Din 2 august, investitorii pot face noi operatiuni pe piata de capital din Romania
vanzare in lipsacumparare in marjainstrumente bvbdepozitarul central
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Depozitarul Central (DC) au anuntat ca, din 2 august 2016, investitorii vor avea posibilitatea de a face operatiuni de imprumut de instrumente financiare, vanzare in lipsa si cumparari in marja, intr-un cadru de reglementare nou si flexibil, care le va permite investitorilor sa beneficieze de orice tendinta a pietei.
BVB si DC au parcurs toate etapele necesare modificarii reglementarilor proprii si au primit toate avizele necesare de la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si Banca Nationala a Romaniei (BNR). Participantii la sistemul de tranzactionare si decontare vor oferi aceste operatiuni la discretie.
"Vanzarea in lipsa reprezinta un element indispensabil unei piete de capital dezvoltate.
Aceasta creeaza noi posibilitati pentru investitori, prin protejarea valorii investitiilor si prin sansa de a castiga din tranzactionarea speculativa intensiva.
Imprumutul de instrumente financiare va genera noi venituri pentru creditori si o siguranta a vanzarilor in lipsa pentru piata.
Incheierea procesului de reglementare marcheaza o realizare semnificativa in modernizarea pietei de capital romanesti si deschide calea participantilor la piata sa utilizeze aceste posibilitati mult asteptate", a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.
Printre cele mai importante modificari aduse reglementarilor BVB sunt:
- Posibilitatea de a efectua operatiuni de vanzare in lipsa pentru instrumentele financiare admise la tranzactionare la BVB, indiferent de tipul si caracteristicile acestora;
- Posibilitatea de a introduce ordine de vanzare in lipsa fara restrictii de pret, volum minim sau tip de ordin;
- Eliminarea obligativitatii marcarii specifice a ordinelor de vanzare in lipsa.
"Aceasta noua realizare imbunatateste calitatea infrastructurii pietei de capital, facand-o mai competitiva fata de alte piete din Europa de Est si atrage atentia jucatorilor internationali.
Trecerea Romaniei din antecamera fluxurilor globale de capital spre familia pietelor economiei libere si deplin functionale reprezinta un parcurs istoric si asteptam cu nerabdare continuarea cooperarii productive cu participantii la piata, cu ASF si cu factorii de decizie politica", a spus Lucian Anghel, presedintele BVB.
Printre cele mai importante modificari aduse reglementarilor DC sunt:
- Eliminarea obligatiei utilizarii unui contract standard de imprumut si transmiterea acestuia la DC;
- Posibilitatea de a efectua operatiuni de imprumut cu toate instrumentele financiare inregistrate in sistemul DC;
- Constituirea de garantii pe o arie mai larga de instrumente financiare;
- Extinderea scopurilor pentru care se pot realiza operatiuni de imprumut;
- Eliminarea numarului maxim de zile lucratoare aferente unui imprumut de instrumente financiare;
Din 2014, DC a pus la dispozitia participantilor o noua facilitate pentru operatiunile de imprumut de instrumente financiare, care permite vizualizarea ofertelor de imprumut si a caracteristicilor acestora.
DC asigura compensarea si decontarea tranzactiilor cu instrumente financiare, precum si evidenta registrelor societatilor emitente.
DC ofera servicii destinate detinatorilor de instrumente financiare, de la distribuirea dividendelor direct in contul bancar, eliberarea extraselor de cont care evidentiaza instrumentele financiare detinute, pana la istoricul contului, modificarea datelor de identificare sau efectuarea de transferuri directe de proprietate asupra instrumentelor financiare, in diverse situatii prevazute in regimul juridic aplicabil.
Vanzarea in lipsa presupune vanzarea unor titluri pe care un investitor nu le detine, cu anticiparea de a realiza profit din diferenta de pret dintre vanzarea in lipsa si cumpararea viitoare a instrumentelor financiare.
Vanzarea in lipsa implica un imprumut prealabil de actiuni sau alte instrumente financiare prin intermediul unui cont in marja si vanzarea lor, urmand ca, ulterior, aceste actiuni sa fie cumparate din piata si restituite brokerului.
Cumpararile in marja se efectueaza pe baza unui credit acordat de broker clientului, astfel incat investitorul sa poata realiza achizitii.