Cine impiedica tranzitia de la combustibilii fosili la resursele regenerabile? Bancile!
Uniunea Europeana vrea sa renunte complet la carbune pana in 2050. Aceasta resursa, mult prea poluanta, este responsabila pentru 15% din emisiile cu efect de gaz de sera si pentru 38% din emisiile de CO2 de pe continentul european. Problema e ca eforturile UE in acest sens sunt oarecum anulate de bancile private, care investesc masiv in mineritul carbunelui si in centralele alimentate cu carbune si incurajeaza, implicit, extractia si consumul acestei resurse.
Conform raportului „Banking on Climate Change”, jumatate din cei mai mari 30 de investitori globali in mineritul de carbune si in dezvoltarea energiei obtinute pe baza de carbune sunt banci europene, cu un total de aproape 21,5 miliarde de dolari investiti in ultimii ani.
Conducatorii clasamentului sunt Credit Suisse, care a investit putin peste 2 miliarde de dolari in industria miniera in trei ani, si British Barclays, cu mai mult de 3 miliarde de dolari investiti in energia obtinuta din carbune.
E o situatie un pic derutanta, dat fiind ca aceleasi banci europene investesc masiv si in energiile regenerabile, care au devenit atractive nu numai in termeni de etica, ci si din punct de vedere economic. Costul de productie al energiei regenerabile este acum egal cu acela al producerii energiei din combustibili fosili.
Din 2013 incoace, investitia totala pe piata energiei regenerabile europene (inclusiv de la bancile non-europene) a insumat mai mult de 100 de miliarde de euro. Iar 6 din cei 15 cei mai activi creditori in acest sector (Santander, ING, Natixis, Credit Agricole, BNP Paribas, Unicredit) apar, de asemenea, pe lista investitorilor de top la nivel mondial in industria carbunelui.
La nivel declarativ, da, marile banci merg pe ideea de a limita sau chiar de a interzice finantarea pentru mineritul de carbune si pentru centralele care folosesc aceasta resursa. Dar cand vine vorba despre masuri concrete, intentiile lor se dilueaza. Ca toti investitorii, si ele se indreapta spre zonele care aduc profit si, atata timp cat exploatarea carbunelui (inca) aduce profit, concluzia e clara.
Bancile continua sa investeasca in carbune. Si banii lor sustin de fapt acest sector al combustibililor fosili si tin in loc tranzitia la energiile regenerabile. Atat timp cat ele, bancile, isi mentin cate un picior in fiecare tabara, calatoria va ramane una lunga.
Sursa foto: www.pexels.com