CEC Bank a implinit 150 de ani
cec bank150 de anianiversare cec bank
CEC Bank a sarbatorit, ieri, 150 de ani de la infiintare. Numita initial Casa de Depuneri si Consemnatiuni, institutia a devenit banca de economii, avand capital integral de stat, aflata in subordinea Ministerului Finantelor Publice.
Pe 24 noiembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat legea de infiintare a bancii. La 1 ianuarie 1865, Casa de Depuneri si Consemnatiuni si-a inceput activitatea sub conducerea economistului Enric Winterhalder. In 1897, a inceput construirea Palatului CEC, care a fost inaugurat in anul 1900.
Procesul de rebranding al institutiei financiare a fost inceput efectiv in 2008, sub numele de CEC Bank. Ulterior, CEC Bank a reusit sa se plaseze in topul primelor banci din Romania.
Finantarea IMM, agriculturii si administratiilor publice locale reprezinta principala preocupare a bancii.
"In 2007, am demarat un amplu proces de transformare, care sa reflecte cel mai bine valorile noastre: traditie, incredere, onestitate si stabilitate.
Proiectul CEC Bank a insemnat un nou inceput pentru banca si sunt mandru ca in acest an, cu prilejul aniversarii a 150 de ani de la infiintare, institutia noastra se regaseste in grupul bancilor de elita din Romania, fiind o banca competitiva si profitabila.
Suntem onorati ca aproape trei milioane de clienti sunt alaturi de noi si ii invitam sa apeleze in continuare, cu incredere, la produsele si serviciile unei banci care speram sa ramana, pentru cel putin inca 150 ani, aproape de generatiile de romani", a declarat presedintele director general al CEC Bank, Radu Gratian Ghetea.
Pentru a marca momentul aniversar, CEC Bank a lansat prima aplicatie pentru utilizatorii de tablete si telefoane cu sistem de operare Android si IOS - "Palatul CEC", aplicatie prin care pot fi aflate detalii despre Palatul CEC.