Cati romani au depozite bancare mai mari de 100.000 de euro?
bnrromanidepoziteeurocriza
Peste 16 de mii de persoane fizice au plasamente la bancile din Romania care depasesc plafonul de garantare de 100.000 de euro, constantandu-se o puternica scadere a numarului acestora pe perioada crizei.
La sfarsitul anului 2012, numarul deponentilor la bancile participante la Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar (FGDB) era de 15.758.247, in usoara crestere fata de anul precedent, cand au existat 15.648.229 de deponenti, potrivit datelor fondului.
Dintre acestia, deponentii garantati persoane fizice erau circa 14.752.255, cea mai mare parte dintre acestia avand depozite in cadrul plafonului de garantare, iar 16.482 fiind cu depozite mai mari de 100.000 de euro. Valoarea totala a depozitelor peste plafon a fost de 16,2 miliarde de lei.
La sfarsitul lui 2011, numarul deponentilor garantati persoane fizice cu depozite mai mari de 100.000 de euro a fost de 14.975. In primul an al crizei, 2008, s-au inregistrat 37.908 de deponenti din aceasta categorie, de trei ori mai putini comparativ cu anul anterior, cand numarul lor a fost de 119.623.
In privinta persoanelor juridice, numarul deponentilor garantati era de 941.797 anul trecut, dintre care 11.780 de deponenti cu plasamente peste plafonul de garantare, depozitele acestora avand o valoare cumulata de 22,3 miliarde de lei.
In data de 30 iunie 2012, depozitele garantate de Fond insumau 144,8 miliarde lei, reprezentand 45,7% din valoarea totala a depozitelor la institutiile de credit participante la Fond.
Institutiile de credit autorizate de Banca Nationala a Romaniei sunt obligate sa participe la FGDB prin contributii initiale si anuale, in schimbul carora Fondul garanteaza depozitele acestor banci in situatia in care au fost declarate indisponibile.
Potrivit presei europene, masuri fara precedent urmeaza a fi aplicate in Cipru, unde clientii primelor doua banci din insula cu depozite neacoperite de garantia de pana la 100.000 de euro, prevazuta la nivelul Uniunii Europene, ar putea suporta pierderi de pana la 40%.
In acest context, economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, le-a recomandat romanilor sa-si imparta lichiditatile mari in mai multe depozite sub 100.000 de euro si sa plaseze diferenta la bursa sau in diferite fonduri de pensii.