Ce pot turcii, dar romanii nu?
baniromaniaturciabancicreditecrizacofacecreditecreditare
Ce pot turcii, dar romanii nu? Din punct de vedere macroeconomic, Turcia poate sa creasca in 2011 cu 5-6 %, dupa o crestere de 8% in 2010, in timp ce Romania poate spera abia la o revenire timida a economiei, cu un avans de 1,5% in 2011 dupa o scadere estimata de 1,9% in 2010, potrivit datelor companiei de evaluare financiara Coface.
Turcia mai poate si sa crediteze firmele si populatia, activitatea de creditare inregistrand anul trecut o crestere de 35%, în timp ce in Romania creditul neguvernamental stagneaza de luni bune, iar in noiembrie 2010 a reusit o crestere de 0,5% fata de luna precedenta. Fata de noiembrie 2009, cresterea creditului neguvernamental a fost de 3,5%.
De ce ei pot si noi nu? In 2001, cand romanii incepeau sa isi faca planuri ca scoring-ul bancilor le va fi favorabil pentru a obtine un credit pentru produse electrocasnice, plasme sau case, Turcia a traversat o grava criza a sistemului bancar si a invatat lectia.
Turcia s-a confruntat atunci cu o criza profunda, care a dus in colaps numeroase banci, iar milioane de turci au ramas fara slujbe. Acest lucru a fortat guvernul sa ia masuri drastice, dar si sa initieze proiecte mari de constructii de locuinte (peste 350.000) cu garantii de la stat în proportie de 75%. Cu alte cuvinte, Turcia a apelat la modelul, atat de blamat în alte parti, de control mai strict din partea statului.
Ei au invatat lectia, au fost bine finantati si au inceput sa dea numai credite sustenabile, afirma expertii de la Coface. In Romania, creditele neperformante au crescut in 2010. Spre exemplu, creditele neperformante pe care bancile le-au dat companiei Coface spre colectare au fost mai mari cu 35% in 2010 fata de anul anterior.
Unele banci cu sistem de risc management mai slab în perioada de boom economic au lasat garda jos din dorinta de a acapara cota de piata. Bancile mari au fost foarte conservatoare. Nu au schimbat modelul de evaluare a riscului însa bancile mai mici pentru a putea concura cu ele au încercat fie sa vina cu dobanzi mai reduse, fie sa inlesneasca accesul la creditare. Unii refuzati de bancile mari gaseau credite la bancile mici, sustin firmele de colectare a creantelor.
Pe de alta parte, fata de anii trecuti s-a îmbunatatit viziunea bancilor fata de restructurarea debitorilor, sunt mult mai întelegatoare. Imediat dupa criza erau foarte agresivi în a-si recupera banii pentru ca erau speriati. Acum vin cu solutii creative. Bancile nu au niciun interes sa scoata active la vanzare pentru ca nu exista piata. Daca ies acum toti cu proprietatile care le au nu fac decât sa impinga pretul in jos deteriorand si mai mult valoarea activelor detinute, spune Cristian Ionescu, country manager la Coface Romania.