Cresteri spectaculoase la Bursa de la Paris pentru companii prezente si in Romania
actiuni carrefouractiuni societe generalevictor saftaair francelorealdanone
In partea a patra din seria "Investitiile in actiuni: bursele lumii", Victor Safta, director general al Noble Securities Romania, arata ca, in 2012, Bursa de la Paris a recuperat o buna parte din scaderea din 2011 pe fondul escaladarii crizei datoriilor suverane din Europa si a ingrijorarii generale privind incetinirea economiei globale.
Astfel, in 2012, multe nume mari ale economiei franceze si mondiale, prezente si pe piata din Romania, au inregistrat cresteri consistente ale valorilor actiunilor cotate la bursa.
Air France-KLM Group, cea mai mare companie aeriana din Europa ca trafic de pasageri, a inregistrat o scadere de aproximativ 71% a cotatiilor actiunilor sale in 2011, de la 13,7 euro, la 3,9 euro.
De la acest nivel, pe parcursul anului 2012 valoarea actiunilor a crescut cu peste 75%, dar au incheiat anul trecut cu o corectie catre nivelul de 7 euro.
De asemenea, actiunile Accor, cel mai mare operator hotelier din Europa, au scazut, in 2011, cu circa 41,5%, de la 33,38 euro, la inceputul anului, la 19,48 euro, dar, in 2012, valoarea acestora a inregistrat o crestere, iar la finele perioadei s-a apropiat de 27 euro, marcand astfel o apreciere de 35,5% per ansamblul anului 2012.
Accor, care detine branduri hoteliere precum Sofitel, Pullman, Novotel, Ibis etc, a anuntat pentru urmatorii ani investitii de miliarde de euro pentru extinderea pe piete cu potential si pentru o dezvoltare considerabila in Brazilia, tara care va gazdui urmatoarea editie a Cupei Mondiale la Fotbal si Jocurile Olimpice din 2016.
La randul sau, Carrefour, al doilea mare retailer din lume, a inregistrat, in 2011, o scadere de aproape 44% a valorii actiunilor sale pe Bursa de la Paris, ajungand la 17,5 euro pentru o actiune, la care s-a adaugat o depreciere consistenta si in primul semestru al anului 2012.
Stimulate insa de masurile de restructurare implementate de catre noul management al companiei, pe parcursul semestrului al doilea al anului trecut, actiunile Carrefour au inregistrat o crestere de 33%, ajungand la 19,27 euro, la finele anului.
La randul lor, actiunile Societe Generale si Renault au avut parcursuri similare in ultimii doi ani, respectiv de scaderi accentuate in 2011, urmate de corectii consistente pe parcursul anului trecut.
Considerand ansamblul ultimilor doi ani, Michelin&Cie, cel de-al doilea producator de cauciucuri la nivel mondial, a avut o evolutie buna. Desi actiunile sale au scazut, in 2011 cu circa 16%, pana in jurul nivelului de 45 euro, cresterea de circa 57% de anul trecut a dus o actiune la peste 71 euro.
In schimb, L'Oreal si Danone s-au aflat printre companiile care au avut o evolutie diferita in ultimii doi ani, neinregistrand scaderi importante in 2011.
Astfel, actiunile L'Oreal, cel mai mare producator de cosmetice din lume, au scazut nesemnificativ in urma cu doi ani pe Bursa de la Paris, iar, in 2012, au crescut cu aproape 30%, ajungand la cotatii record.
Danone, unul dintre liderii mondiali din industria alimentara si totodata cel mai mare producator de iaurt din lume, a inregistrat o mica apreciere in 2011 pe bursa de la Paris, iar anul trecut valoarea actiunilor sale a crescut usor, desi compania se lupta cu declinul pietei.
Actiunile L'Oreal si Danone pot fi tranzactionate si pe sistemul ATS al Bursei de Valori Bucuresti.
"O serie de actiuni ale unor mari companii franceze au oferit anul trecut oportunitati bune de castig; unele dintre acestea pastreaza un potential de crestere si in 2013, dar acesta depinde, atat de evolutiile economice globale, cat si de parcursul fiecarei companii in parte.
Prin intermediul caselor de brokeraj si al platformelor online de tranzactionare, oricine poate avea acces la instrumente financiare bazate pe astfel de actiuni", a precizat Victor Safta.