Escrocherii la scara mare. Ce sunt si cum functioneaza schemele Ponzi

Escrocherii la scara mare. Ce sunt si cum functioneaza schemele Ponzi Convingi niste cetateni sa investeasca in afacerea ta, promitandu-le o dobanda extrem de atractiva pe termen foarte-foarte scurt (cateva luni) si la termenul stabilit chiar platesti dobanda in cauza. Doar ca plata o faci nu din profitul afacerii tale (care poate ca nici nu exista in realitate), ci strict din banii urmatorilor investitori pe care ii atragi cu aceeasi promisiune. Cam asta e, in principiu, o schema Ponzi. Metoda e veche, are deja aproape 200 de ani, dar ea a devenit celebra gratie lui Charles Ponzi, un imigrant italian care in 1920 a aplicat-o in SUA, cu rezultate incredibile. El a castigat atunci, in doar jumatate de an, 20 de milioane $.
Charles Ponzi a sosit in SUA, din Italia, in anul 1903, la varsta de 21 de ani. Avea in buzunar 2,5 dolari.  A inceput ca spalator de vase intr-un restaurant, a invatat rapid engleza si a avansat pana la pozitia de chelner, dar a fost dat afara pentru ca incarca notele de plata ale clientilor.

Pana in 1919 a incercat diverse slujbe marunte sau chiar afaceri proprii, iar de doua ori a facut puscarie: prima data pentru falsificarea unui cec, a doua oara pentru implicarea intr-o retea de introducere frauduloasa in SUA a unor conationali.

Mega-escrocheria a plecat de la o scrisoare...

Carierea de escroc celebru a lui Ponzi a inceput in momentul in care acesta a primit prin posta o scrisoare de la o firma din Spania, care se interesa de un catalog pe care el il distribuia. Scrisoarea era insotita de un cupon de raspuns, un fel de voucher pre-platit de firma din Spania si care ii permitea lui Ponzi sa trimita o scrisoare de raspuns fara sa achite taxele postale aferente (sistemul se mai practica si astazi).

Era prima data cand Ponzi vedea asa ceva si, interesandu-se, a aflat ca posesorul unui astfel de cupon, daca nu voia sa il foloseasca pentru a raspunde celui care i-l trimisese, il putea schimba pe timbre la Posta SUA, timbre pe care le putea apoi vinde. Iar partea frumoasa era ca, datorita unor fluctuatii ale ratelor de schimb valutar, era posibil (si perfect legal, totodata!) ca din aceasta intreaga operatie - valorificarea in SUA a unui cupon de raspuns emis in strainatate - sa rezulte un profit.

In Italia natala, de exemplu, din cauza inflatiei, aceste cupoane erau ieftine. Asa ca Ponzi s-a imprumutat si le-a trimis bani rudelor sale din Italia, solicitandu-le sa cumpere cupoane de-acolo si sa i le expedieze lui in SUA, urmand ca el sa le schimbe pe timbre la Posta SUA, sa vanda apoi aceste timbre si sa obtina astfel un profit frumusel.

Afacerea n-a mers insa chiar cum spera, pentru ca schimbarea cupoanelor pe timbre la Posta SUA presupunea o birocratie destul de stufoasa, dar Ponzi nu s-a descurajat si a profitat altfel de intreaga situatie. Iar noua sa tactica l-a transformat intr-un adevarat personaj de roman.

Concret, ce a facut Ponzi?

Bazandu-se pe povestea credibila si perfect legala a castigului oferit de cupoanele de raspuns, Ponzi si-a contactat toti cunoscutii din Boston, orasul unde se stabilise, si le-a servit un scenariu cum ca afacerea sa cu cupoane din strainatate ii aduce un profit extraordinar, dar ca e nevoie in permanenta de bani pentru a putea achizitiona in cantitati mari cupoane din alte tari. Daca erau de acord sa investeasca in afacerea lui, el le oferea un profit de 100% in 90 de zile (!!!).

Si, intr-adevar, Ponzi s-a tinut de cuvant si a platit acesti bani celor care s-au lasat convinsi si au investit. Si imediat dupa aceste prime plati, vestea ca in oras exista un geniu financiar care ofera o asemenea dobanda s-a raspandit ca fulgerul, iar investitorii au dat navala. Ponzi nici macar nu trebuia sa dea inapoi prea multi bani, pentru ca cei carora le venea randul sa-si incaseze castigul preferau sa-si lase bani in circuit pentru un castig si mai mare.

