BVB a trecut relativ usor peste Brexit
evolutie bvbbrexit
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a avut, in iunie, o evolutie mult mai buna decat pietele din regiune, trecand rapid peste impactul pe care votul din Marea Britanie pentru iesirea din Uniunea Europeana l-a avut asupra pietelor financiare europene.
BET Total Return (BET-TR) a fost pe crestere in luna iunie, cu un avans de 4,26%. BET-TR reflecta evolutia celor mai lichide zece actiuni listate la BVB, cuprinse in indicele BET, precum si dividendele distribuite actionarilor de aceste companii.
In acelasi timp, BET, principalul indice al BVB, a crescut cu 1,78%.
Rulajul cu actiuni a fost de 719,1 milioane de lei, in crestere cu peste 8% fata de luna mai, cand s-au tranzactionat actiuni de 664,2 milioane de lei.
In prima jumatate a anului, valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni a depasit 4,243 miliarde de lei, cu 5,6% mai mult fata de aceeasi perioada din 2015.
Luna trecuta, valoarea medie zilnica de tranzactionare cu actiuni a fost de 34,2 milioane de lei, fata de 31,6 milioane, in mai.
De la inceputul anului, valoarea medie zilnica de tranzactionare cu actiuni la BVB a fost de 33,4 milioane de lei, cu 3,1% mai mare decat in acelasi interval de timp al anului trecut.
In iunie 2016, investitorii au tranzactionat in total actiuni, unitati de fond, obligatiuni si produse structurate de peste 778,8 milioane de lei.
Capitalizarea bursiera a tuturor companiilor listate la BVB a fost de 120,2 miliarde de lei, in iunie 2016. Din aceasta suma, capitalizarea bursiera a companiilor romanesti a fost de 67,8 miliarde de lei, in crestere fata de luna precedenta.
In iunie 2016, cele mai tranzactionate cinci actiuni au fost cele emise de Banca Transilvania, Romgaz, Fondul Proprietatea, Transgaz si Transelectrica, cu o valoare totala de peste 560 milioane de lei.
Luna trecuta, bursele din Bulgaria (2,80%) si Romania (1,78%) au fost singurele pe plus, din Europa Centrala si de Est.
Toate celelalte piete de capital din regiune au consemnat scaderi, in frunte cu bursa din Cehia (8,02%), urmata de cele din Austria (5,67%), Ungaria (2,46%), Croatia (1,85%) si Polonia (0,50%).