Salariile politistilor si cele ale militarilor s-au majorat, de la 1 ianuarie 2019
majorare salarii politistimajorare salarii militaricresteri salarii stat
Prin OUG nr. 114/2018, au fost adoptate unele masuri care privesc drepturile banesti ale personalului din institutiile publice din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala pentru anul 2019, a anuntat MAI.
Incepand cu 1 ianuarie 2019, salariile de baza, soldele de functie/salariile de functie se majoreaza cu 25% din diferenta dintre nivelul actual si cel prevazut de lege pentru anul 2022.
Sporurile se mentin la nivelul din decembrie 2018
Totodata, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se mentine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, daca legiuitorul nu a prevazut in mod expres in cuprinsul ordonantei de urgenta o alta modalitate de calcul pentru aceste drepturi.
Munca prestata suplimentar se plateste
Se mentine masura de acordare a majorarilor salariale corespunzatoare pentru activitatea desfasurata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, precum si cele pentru munca suplimentara prestata peste programul normal de lucru de catre personalul cu statut special care are atributii pentru desfasurarea activitatilor deosebite cu caracter operativ sau neprevazut, care se platesc prin raportare la solda de functie/salariul de functie sau, dupa caz, la salariul de baza cuvenit(a) majorat, proportional cu timpul efectiv lucrat in aceste conditii.
Se deconteaza serviciile turistice in cuantum de 1.450 de lei anual, in mod asemanator pentru toate categoriile de personal al MAI
O alta masura ce vizeaza personalul militar, politistii si personalul civil este cea conform careia, in anii 2019-2020, pentru aceste categorii de personal se deconteaza serviciile turistice prestate de orice structura de primire turistica aflata pe teritoriul Romaniei, in limita valorica prevazuta la art. 1 alin. (2) din OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv in limita de 1.450 de lei anual, pentru fiecare angajat (salariat).
In ceea ce priveste indemnizatiile, compensatiile, primele, ajutoarele, platile compensatorii, despagubirile, compensatiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare, care nu fac parte din solda lunara bruta/salariul lunar brut, precum si cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament, in perioada 2019-2021, aceste drepturi se mentin in plata la nivelul stabilit pentru decembrie 2018.
Creste indemnizatia de delegare si alocatia de cazare
Tot, incepand cu 1 ianuarie 2019, a intrat in vigoare si Hotararea de Guvern nr. 714/2018 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate. Prin noua reglementare, valoarea indemnizatiei de delegare sau detasare va creste la 20 lei/zi, de la 17 lei/zi, in 2018.
De asemenea, persoana delegata intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca si care nu se poate inapoia la sfarsitul zilei de lucru, va beneficia de o alocatie zilnica de delegare compusa din:
- indemnizatie de delegare, in cuantum de 20 lei/zi, indiferent de functia pe care o indeplineste si de autoritatea sau institutia publica in care isi desfasoara activitatea;
- alocatie de cazare, in cuantum 230 lei/zi, in limita careia trebuie sa isi acopere cheltuielile de cazare, fara a fi nevoie de prezentarea unor documente justificative.
Mai mult, ordonatorul de credite va putea aproba, in situatii temeinic fundamentate, majorarea alocatiei de cazare cu pana la 50%, insa, in acest caz, va fi nevoie de prezentarea de documente justificative.