In doar cateva luni, era o adevarata febra a acestor “investitii”, iar initiatorul ei avea o firma cu un sediu impunator si o intreaga retea de agenti ocupati sa recruteze clienti-investitori din 7 state americane.

In mai 1920, la mai putin de 3 luni de la demararea isteriei, Ponzi stransese deja cca 4,6 milioane de dolari si oamenii veneau cu miile sa ii dea bani.

Demascarea escrocheriei

Intrigati de o asemenea rentabilitate nemaivazuta, specialistii din domeniul financiar s-au hotarat sa arunce o privire asupra afacerii lui Ponzi. Si unul dintre acestia, Clarence Barron, proprietarul Wall Street Journal, a facut o observatie simpla:

E-adevarat, e posibil ca cineva sa castige o suma mica din valorificarea unui cupon de raspuns, dar daca afacerea se bazeaza pe aceste sume mici ar inseamna ca Ponzi tranzactioneaza cca 160 de milioane de cupoane. Ori in lume circula doar 27.000 de cupoane. De unde vin atunci banii?

Apoi, Barron a remarcat ca Ponzi isi plaseaza banii proprii in imobiliare si in actiuni, ca orice investitor obisnuit. Daca intr-adevar dispune de o schema functionala care ii permite sa obtina 100% profit in 3 luni, de ce prefera instrumente clasice care ii pot aduce cel mult 5%? Cu siguranta, asta nu prea seamana a geniu financiar.

Analiza lui Clarence Barron a fost publicata in ziarul Boston Post si rezultatul a fost dur pentru Ponzi: sute de persoane i-au luat cu asalt firma, cerandu-si banii inapoi, dar Ponzi a reusit sa linisteasca spiritele, coborand el personal in mijlocul oamenilor, servindu-i cu cafea, asigurandu-i ca nu e absolut nicio problema si invitandu-i la ghisee pentru returnarea banilor investiti. A platit atunci 2 milioane de dolari, insa si-a atins scopul - multi s-au razgandit si au decis sa-si lase in continuare banii pe mana lui.

Arestarea lui Ponzi si sfarsitul

Desi investitorii aveau in continuare incredere in el, Ponzi si-a dat seama ca lucrurile nu mai sunt totusi chiar ca la inceput. Ca urmare, a angajat un publicist celebru, William McMasters, sa se ocupe de imaginea lui, dar acesta a simtit minciuna din spatele afacerii, cum ca banii vin strict de la noii investitori, si a refuzat sa colaboreze cu el. I-a facut chiar si un portret deloc magulitor in presa:

“Din punct de vedere financiar, omul e un idiot. De-abia stie sa adune... L-am vazut stand cu picioarele pe birou, fumand trabucuri scumpe, folosind scrumiere cu diamante si debitand idiotenii despre cupoanele lui.”

Sfarsitul a venit cu adevarat odata cu implicarea autoritatilor. O razie la sediul firmei a aratat ca nu existau acele cantitati uriase de cupoane care ar fi trebuit sa stea la baza afacerii si, in plus, registrele erau in neregula. Ponzi declara lichiditati de 7 milioane de dolari, in realitate era pe minus cu 4,5 milioane. A fost acuzat de 86 de infractiuni si s-a ales cu o condamnare pe 5 ani, din care a executat 3 ani si jumatate. Dupa eliberare s-a trezit insa cu noi acuzatii din partea statului american si cu o noua condamnare pe 9 ani. A fost eliberat definitiv in 1934 si deportat in Italia.

Restul vietii si l-a petrecut incercand diverse alte scheme, fara succes. A murit in 1949, la Rio de Janeiro, nu inainte de a acorda un ultim interviu in care declara plin de cinism: “Le-am oferit americanilor cel mai mare spectacol de la debarcarea Pelerinilor incoace.”

Partea cea mai frumoasa e insa alta: in mod inexplicabil, desi a fost demascata si analizata pe toate partile, schema functioneaza bine-mersi si astazi, e-adevarat, in forme ceva mai subtile. Cel mai celebru exemplu este cel oferit de Bernie Madoff (nascut in 1938), fost director la bursa NASDAQ din New York, care a inselat 4.800 de clienti cu cca 65 de miliarde de dolari prin cea mai mare schema Ponzi din istorie.  

Noi, in Romania, am avut Caritas (detalii aici).