiembrie, dar in crestere cu 25,3% fata de decembrie 2011.
Totalul contributiilor virate pe parcursul anului trecut a fost de 2,5 miliarde de lei.