Ce buget au romanii de Paste
buget pastebani de pasteprime de paste
Un studiu realizat de IRES a vrut sa afle care este bugetul pe care romanii l-au stabilit pentru Pastele din acest an.
Perspectiva financiara cu privire la sarbatorile pascale din acest an este una destul de optimista: 44% dintre participantii la studiu spun ca, din banii pe care i-au alocat acestei sarbatori, vor reusi sa cumpere toate cele necesare.
32% sustin ca banii le sunt suficienti, cu mici restrangeri. 15% declara ca vor fi nevoiti sa renunte la multe produse, iar 7% sustin ca bugetul pe care il au nu le va fi suficient nici pentru strictul necesar.
22% dintre respondenti vor avea pentru masa de sarbatorile pascale din acest an un buget de peste 600 de lei, 19% dispun de 401-600 de lei, 10% de 201-400 de lei, iar 14% de pana la 200 de lei.
2% declara ca nu vor cheltui nimic pentru masa de Sarbatori din acest an, iar 20% afirma ca nu si-au stabilit inca bugetul.
45% dintre participantii la studiu sunt de parere ca anul acesta vor cheltui aceleasi sume pentru cumparaturile de Paste ca in 2015, iar 27% vor cheltui mai putin; 21% vor cheltui mai mult decat in 2015.
Numai 12% dintre cei care sarbatoresc Pastele ortodox spun ca vor primi prime de Paste.
Dintre ei, 64% cred ca primele vor fi similare cu cele din anii precedenti, 13% cred ca acestea vor fi mai consistente, in timp ce 22% cred ca vor fi mai modeste.
In timp ce 40% dintre respondentii care sarbatoresc Pastele ortodox spun ca intentioneaza sa cumpere carne de miel pentru aceste sarbatori, aceeasi proportie spun ca nu au aceasta intentie.
36% dintre persoanele care cumpara carne de miel au un buget intre 101 si 200 de lei, 27% aloca cel mult 100 de lei, 12% intre 201 si 300 de lei; 6% vor cheltui peste 300 de lei pentru carnea de miel.
4 din 10 persoane intentioneaza ca cumpere oua pentru sarbatori, 54% nu vor cumpara pentru ca au in gospodarie sau si le procura din surse diverse.
95% dintre cei care sarbatoresc Pastele ortodox vor vopsi oua. Culorile preferate sunt rosu (88%), galben (29%), verde (27%), albastru (26%).
55% vor vopsi intre 10 si 30 de oua, iar 41% aleg sa vopseasca peste 30 de oua pentru aceste sarbatori.
Prajiturile facute in casa raman preferate de cei mai multi dintre romanii care sarbatoresc Pastele ortodox. 64% spun ca vor face in casa prajiturile pentru aceasta sarbatoare. 18% declara ca le vor cumpara, iar 11% ca vor face si in casa, dar vor si cumpara.
Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.240 indivizi de 18 ani si peste, intre 18 si 21 aprilie, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).