FP, multumit de rezultatele financiare ale Transelectrica
fondul proprietateatranselectricarezultate financiareprofit
Administratorul Fondului Proprietatea a anuntat ca se bucura de rezultatele financiare bune raportate de CNTEE Transelectrica SA pe 17 februarie 2014. Fondul Proprietatea este actionar minoritar al CNTEE Transelectrica SA, detinand 13,49% din capitalul social al companiei.
Performanta companiei din ultimul an este o dovada a faptului ca implementarea adecvata a OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa, sustinuta de un plan de optiuni pe actiuni pentru membrii consiliilor de administratie/supraveghere, poate genera rezultate pozitive tangibile pentru toti actionarii, inclusiv statul roman, considera managerul de Fond.
“Ne asteptam ca actualul Consiliu de Supraveghere si Directoratul Transelectrica sa continue eforturile de a transforma compania intr-un lider regional”, spun reprezentantii FP.
Managerul de Fond considera, de asemenea, ca schimbarile la nivelul structurii actionariatului nu ar trebui sa interfereze cu mandatul echipei de conducere.
“Stabilitatea la nivelul Consiliului de Supraveghere si a Directoratului este, in opinia noastra, unul dintre obiectivele majore ale OUG 109/2011 si de o importanta capitala pentru ca societatea sa continue sa obtina rezultate financiare pozitive si sa aiba capacitatea de a atrage noi investitii din tara si strainatate”, mai spun oficialii FP.