Anuntul zilei pentru romanii care folosesc Revolut: acum pot fi luate credite, cati bani poti lua, cat e dobanda si ce conditii sunt
credite rovolutimprumut revolutrevolut
Vesti bune pentru romanii care folosesc serviciile Revolut. Apar instrumente de creditare disponibile clientilor de la noi din tara, ceea ce inseamna ca te poti imprumuta de la Revolut, daca ai nevoie de bani pentru diverse cheltuieli, achizii sau investitii.
Cele peste doua milioane de persoane care folosesc Revolut in Romania trebuie sa stie ca, incepand de astazi, compania lanseaza si posibilitatea de a te imprumuta cu bani.
Acesta este primul produs de imprumut pe care super-aplicatia il ofera clientilor sai romani. Clientii pot aplica direct in aplicatie si pot primi pana la 125.000 RON in cateva minute. Contractul de credit este semnat cu o semnatura electronica calificata, iar fondurile sunt puse la dispozitie instant in contul clientului. Clientii vor putea sa modifice data de rambursare lunara, sa efectueze rambursari partiale sau totale direct din aplicatie si sa-si verifice extrasul de credit in orice moment.
”Creditul de nevoi personale – in stilul Revolut, este usor de obtinut, direct din aplicatie, in cativa pasi simpli, si foarte transparent in privinta costurilor - singurul cost care se percepe fiind dobanda. Nu exista comisioane de emitere si pentru rambursare anticipata si nici alte costuri ascunse. Imprumutul se adreseaza, pentru moment, clientilor Revolut cu istoric de creditare al caror venit poate fi verificat online, insa este un proces etapizat si, in curand, vom fi in masura sa adaugam si alte categorii acceptate. Produsul este oferit doar in moneda locala RON, cu dobanda fixa pe toata perioada creditului, si o durata de maxim 60 de luni. Ca si in cazul altor produse Revolut, ne gandim mai intai la clienti si ne straduim sa le oferim o experienta de management al finantelor personale complet diferita. Produsul nostru este disponibil 24/7 in aplicatie. Clientii au libertatea de a accesa creditul cu usurinta oricand au nevoie de bani si pentru suma de care au nevoie, fara batai de cap sau comisioane suplimentare, atunci cand obtin un imprumut sau il ramburseaza”, a declarat Gabriela Simion, Director General al sucursalei Revolut din Romania. ”Acesta este doar inceputul, intentia fiind sa adaugam, in viitorul apropiat, si alte produse de creditare cu costuri reduse care sa ajute milioane de romani sa-si gestioneze mai eficient cheltuielile de zi cu zi”, a adaugat Gabriela Simion.
Poti accesa maximum 125.000 de lei, cu dobanda fixa
Daca esti interesat de finantare, trebuie sa stii ca suma maxima acordata in moneda locala este de 125.000 de lei. Un aspect important este ca rata dobanzii este fixa pe toata perioada de creditare si variaza intre 6,99% si 15,59%, in functie de profilul clientului.
Ce detalii mai trebuie sa stii despre produsul de finantare
-
fara comisioane de emitere si rambursare anticipata;
-
perioada de rambursare de maximum 60 de luni;
-
aprobarea si gestionarea creditului 100% online;
-
banii disponibili imediat in contul clientului, dupa obtinerea confirmarii online de acordare a creditului, si posibilitatea de a solicita creditul de oriunde, oricand.
Te-ar putea interesa si: